Connect with us

OPINII

Congresul, ca o cremă ieftină de regenerare!

Publicat

pe

Sâmbătă, avem congres! La PSD. Să nu credeţi că va fi la fel ca în 2018, când social-democraţii din toată ţara au venit la Bucureşti pentru a întări poziţia lui Liviu Dragnea. Nici atunci nu a fost tocmai linişte şi prin Sala Palatului se vedeau de la o poştă insuliţe de nemulţumiţi şi abătuţi.

Atunci, din câte îmi amintesc, Viorica Dăncilă, cea care va fi unsă sâmbătă lider al PSD, a candidat pentru funcţia de preşedinte executiv, la ordinul lui Dragnea. Ceilalţi doi candidaţi, Ecaterina Andronescu şi Nicolae Bănicioiu, s-au retras, supăraţi fiindcă nu li s-a permis nici măcar să le vorbească delegaţilor prezenţi. Mai erau pe scenă Marian Neacşu, ales secretar general, ba chiar şi Adrian Ţuţuianu, care, deşi intrase în vizorul echipei de eliminare Dragnea, a reuşit să fie ales vicepreşedinte PSD.

Problemele mari ale partidului nu au fost atinse de lideri. Aceştia s-au temut să vorbească, nu au vrut sau nu au avut acces la microfon. Au dat ceva culoare congresului câţiva bătrâni ai formaţiunii social-democrate, care, îmi amintesc, au vorbit bine, dar totul semăna a literatură povestită unei… incinte aproape goală.

Când s-a dat citire rezultatului votului, parcă doar cei de la Dâmboviţa mai erau prin sală. Era clar că a fost o acţiune care să întărească şi mai mult poziţia lui Dragnea. Era pentru ultima dată când se vota secret, apoi, prin toate organizaţiile, s-a dat voie la binecunoscuta ridicare de mână, simbol clar al manipulării şi dictaturii.

La un an diferenţă, lucrurile s-au schimbat cum numai în politica din România se poate întâmpla. Mulţi dintre cei aleşi atunci, aflaţi în diferite poziţii de conducere, au ajuns la PRO România, iar liderul maximo la puşcărie. Practic, la acel congres din 2018, a început decăderea PSD, lupta pe viaţă şi pe moarte a lui Liviu Dragnea pentru a-i elimina pe toţi cei care îi stăteau în cale, lupta cu propriile probleme.

Acum, constat că fenomenul pare să se repete. Aceeaşi regie, acelaşi tip de organizare, de solidaritate venită de prin filialele judeţene. Cineva vrea să-şi consolideze poziţia şi o va face. Numai că nu va fi chiar aşa de multă linişte ca în 2018. Sunt destui contestastari ai politicii pe care o duce Viorica Dăncilă după încarcerarea lui Dragnea.

Se vede de la o poştă că s-a tras macazul, iar trenul PSD a intrat pe o altă linie, mai blândă, mai înţelegătoare cu toţi aceia de care se temea Dragnea. Nu se mai vorbeşte de stat paralel, de binoame, de protocoale, de legile justiţiei, de luptă cu sistemul nevăzut, de schimbarea lui Isărescu şi lista poate continua.

Unii spun că adoptarea acestui tip de politică, defensivă, are ca scop încercarea de conservare a partidului, de refacere a forţelor obosite, hărţuite şi destabilizate de diferite jocuri interne şi externe, de alegerile europarlamentare, care i-au secătuit pe social-democraţi de vlagă.

La congresul de sâmbătă, Viorica Dăncilă ar vrea să aibă lângă ea oameni fideli, care să nu iasă din front şi care să nu atace la baionetă instituţiile văzute şi nevăzute. Este nevoie de o politică mai moale, mai docilă, mai atentă la caroseria partidului, lovită cu pietre în ultimele luni.

Nici ideea de a aproba prin ordonanţă de urgenţă Codul Administrativ, unde este prevăzută acordarea de pensii speciale primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene, nu a fost una bună. Inflamează şi mai mult spiritele în România. Au împărţit social-democraţii gratis muniţie opoziţiei. Parcă fac orice le stă în putinţă să piardă puterea şi să se mai întâlnească cu ea, hăt, departe…

Sămbătă, la congresul de după Dragnea, vom auzi lozinci de genul să fim solidari, uniţi, să nu ne lăsăm învinşi, noi am luptat pentru ţară, pentru popor, avem realizări, grămadă de proiecte, suntem cei mai tari şi alte d’astea uzitate în situaţii limită. Nu vor lipsi îndemnurile de genul „Să fim alături de doamna premier Dăncilă, o femeie de forţă, un social democrat adevărat”… Cine ar putea rosti aşa ceva, ştiu, dar nu spun aici.

Sarea şi piperul congresului îl vor asigura Liviu Pleşoianu şi Codrin Ştefănescu, dacă nu li se vor tăia microfoanele. Mai este de aşteptat un discurs demn de reţinut cel al Gabrielei Firea, dacă e pe lista de vorbitori sau nu se răzgândeşte.

Marea masă a delegaţilor va veni, ca dintodeauna, cu lecţia învăţată, veseli, plictisiţi, neinteresaţi de jocurile de culise şi de drumul pe care a pornit-o partidul. Bufetele din holuri vor reprezenta bucuria şi desfătarea participanţilor.

P.S. Acum, nu ştiu, la congresul de sâmbătă, va fi vot secret sau prin ridicare de mână?

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Pulanul, ca remediu anticoronavirus…

Publicat

pe

Starea de alertă pe care onor Guvernul ne-o tot prelungește pe mâna lui Raed Arafat, restricțiile impuse de lege, a creat și un soi de vrajă care se pare că i-a cam luat de cap pe unii purtători de uniformă a statului. Își ies din pepeni vigilenții polițiști și jandarmi exact când și cum nu trebuie.

La orele de comunicare pe care le fac, în special cei aduși în sistem din sursă externă, nu li se spune probabil cum trebuie să poarte un dialog cu cetățeanul, cum să-i studieze comportamentul, personalitatea, obiceiurile, tarele de caracter și să acționeze diferit în funcție de situație.

Ce atâta studiu și talent! Pulanul este argumentul suprem pentru unii dintre apărătorii legii care fac dezacorduri gramaticale până și în procesele verbale de contravenție. Îl ai în mână, dai cu el. Nu contează pe cine lovești. Bărbat, femeie, bătrân. Până la urmă, au și ei dreptate.

Toți suntem egali în fața legii. Cred că așa au gândit polițiștii dintr-o comună din Ardeal când au tăbărât să bată a femeie fiindcă nu purta mască de protecție! Nu a înțeles cum stă treaba cu starea de alertă, i-au aplicat o corecție! Ca în India. Pe acolo am auzit că se mai poartă astfel de sancțiuni.

Săritul calului este cumva specific românilor, indiferent din ce castă sau grup provin, dar cred că trebuie să îi punem stop. Să lovești o femeie, tu polițist, indiferent de condiția ei socială și mentală, fiindcă nu purta obiectul care ne amărește viața de atâta timp, mi se pare o mizerie.

Polițiștii respectivi ar trebui să fie dezbrăcați de haina statului și trimiși la munca pământului. Sau la pensie, că este o modă acum ca, după ce faci o prostie, sistemul să îți propună să devii pensionar.

Citește în continuare

OPINII

Ursul Arthur și noua aristocrație…

Publicat

pe

Și au trecut și Sfintele Sărbători de Paște. Așa se întâmplă mereu. Ne revenim din vraja mai mult de sorginte alimentară, pitită și de data aceasta sub măștile de protecție, și intrăm în obișnuit.

Am început starea de normalitate în bolnăvicioasa societate românească, pentru care nu s-a găsit încă un vaccin, cu uciderea ursului Arthur, cel mai mare exemplar din specia sa, care mai hălăduia prin pădurile României. A venit un prinț de prin Austria plin de bani și l-a culcat la pământ. Așa, din pasiune pentru vânătoare.

Românii noștri, cei care ar trebui să protejeze fauna și flora care ne-au mai rămas, s-au făcut preș în fața nobilului. Așa este tradiția istorică. Nu putem face rabat în contemporaneitate de ea. Mai ales că „prinții” s-au înmulțit și în România, nu numai în Europa. Dispun de bani, putere și multă nesimțire, absolut necesară când vrei să calci pe capetele celor din jur, când vrei să acaparezi totul.

Povestea tragică a ursului Arthur este, așa, o bombonică acrișoară pe tortul a tot ceea ce se întâmplă ilegal și ciudat în țărișoara noastră. Au băieții rezervații de vânătoare întinse, nici nu se mai știe bine numărul orataniilor de pe acolo, tocmai pentru a le împușca fără probleme. Au cabane, paznici cu Rover și pistol la brâu, iar proprietățile sunt împrejmuite cu garduri electrice. Unii le-au mai desființat după ce și-au văzut atinse scopurile. Așa că drama bietului Arthur este o boare în marea de lucruri urâte care se întâmplă la noi, din păcate cu știința unor reprezentanți ai statului.

Vânarea ursului brun cel mai mare din Europa care trăise totuși liniștit prin pădurile românești vreo 17 ani arată că noi, ăștia mulți, nu prea contăm în ochii noii aristocrații, ai celor care aspiră totul și pe care, nu de puține ori, îi vezi în haită cum își etalează, zic ei, prietenia pe rețelele de socializare. Pentru acești soi de prinți, totul este de vânat. Arthur a creat acum doar un simbol.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT