Connect with us

OPINII

Congresul, ca o cremă ieftină de regenerare!

Publicat

pe

Sâmbătă, avem congres! La PSD. Să nu credeţi că va fi la fel ca în 2018, când social-democraţii din toată ţara au venit la Bucureşti pentru a întări poziţia lui Liviu Dragnea. Nici atunci nu a fost tocmai linişte şi prin Sala Palatului se vedeau de la o poştă insuliţe de nemulţumiţi şi abătuţi.

Atunci, din câte îmi amintesc, Viorica Dăncilă, cea care va fi unsă sâmbătă lider al PSD, a candidat pentru funcţia de preşedinte executiv, la ordinul lui Dragnea. Ceilalţi doi candidaţi, Ecaterina Andronescu şi Nicolae Bănicioiu, s-au retras, supăraţi fiindcă nu li s-a permis nici măcar să le vorbească delegaţilor prezenţi. Mai erau pe scenă Marian Neacşu, ales secretar general, ba chiar şi Adrian Ţuţuianu, care, deşi intrase în vizorul echipei de eliminare Dragnea, a reuşit să fie ales vicepreşedinte PSD.

Problemele mari ale partidului nu au fost atinse de lideri. Aceştia s-au temut să vorbească, nu au vrut sau nu au avut acces la microfon. Au dat ceva culoare congresului câţiva bătrâni ai formaţiunii social-democrate, care, îmi amintesc, au vorbit bine, dar totul semăna a literatură povestită unei… incinte aproape goală.

Când s-a dat citire rezultatului votului, parcă doar cei de la Dâmboviţa mai erau prin sală. Era clar că a fost o acţiune care să întărească şi mai mult poziţia lui Dragnea. Era pentru ultima dată când se vota secret, apoi, prin toate organizaţiile, s-a dat voie la binecunoscuta ridicare de mână, simbol clar al manipulării şi dictaturii.

La un an diferenţă, lucrurile s-au schimbat cum numai în politica din România se poate întâmpla. Mulţi dintre cei aleşi atunci, aflaţi în diferite poziţii de conducere, au ajuns la PRO România, iar liderul maximo la puşcărie. Practic, la acel congres din 2018, a început decăderea PSD, lupta pe viaţă şi pe moarte a lui Liviu Dragnea pentru a-i elimina pe toţi cei care îi stăteau în cale, lupta cu propriile probleme.

Acum, constat că fenomenul pare să se repete. Aceeaşi regie, acelaşi tip de organizare, de solidaritate venită de prin filialele judeţene. Cineva vrea să-şi consolideze poziţia şi o va face. Numai că nu va fi chiar aşa de multă linişte ca în 2018. Sunt destui contestastari ai politicii pe care o duce Viorica Dăncilă după încarcerarea lui Dragnea.

Se vede de la o poştă că s-a tras macazul, iar trenul PSD a intrat pe o altă linie, mai blândă, mai înţelegătoare cu toţi aceia de care se temea Dragnea. Nu se mai vorbeşte de stat paralel, de binoame, de protocoale, de legile justiţiei, de luptă cu sistemul nevăzut, de schimbarea lui Isărescu şi lista poate continua.

Unii spun că adoptarea acestui tip de politică, defensivă, are ca scop încercarea de conservare a partidului, de refacere a forţelor obosite, hărţuite şi destabilizate de diferite jocuri interne şi externe, de alegerile europarlamentare, care i-au secătuit pe social-democraţi de vlagă.

La congresul de sâmbătă, Viorica Dăncilă ar vrea să aibă lângă ea oameni fideli, care să nu iasă din front şi care să nu atace la baionetă instituţiile văzute şi nevăzute. Este nevoie de o politică mai moale, mai docilă, mai atentă la caroseria partidului, lovită cu pietre în ultimele luni.

Nici ideea de a aproba prin ordonanţă de urgenţă Codul Administrativ, unde este prevăzută acordarea de pensii speciale primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene, nu a fost una bună. Inflamează şi mai mult spiritele în România. Au împărţit social-democraţii gratis muniţie opoziţiei. Parcă fac orice le stă în putinţă să piardă puterea şi să se mai întâlnească cu ea, hăt, departe…

Sămbătă, la congresul de după Dragnea, vom auzi lozinci de genul să fim solidari, uniţi, să nu ne lăsăm învinşi, noi am luptat pentru ţară, pentru popor, avem realizări, grămadă de proiecte, suntem cei mai tari şi alte d’astea uzitate în situaţii limită. Nu vor lipsi îndemnurile de genul „Să fim alături de doamna premier Dăncilă, o femeie de forţă, un social democrat adevărat”… Cine ar putea rosti aşa ceva, ştiu, dar nu spun aici.

Sarea şi piperul congresului îl vor asigura Liviu Pleşoianu şi Codrin Ştefănescu, dacă nu li se vor tăia microfoanele. Mai este de aşteptat un discurs demn de reţinut cel al Gabrielei Firea, dacă e pe lista de vorbitori sau nu se răzgândeşte.

Marea masă a delegaţilor va veni, ca dintodeauna, cu lecţia învăţată, veseli, plictisiţi, neinteresaţi de jocurile de culise şi de drumul pe care a pornit-o partidul. Bufetele din holuri vor reprezenta bucuria şi desfătarea participanţilor.

P.S. Acum, nu ştiu, la congresul de sâmbătă, va fi vot secret sau prin ridicare de mână?

