Conectați-vă cu noi

OPINII

Taxă cu… fumuri!

Publicat

pe

Ideea primarului general Gabriela Firea, de a-i taxa pe românii care nu dețin buletin de București sau de Ilfov, ca, deh, soțul e primar în Voluntari, când intră cu autovehicule poluante de orice tip în Capitală, a bulversat întreaga ţară. Este un exemplu de discriminare pe cinste, o măsură cu accente comunistoide de toată jena.

O apreciam pe doamna Firea pentru pozițiile sale politice, pentru unele inițiative administrative, pentru spiritul de amazoană. Părea că vrea să facă ceva. Să schimbe lumea. Dar, constat acum că m-am înșelat. Balonul cu minuni s-a dezumflat fâsâind grețos. Cum să le ceri, stimată doamnă, românilor să plătească taxe pentru a intra în București? Chiar bateți câmpii!

Sunt oameni cu diferite probleme, cetățeni din provincie care lucrează în Capitală, alte sute, dacă nu mii de românii, care vin frecvent în marele oraș pentru tratament, pentru diferite proceduri medicale. Oameni amărâți, care luptă pentru supraviețuire, precupeţi care își vând produsele prin piețele bucureştene, agricultori, meșteșugari… Ce să facă toţi aceştia? Să-și cumpere abonament de intrare în propria țară? O să îi țineți la porțile Bucureștiului pe cei care nu vă plătesc mizerabila taxă? O să îi hărţuiţi pe străzile Capitalei?

Să nu vă mirați, doamnă primar general, când alți edili din țară, indignați de această decizie feudală, vor institui și ei taxe de intrare pentru bucureșteni și ilfoveni. Păi, măsură pentru măsură. De ce să fii mata mai dihai? Cred că ar trebui să vă reveniți. Nu e momentul să vă puneți toată țara în cap!

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Șobolanii…

Publicat

pe

Au trecut alegerile. În Dâmbovița, au câștigat cei care trebuie și despre care am spus mereu că vor fi învingători. Acum nu voi scrie despre politicienii care au învins. Este timp. Mă voi opri asupra speciilor care apar tot timpul și peste tot pe vasele victorioase. Șobolanii. Nu lipsesc de la festine și își fac loc pe afiș. Aceste viețuitoare, de obicei, fug de pe corabiile în flăcări și se aciuează în alte zone prospere pe unde să chițăie mulțumiți.

Chestia ciudată este că acești șoareci, pe care acum doar îi descriu generic și de care mă voi ocupa altadată, nu vor să te lase să trăiești normal, echilibrat, cum ești obișnuit. Mai mult, sunt băgați în seamă, hrăniți și periați. Devin șoareci de companie. Știu să parvină, să pozeze în salvatori, în eroi închipuiți, în tipi loiali, indispensabili.

Am văzut câțiva și aseară. Plesnea carnea pe ei de fericire! De unde. Știu să disimuleze, să se proțăpească în fața altora și să se bată cu pumnii în piept. Imaginea aceasta mizerabilă o tot văd de vreo 25 de ani încoace, după toate tipurile de alegeri, atunci când își dau în petec cel mai mult șobolanii. Când, la luna plină, vor să îi vadă lumea, să îi aprecieze.

Speciile astea se aciuează rapid pe lângă palate, pe lângă ogrăzile bogate. Omul cu bun simț, când vede în calea lui un asemenea vertebrat, se retrage. Își schimbă cărarea. Așa că, domnilor politicieni, și nu numai voi, aveți grijă să nu vă împresoare șobolanii!

Citește în continuare

OPINII

Vremuri ciudate

Publicat

pe

Trăim vremuri ciudate. Existența parcă ni se consumă după un scenariu de film de anticipaţie, în care abundă secvenţele horror, cele imposibil de acceptat de raţiunea de tip uman. Regizorul şade parcă undeva în măruntaiele cerului şi urmăreşte dezlănţuirea din platoul global. Cineva se joacă cu noi.

