Mă uit lung şi în ograda PSD, unde un Marcel Ciolacu oarecum reformist, un Paul Stănescu reeşapat după ce a fost buşit de Liviu Dragnea şi o Gabriela Firea alunecoasă, dar curajoasă și principială, se luptă cu gașca veche a lui Dragnea. Dacă mă apuc să fac nominalizări cu cei care au fost lângă liderul dictator și care mai au reminiscențe de acel tip, lista e lungă.

PSD-ul este încă într-o căutare a identității, a azimutului, cum ar zice un prieten primar. Gloata, cei mulţi, așteaptă. Nu s-a decis care este calea pe vale a partidului. Ar merge pe alianțe, nu ar merge… L-ar înghiți și pe Ponta, de nevoie, nu de plăcere… Oricum, sunt debusolați social-democrații. Sincer, nu ar trebui. Sunt majoritari, dar se comportă încă precum nişte oi bete.

În 2016, ei au câștigat alegerile, nu PNL. Dar, din păcate, nu au știut ce să facă cu puterea. Au folosit-o mai mult pentru răfuielile interne. Nimeni nu a suflat împotriva lui Dragnea când schimba premierii și miniștrii ca pe șosete, când excludea membri cu state vechi în partid și care performaseră politic. Ei şi-au debusolat propriul electoral!

Nici acum luptele interne nu s-au sfârșit. Sunt doar un pic mai estompate. Nu se mai ţin la vedere. Dar orgoliile nu s-au domolit! Îmi este ciudă, oarecum jenă, să văd un partid de talia PSD cum este frecat la icre de reprezentanții PNL, ajunși la putere conjunctural, din cauza gafelor făcute de social-democrați. Nu mama a pus în fruntea partidului pe Dragnea, premier pe Viorica Dancilă, ba chiar candidat la prezidenţiale, pe Rovana Plumb – prima pe lista de euroarlamentare! Acum, mofturile, linguşelile şi servilismul dus la exces trebuie suportate!

Căt despre revenirea PSD, mai este nevoie de timp. Pare că ei s-au conformat gândului că trebuie să meargă 4 ani pe băncile opoziției. Parcă tocmai de aceea mesajul lor către electorat, către popor este stins, nu mai are în structură nicio urmă de capacitare, de forță, de magnetism. Îi văd, îi aud pe social-democrații de frunte folosind doar texte defensive, panseluţe în jurul unui monument. Parcă le este frică de ceva, de cineva…

Români, în aceste zile, puteţi urmări pe viu cum se manifestă şi cum se dezvoltă lichelismul politic, spiritul de gaşcă, interesul de grup, toate ascunse sub o firavă rochiţă sfâşiată, pe care ei o numesc patriotism, iubire de neam, de democraţie!

Asistăm la o luptă pe viaţă şi pe moarte pe care o duc liberalii pentru declanşarea alegerilor anticipate, pentru reîntoarcerea lor la putere pe aceiaşi mârţogă, dar mai frumos împopoţonată, pentru a minţi electoratul. Credeţi că acest demers are la bază responsabilitatea faţă de ţară, dorinţa de a face ceva bun pentu bietul român? Nu, oameni buni. Este vorba de orgolii, de ambiţii, de satisfacerea unor interese meschine. Că este aşa îţi dai seama dintr-o privire. Te uiţi la televizor, pe internet, în ziare şi poţi schiţa rapid imaginea crudului adevăr.

O grămadă de personaje politice care nu au făcut nimic prin judeţ sunt acum înfipte prin Guvern, în ministere, în marile companii ale statului. Sunt ei prea buni pentru a accede acolo? Nu. Loialitatea este suficientă. Limba lustruită. Restul vine de la sine. Cam aşa se întâmplă în politica românească. Poţi fi o valoare, să ai idei, soluţii, proiecte, har, talent, dacă nu eşti loial, câine credincios cui trebuie, rămâi pe dinafară, nu te bagă nimeni în seamă.

Revenind la forţările liberale de a târî ţara în anticipate, eu zic că, până la urmă, o să le iasă. Vrea şi Iohannis, vrea întregul sistem! Este ca o resetare a nimicului. O ornare a cifrei zero!

Cine pierde din cauza acestei bătălii în care, în locul morilor de vânt, au pus România? Noi, toţi. Priviţi doar ce se întâmplă pe la casele de schimb valutar, cum se umflă în pene, de la o zi la alta, euro, dolarul, cum creşte preţul la aur. Şi ne mai pândesc destule surprize. Şi toate astea pentru satisfacerea unor ambiţii politicianiste!