Conectați-vă cu noi

OPINII

Congresul, ca o cremă ieftină de regenerare!

Publicat

pe

Sâmbătă, avem congres! La PSD. Să nu credeţi că va fi la fel ca în 2018, când social-democraţii din toată ţara au venit la Bucureşti pentru a întări poziţia lui Liviu Dragnea. Nici atunci nu a fost tocmai linişte şi prin Sala Palatului se vedeau de la o poştă insuliţe de nemulţumiţi şi abătuţi.

Atunci, din câte îmi amintesc, Viorica Dăncilă, cea care va fi unsă sâmbătă lider al PSD, a candidat pentru funcţia de preşedinte executiv, la ordinul lui Dragnea. Ceilalţi doi candidaţi, Ecaterina Andronescu şi Nicolae Bănicioiu, s-au retras, supăraţi fiindcă nu li s-a permis nici măcar să le vorbească delegaţilor prezenţi. Mai erau pe scenă Marian Neacşu, ales secretar general, ba chiar şi Adrian Ţuţuianu, care, deşi intrase în vizorul echipei de eliminare Dragnea, a reuşit să fie ales vicepreşedinte PSD.

Problemele mari ale partidului nu au fost atinse de lideri. Aceştia s-au temut să vorbească, nu au vrut sau nu au avut acces la microfon. Au dat ceva culoare congresului câţiva bătrâni ai formaţiunii social-democrate, care, îmi amintesc, au vorbit bine, dar totul semăna a literatură povestită unei… incinte aproape goală.

Când s-a dat citire rezultatului votului, parcă doar cei de la Dâmboviţa mai erau prin sală. Era clar că a fost o acţiune care să întărească şi mai mult poziţia lui Dragnea. Era pentru ultima dată când se vota secret, apoi, prin toate organizaţiile, s-a dat voie la binecunoscuta ridicare de mână, simbol clar al manipulării şi dictaturii.

La un an diferenţă, lucrurile s-au schimbat cum numai în politica din România se poate întâmpla. Mulţi dintre cei aleşi atunci, aflaţi în diferite poziţii de conducere, au ajuns la PRO România, iar liderul maximo la puşcărie. Practic, la acel congres din 2018, a început decăderea PSD, lupta pe viaţă şi pe moarte a lui Liviu Dragnea pentru a-i elimina pe toţi cei care îi stăteau în cale, lupta cu propriile probleme.

Acum, constat că fenomenul pare să se repete. Aceeaşi regie, acelaşi tip de organizare, de solidaritate venită de prin filialele judeţene. Cineva vrea să-şi consolideze poziţia şi o va face. Numai că nu va fi chiar aşa de multă linişte ca în 2018. Sunt destui contestastari ai politicii pe care o duce Viorica Dăncilă după încarcerarea lui Dragnea.

Se vede de la o poştă că s-a tras macazul, iar trenul PSD a intrat pe o altă linie, mai blândă, mai înţelegătoare cu toţi aceia de care se temea Dragnea. Nu se mai vorbeşte de stat paralel, de binoame, de protocoale, de legile justiţiei, de luptă cu sistemul nevăzut, de schimbarea lui Isărescu şi lista poate continua.

Unii spun că adoptarea acestui tip de politică, defensivă, are ca scop încercarea de conservare a partidului, de refacere a forţelor obosite, hărţuite şi destabilizate de diferite jocuri interne şi externe, de alegerile europarlamentare, care i-au secătuit pe social-democraţi de vlagă.

La congresul de sâmbătă, Viorica Dăncilă ar vrea să aibă lângă ea oameni fideli, care să nu iasă din front şi care să nu atace la baionetă instituţiile văzute şi nevăzute. Este nevoie de o politică mai moale, mai docilă, mai atentă la caroseria partidului, lovită cu pietre în ultimele luni.