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Normalitatea, ca o fata morgana…

Publicat

pe

E vară. E caniculă. E război. E vremea hâdă a neprevăzutului invocat din tainițele întunericului. Trăim într-un calm aparent. Suntem ațâțați, puși sub presiune de probleme, de stres. Este nevoie doar de un mic impuls pentru a exploda, pentru a refula otrăvurile existențiale.

Constat că totul se desfășoară după un ritm impus de inerție. Nimic nu mai este sigur, dătător de speranță. Azi este rău, mâine este și mai rău. Dacă aruncăm o privire în spațiul public, observăm că politicienii nu mai fac spectacol, nu mai prestează. Există o teamă, o nesiguranță. Chiar și un bun simț, până la urmă. Aparițiile dese ale celor care ne conduc și ne reprezintă în această etapă confuză, cu un tăvălug al prețurilor la energie, gaze naturale și alimente pe care nu îl poate opri nimeni, cu un război care crește în intensitate, provoacă rumoare, plictis, alimentează neîncrederea.

Cetățeanul de rând, omul simplu, nevinovat, în capul căruia se sparg toate metehnele istoriei, suferă. Din cauza stării în care se află, nu mai acceptă nimic. Și-a închis canalele de recepție a mesajelor de tip electoral. Pare indiferent. Nu cere. Nu iese încă în stradă. Așteaptă să se întâmple ceva. Caută un reazăm. Un sens. O revenire a normalității.

Din păcate, nu vom asista prea curând la o întoarcere a firescului cu care suntem obișnuiți. Poate că ceea ce se întâmplă acum este adevărata față a realității. Bula în care pluteam, parcă mai sigur, s-a spart. Normalitatea a devenit o fata morgana. O iluzie pe care o vedem din când în când și nu o mai simțim deloc.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

OPINII

Mihaela, dragostea mea! Varianta: garantat 99%

Publicat

pe

Porțile de intrare în politică sunt deschise pentru toată lumea. Ușa pe care intră tot poporul cu carnet de partid este largă, dar lăcașul prin care trebuie să te strecori spre funcții înalte este strâmt și nu poți trece decât în baza unor avize speciale, a unor acorduri venite din zone necunoscute muritorului de rând. Ce știm noi despre democrație, vot, simpatie generală reprezintă doar un ambalaj frumos, garnisit cu bune intenții.

Urmăresc de ceva vreme evoluția lui Mircea Geoană. Omul este tare acum. Nu și-a schimbat discursul. Același tip. Multă teorie. Definiții. Concretul lipsește. E ceva mai sigur pe ce spune. Are spate puternic. Se simte de la o poștă, doar privindu-l, siguranța de care dispune, echilibrul și forța pe care i le-au dat cei care sunt în umbra sa, poziția pe care o ocupă.

Este un alt Geoană față de cel consumat în noaptea care a creat celebra replică intrată în uzul popular al celor care vor să-i persifleze pe cei care se grăbesc, „Mihaela, dragostea mea! Mulțumesc!”.

După ce a pierdut alegerile prezidențiale, Geoană a căzut pe toată linia. Intram în partea a doua a epocii Băsescu. Cătușele erau deja unse și scoase la probă pe încheieturi de politicieni de rang înalt, afaceriști și opozanți…

Mircea Geoană a fost ejectat chiar și de propriul partid. Ulterior, a încercat, cum fac acum Liviu Dragnea și Ludovic Orban, să revină în prim-planul politicii cu partidulețe noi, insignifiante. Al lui Geoană s-a chemat Partidul Social Românesc. Nu a reușit să convingă cu această formațiune. Și îl vedem apoi pe fostul ambasador al României în Statele Unite uns secretar general adjunct al NATO. Funcție cu vizibilitate, cu poziție și deschidere europeană și internațională.

Aflăm acum, pe căi indirecte, ca și cum s-a dat drumul la un test, la un sondaj de încredere, că Mircea Geoană ar putea candida pentru funcția supremă în stat. Nu s-a vehiculat încă numele partidului care o să îl susțină. PSD, formațiunea pe care a coordonat-o și din care a fost exclus în 2011 și reprimit un an mai târziu, pentru a candida pentru un mandat de senator, nu dă semne că ar fi de acord cu ce se zvonește bine calculat pe piață. Este clar că această nominalizare este impusă de cineva. Geoană nu este omul care să iasă public cu astfel de informații decât dacă, pe undeva, s-a decis această mișcare. Posibil ca Geoană să fie candidatul comun al coaliției PSD-PNL și UDMR.

Tam-tam-ul din ultimele zile, jocul de imagine forțat în care a intrat chiar și fiica secretarul general adjunct NATO, nu este chiar întâmplător. Ceva se pune la cale. Probabil că, prin culisele puterii, se poartă negocieri și nu este exclus ca, mâine-poimâine, să auzim că PSD acceptă varianta Geoană. Cu sprijinul dat de Europa și de America, Geoană, cu siguranță, nu se va mai confrunta cu un eșec bine ticluit și ingenios pus la cale, ca cel din 2009. Dar, atenție! Dacă se merge pe puerilism, intoxicare acută ca acum, cu scoaterea în față a fiicei lui Geoană cu tot soiul de povești de viață și preocupări de lux care nu coincid cu trăirile și zvârcolirile cetățeanului de rând, pot apărea probleme în sondaje, în încredere.

Oricum, cred că se va merge, până în ultima clipă, cu zâmbetul pe buze, ca în celebra noapte „Mihaela, dragostea mea!”. O dovadă clară a siguranței, a faptului că zarurile au fost aruncate…

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

PUBLICITATE

 

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT