Connect with us

OPINII

Statul român pluteşte în derivă…

Publicat

pe

După tragedia petrecută la Caracal, care a făcut să refuleze la suprafaţă mizeriile unui stat neinteresat de viaţa cetăţeanului de rând, parcă nici un alt eveniment ţinut cu minimul de fast nu mai are importanţă, valoare. Orice zvâcnire spre o falsă normalitate şi încredere nu mai are efect. Dimpotrivă, îndârjeşte, creează rumoare, repulsie. La ce bun să mai defiliezi, să îţi mai expui cazarmamentul, verticalitatea anatomică, gesturile teatrale, când realitatea, tot ceea de se întâmplă în jurul nostru, este dură, rece? Creăm doar false impresii. Pontăm doar acţiuni cu valoare de obligaţii.

Moartea crudă a Alexandrei, adolescenta de 15 ani, omorâtă de un criminal sadic, după ce fata reuşise să sune de trei ori la 112, a răvăşit întreaga ţară, ne-a bulversat existenţa, ne-a înveninat sufletele şi conştiinţele. Ne-a dărâmat bruma de sistem de valori în care ne chinuiam să credem, ne-a arătat, încă o dată, că instituţiile de forţă, unele entităţi ale statului, să nu le numim pe toate, ne tratează ca pe nişte lăcuste de care trebuie să ai grijă să nu iasă din front şi atât.

Statul, prin multitudinea sa de instrumente, şi-a dovedit inutilitatea în tragedia de la Caracal, a dat un semnal că s-a apropiat de faliment. O copilă a murit, fiindcă unii funcţionari speciali plătiţi cu mult peste capacităţiile lor de reacţie, dăruire şi profesionalism, nu au acţionat la timp! Au rămas blocaţi în instrucţiuni şi articole de lege.

Sunt destui lefegii ai statului care îşi schimbă câte ceva în comportament când li se pune cascheta pe cap, când ajung pe unele funcţii, când îi aşteaptă maşina la scară. Se cred semizei sau măcar slujbaşii lor!

Răspunsuri ironice, zeflemitoare, de genul primite de mamele răvăşite de durere, că „poate fata e plecată cu vreun Făt-Frumos şi vine ea acasă”, sunt peste tot. Fac parte din sistem, din limbajul neinteresaţilor, al celor care tratează cu superficialitate problemele oamenilor. Uite că acum li s-a înfundat. Au dat-o în bară!

Alexandra şi Luisa, fata dispărută din luna aprilie, nu erau fugite cu iubiţii, ci au fost răpite, sechestrate, torturate, violate şi omorâte de un nemernic. Ba mai mult, birocraţia, lipsa de reacţie umană, spiritul de eroism, de sacrificiu sunt tare de caracter la mulţi dintre roboţeii statului, care, altminteri, te execută rapid şi te găsesc şi în gaură de şarpe atunci când sunt programaţi de la butoane.

Pare un non-sens, este penibil, când te uiţi şi vezi la poarta şi în curtea criminalului din Caracal droaie de investigatori, oameni în uniformă, înarmaţi până în dinţi, procurori, care fac căutări, scotociri, percheziţii. La ce bun atâta dezlănţuire de forţă după ce cele două fete nu au putut fi salvate? Nici măcar trupurile lor nu mai există!

Ce mai contează demiterea maşinală, de imagine, a câtorva şefi, după ce Alexandra a sunat de trei ori la 112 şi a încercat să dea explicaţii, să spună unde este, să ceară ajutor şi tot nu a fost localizată şi găsită în timp util? La ce bun mai ies în prim-plan, alarmaţi, indignaţi, politicienii, şefii din diferite structuri, după ce oamenii legii au stat la poarta asasinului ore în şir, fiindcă nu aveau mandat? În tot acest răstimp, criminalul măcelărea o copilă şi o ardea…

Constatăm că, pentru Măria sa Statul, noi, cetăţenii de rând, avem doar îndatoriri, obligaţii. Trebuie să umblăm cu reprezentanţii săi cu delicateţe, să nu îi bruscăm, să nu îi ultragiem, să nu le stricăm feng shui-ul. Dar, ce face statul pentru noi? Cazul de la Caracal a arătat crud, cumplit, ce face. Nimic!

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

La mulți ani, România! La mulți ani, popor frumos!

Publicat

pe

Este 1 Decembrie, români! Suntem mai triști. Suntem mai fericiți. Sau doar suntem. Și încercăm să fim mai departe, chiar dacă timpurile sunt hâde! Chiar dacă patriotismul se ascunde sub interese, funcții, salarii imense și câte alte ghișefturi despre care cei care au pierit pe baricade în 1989, dacă ar fi auzit atunci, ar fi râs amar și poate ar fi plecat acasă dezamăgiți.

Este ziua noastră, a celor care respirăm cu fața aproape de glodul bătucit în istorie de cotropitori. A celor care și-au semănat propriul sânge, pentru ca noi să avem astăzi rod bogat. Este ziua olarului, a dăltuitorului în piatră, a lucrătorului de pe ogoare, a brutarului și zidarului. Este ziua valului care a rezistat pe marea istoriei zbuciumate.

Să nu o lăsăm să fie doar a lor, a dispozitivelor stereotipe, a insignelor, a însemnelor, a gesturilor de vitrină și a discursurilor reci, linerare, în care, de la an la an, vezi doar o virgulă schimbată și un pas de defilare mai antrenat!

Este ziua noastră, români! A celor care nu mai marșăluim în opinci până la Alba Iulia, dar care avem aceiași răbdare și încredere că mâine, poate, va fi mai bine.

1 Decembrie deschide poarta speranțelor, bucuriilor și încrederii. O zi de sfârșit și început. Un dar copt prin jertfa străbunilor și oferit nației române. Să luăm și noi câte o bucățică din această împlinire istorică a Unirii și să ne ungem cu ea sufletele ostoite de neîmplinire și dezamăgire. Să credem mai mult în Dumnezeu și să fim mai atenți la mersul vremurilor și la cei ce vor să le stăpânească!

Este 1 Decembrie, români. Rugați-vă divinității pentru binele neamului nostru și priviți curat, liber, curajos, dincolo de tribunele ticsite de conducători trecători. La mulți ani, România! La mulți ani, popor frumos!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

OPINII

Drosophila de Facebook…

Publicat

pe

Nu mai este o noutate faptul că spațiul virtual a devenit și o tribună a nebunilor, a incompetenților și a tot soiul de refulați sau elemente marginale ale societății, care încearcă să își facă loc în memoria colectivă cultivând bălării și mitraliind, folosind invective și rahatul mintal pe care îl produc din belșug, pe toți cei care stau în calea mediocrității lor, amestecată cu o doză nemăsurată de răutate.

Cum spunea un maestru al presei românești, „prostul satului, ajutat de rețelele de socializare, a devenit influencer” și, din această postură, ldă sfaturi, îi jignește la greu pe cei care nu îi împărtășesc ideile mizerabile, incită la ură și își varsă lăuturile produse de creierul său pe aleile civilizației fără să îi pese.

Cad victime acestui preistoric coborât din copac direct pe Facebook chiar și oamenii pe care nu i-a văzut în viața lui, cu care nu a interacționat niciodată. Încearcă să fie vizibil. Pozează în salvatorul nației, în eroul uliței. El care s-a aflat într-un continuu naufragiu pe valurile vieții, iar țintele și scopul lui existențial sunt să murdărească imaginea altora…

Pe ăștia trebuie să îi suportăm atâta timp cât există Facebook-ul. Acolo au ei cuib. În această junglă ciudată unde binele se amestecă cu răul, ca într-un turn Babel modern, unde se folosesc like-uri și comentarii mincinoase. Cu asemenea ființe care trăiesc în peșterile întunecate ale Facebook-ului nu ai cum să comunici. Nu le poți schimba limbajul, gândirea, conduita. Nu îi poți pune pe drumul cel bun, fiindcă ei trăiesc din scuipat oamenii. Fără această ură ancestrală mor, se dezintegrează, devin nimeni.

Cel mai bine este să nu îi bagi în seamă, să îi ocolești, să nu le dai nicio atenție. Să nu le dai aer. Sunt precum musca de bălegar, cu cât o agiți mai tare, cu atât te sâcîie mai mult. Indiferența este cel mai eficient insecticid pentru o astfel de „Drosophila de Facebook”.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

PUBLICITATE

 

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT

Web Analytics
View My Stats