Nici ideea de a aproba prin ordonanţă de urgenţă Codul Administrativ, unde este prevăzută acordarea de pensii speciale primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene, nu a fost una bună. Inflamează şi mai mult spiritele în România. Au împărţit social-democraţii gratis muniţie opoziţiei. Parcă fac orice le stă în putinţă să piardă puterea şi să se mai întâlnească cu ea, hăt, departe…

Sămbătă, la congresul de după Dragnea, vom auzi lozinci de genul să fim solidari, uniţi, să nu ne lăsăm învinşi, noi am luptat pentru ţară, pentru popor, avem realizări, grămadă de proiecte, suntem cei mai tari şi alte d’astea uzitate în situaţii limită. Nu vor lipsi îndemnurile de genul „Să fim alături de doamna premier Dăncilă, o femeie de forţă, un social democrat adevărat”… Cine ar putea rosti aşa ceva, ştiu, dar nu spun aici.

Sarea şi piperul congresului îl vor asigura Liviu Pleşoianu şi Codrin Ştefănescu, dacă nu li se vor tăia microfoanele. Mai este de aşteptat un discurs demn de reţinut cel al Gabrielei Firea, dacă e pe lista de vorbitori sau nu se răzgândeşte.

Marea masă a delegaţilor va veni, ca dintodeauna, cu lecţia învăţată, veseli, plictisiţi, neinteresaţi de jocurile de culise şi de drumul pe care a pornit-o partidul. Bufetele din holuri vor reprezenta bucuria şi desfătarea participanţilor.

P.S. Acum, nu ştiu, la congresul de sâmbătă, va fi vot secret sau prin ridicare de mână?

OPINII

Vremuri ciudate

Publicat

pe

Trăim vremuri ciudate. Existența parcă ni se consumă după un scenariu de film de anticipaţie, în care abundă secvenţele horror, cele imposibil de acceptat de raţiunea de tip uman. Regizorul şade parcă undeva în măruntaiele cerului şi urmăreşte dezlănţuirea din platoul global. Cineva se joacă cu noi.

Copiii merg la grădiniţă pentru a socializa, comunica, interacţiona, pentru a deprinde alfabetul vieţii. De unde! Stau singuri la măsuţe, ore în şir, învârt plictisiţi jucăriile, mai trag cu ochiul la prietenii aflaţi câţiva metri mai încolo, risipiţi parcă de o furtună pe care ei nu o vor înţelege prea curând. Urmăresc şi ei uimiţi cum tata, mama și bunicii fac echilibristică pe coarda existenţială, de-o parte viaţa, în cealaltă neprevăzutul.

Cei mici şi-au adaptat jocul la realităţi, după ceea ce vine pe canalele media. Un preşcolar ţine în mâini două figurine. Unul este poliţist, iar celălalt un nenică cu mustaţă şi pălărie. Omul legii îl pune jos pe bătrân. „Nu ai mască! Eşti arestat! La puşcărie!” Se aude glasul totuşi candid al micuţului.

Totul s-a adaptat din mers. Cei care nu o fac vor fi luaţi, uşor- uşor, de val. Nu poţi trăi în incertitudine. Pleacă prescolarul acasă și îi spune mamei. „Nu vreau să mai vin mâine la grădiniţă. Nu mă joc cu nimeni. Nu mai vreau să fiu singur”. Şi plânge pe rupte până la portiera autoturismul. Mama tace…

La şcoală, altă poveste. Elevii vin în grupuri, veseli, apropiaţi, apoi, fiecare, ca într-un joc SF, intră pe culoarea lui. Roşie, verde, galbenă… La clasă, pe hol. Şi pe uşa toaletei este afişată o anume culore. Doar în frunte nu li s-a pus etichetă! Nu se mai pot împrumuta pixuri, biscuiţi, apă, guma de şters, nici zâmbete, nici bileţelul de iubire nu mai poate circula pe sub bancă… Viaţa se consumă sub mască. Reguli dure şi pentru ei şi pentru profesorii care nu ştiu cum să mai facă faţă când în faţa tabletei, când cu ochii pe clasă. Există şi cameră de izolare, un soi de arest al copilului posibil contaminat!