Copiii merg la grădiniţă pentru a socializa, comunica, interacţiona, pentru a deprinde alfabetul vieţii. De unde! Stau singuri la măsuţe, ore în şir, învârt plictisiţi jucăriile, mai trag cu ochiul la prietenii aflaţi câţiva metri mai încolo, risipiţi parcă de o furtună pe care ei nu o vor înţelege prea curând. Urmăresc şi ei uimiţi cum tata, mama și bunicii fac echilibristică pe coarda existenţială, de-o parte viaţa, în cealaltă neprevăzutul.

Cei mici şi-au adaptat jocul la realităţi, după ceea ce vine pe canalele media. Un preşcolar ţine în mâini două figurine. Unul este poliţist, iar celălalt un nenică cu mustaţă şi pălărie. Omul legii îl pune jos pe bătrân. „Nu ai mască! Eşti arestat! La puşcărie!” Se aude glasul totuşi candid al micuţului.

Totul s-a adaptat din mers. Cei care nu o fac vor fi luaţi, uşor- uşor, de val. Nu poţi trăi în incertitudine. Pleacă prescolarul acasă și îi spune mamei. „Nu vreau să mai vin mâine la grădiniţă. Nu mă joc cu nimeni. Nu mai vreau să fiu singur”. Şi plânge pe rupte până la portiera autoturismul. Mama tace…

La şcoală, altă poveste. Elevii vin în grupuri, veseli, apropiaţi, apoi, fiecare, ca într-un joc SF, intră pe culoarea lui. Roşie, verde, galbenă… La clasă, pe hol. Şi pe uşa toaletei este afişată o anume culore. Doar în frunte nu li s-a pus etichetă! Nu se mai pot împrumuta pixuri, biscuiţi, apă, guma de şters, nici zâmbete, nici bileţelul de iubire nu mai poate circula pe sub bancă… Viaţa se consumă sub mască. Reguli dure şi pentru ei şi pentru profesorii care nu ştiu cum să mai facă faţă când în faţa tabletei, când cu ochii pe clasă. Există şi cameră de izolare, un soi de arest al copilului posibil contaminat!

La ce bun toate aceste restricţii dacă, atunci când ies din liceu, se strâng buluc la ţigară sau la cafea în spatele magazinului din colţ sau merg la terase sau în parc, unde încearcă fiecare să se bucure de dramul de normalitate?

Politicienii sunt deocamdată preocupaţi de campania electorală. Şi ei tot cu masca. Una pe bune! Preşedintele ţării, dezamăgire totală. Va intra în istorie ca omul care ne tot spunea să ne spălăm pe mâini şi care făcuse o obsesie pentru PSD. În rest, vorbe. Și acelea scumpe!

Premierul Orban pare şi el plictisit, pierdut în inerţie. Altfel nu se explică gestul de a-l întreba pe un om aflat în scaunul cu rotile ce viteză îi prinde maşinăria cu care se deplasează.

Ciolacu, încă indecis. Nesigur. Critică puterea, dar parcă dă cu parfum! Faţa sa cam asta trădează, cu barbă sau fără. Tăriceanu îşi caută nordul. L-a pierdut. Nu se mai regăseşte pe niciunde. Candidatura la Primăria Capitalei este un moft. O ultimă zvâcnire. Apoi se usucă. Ca peştele care sare din baltă şi nimeni nu este pe aproape să-l arunce din nou în apă.

Şi virusul astă căruia nimeni nu i-a dat de cap, de parcă oamenii de ştiinţă dorm în bocanci sau acum îşi explică incapacitatea şi lipsa de profesionalism sau, cine ştie, cineva îi ţine în poziţia de drepţi. Trăim apocalipsa sau vremurile sunt apocaliptice. Ce mai contează! Credeam, totuşi, că va deveni credinţa un refugiu. Nu simt nici acest lucru. Acum se dă o luptă oarbă… Nu ştim ceea ce urmează. E secret!

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT



error: Conținutul este protejat!!