La ce bun toate aceste restricţii dacă, atunci când ies din liceu, se strâng buluc la ţigară sau la cafea în spatele magazinului din colţ sau merg la terase sau în parc, unde încearcă fiecare să se bucure de dramul de normalitate?

Politicienii sunt deocamdată preocupaţi de campania electorală. Şi ei tot cu masca. Una pe bune! Preşedintele ţării, dezamăgire totală. Va intra în istorie ca omul care ne tot spunea să ne spălăm pe mâini şi care făcuse o obsesie pentru PSD. În rest, vorbe. Și acelea scumpe!

Premierul Orban pare şi el plictisit, pierdut în inerţie. Altfel nu se explică gestul de a-l întreba pe un om aflat în scaunul cu rotile ce viteză îi prinde maşinăria cu care se deplasează.

Ciolacu, încă indecis. Nesigur. Critică puterea, dar parcă dă cu parfum! Faţa sa cam asta trădează, cu barbă sau fără. Tăriceanu îşi caută nordul. L-a pierdut. Nu se mai regăseşte pe niciunde. Candidatura la Primăria Capitalei este un moft. O ultimă zvâcnire. Apoi se usucă. Ca peştele care sare din baltă şi nimeni nu este pe aproape să-l arunce din nou în apă.

Şi virusul astă căruia nimeni nu i-a dat de cap, de parcă oamenii de ştiinţă dorm în bocanci sau acum îşi explică incapacitatea şi lipsa de profesionalism sau, cine ştie, cineva îi ţine în poziţia de drepţi. Trăim apocalipsa sau vremurile sunt apocaliptice. Ce mai contează! Credeam, totuşi, că va deveni credinţa un refugiu. Nu simt nici acest lucru. Acum se dă o luptă oarbă… Nu ştim ceea ce urmează. E secret!

Citește în continuare

OPINII

Clasa cu măști!

Publicat

pe

Începe şcoala! Trist. Cu teamă. Cu nesiguranţă. Cu zâmbete ascunse sub mască. Cu multă remuşcare şi frică. Cu învăţători şi profesori confuzi, care nu ştiu cum să reacţioneze în împrejurările date. Cu părinţi debusolaţi, nervoşi, depăşiţi de situaţie. Cu elevi cărora trebuie să le intre în reflex anumite automatisme ce nu ţin de spiritul şi comportamentul uman, de vârsta şi simţămintele lor fireşti.

Totul arată ca o varză călcată în picioare de o turmă de mistreţi speriaţi. Cu reguli absurde sau experimentale. Cu multă indolență și nepăsare din partea conducătorilor! Cu mult şi dezarmant „nu ştiu”. Niciodată nu a fost ca acum. Ce an năuc! Pesimist. Bolnăvicios.

Cum să ţii copiii ascunşi sub mască, sub paravane de plastic? Cum să le spui că nu au voie să se îmbrăţişeze prieteneşte, că trebuie să se dezinfecteze după fiecare strângere de mână? Că nu mai au voie să-şi ofere unul altuia o bomboană, un pix sau o gumă de şters?! Că este mai bine să nu mai iasă împreună la joacă sau să meargă la vreun film! Că trebuie să fie precauţi când îşi sărută bunicul?

Şcoala, grădiniţa înseamnă comunicare, socializare, relaţionare, deprinderea convieţuirii în grupuri extinse. Cum o să se simtă micuţul de patru ani pe care părinţii îl duc la grădiniţă pentru a se integra, pentru a dezvolta prietenii şi relaţii cu ceilalţi copii, iar acum va fi nevoit să stea singur la măsuţă, la distanţă de cel puţin un metru de prietenul său pe care nu are voie să-l atingă, să-l mângâie, nici măcar nu se pot juca împreună? Şi asta ore în şir!

Începe şcoala sau intrăm înt-un experiment al disperării, al alienării noastre?

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT



error: Conținutul este protejat!!