Istoric, trădarea la români, interesul, discordia, neînţelegerile, parvenitismul, dorința de căpătuială prin mijloace statale și de grup dăinuie de sute de ani. Acum e la fel. Doar puțin îmbrobodită cu tehnologie, alte tipuri de cerințe, resurse, înțelegeri și tainiţe.
Mentalitatea pare neschimbată. Sau, de ce nu, modernizată, adaptată la cerințele civilizației actuale. Mereu se întâmplă ca, acolo unde este nevoie de oameni capabili, dedicați, profesioniști, să întâlnim politruci, lipitori de afișe care trebuie răsplătiți. Oameni de încredere ai șefului, sifoane și, bineînțeles, un pic de neamuri și amantlâc.
Politicianul român, cel din vârf, nu a înțeles, și mi-e greu să cred că o va face vreodată, că, în anumite funcții, pe anumite poziții, trebuie puși oameni pregătiți, care pot aduce plus valoare, atât acolo unde lucrează, cât și societății, ba chiar partidului care i-a promovat. Astea sunt povesti. Vise. Realitate virtuală. Fandoseli pentru normali. Lucrurile totdeauna au stat altfel în politica românească, cel puțin în cea din ultimii 20 de ani, să nu ne mai ducem până la Evul Mediu.
Simulacrele de conducători, păpușile cu sfori, marionete cum le zic regizorii din teatrele pentru copii, sunt cam peste tot. Ne lovim de ele zi de zi. Le vedem cum fac pe interesantele, cum pozează în atotștiutoare, având grijă, ca într-un gest reflex, să-și așeze în permanență toaleta, singurul element de decor și vizibilitate. Atunci, să nu ne mai miram ca țara merge prost, că instituțiile publice sunt încărcate la refuz de novici, de tipi care și-au lăsat bodegile, fermele de pui sau carierele cu nisip pentru a ajunge directori, consilieri, secretari de stat etc.
Şefii de prin politică nu au treabă cu lucrul bine făcut, cu randamentul și calitatea. Astea sunt povesti, nu au consistenţă în planul intereselor. Acolo unde este o funcție, un post călduț, bine remunerat, trebuie să fie unul de-al nostru. Chiar dacă îl aducem de la Butimanu sau de la Brăneşti! Calitatea umană și profesională în politică are valoarea lui zero sau nici nu există.
Trebuie musai să fii cu ei, în lateralul lor sau, cel mai bine, în spate. Să zâmbești și să dai frenetic din mâini, chiar și atunci când șeful spune o prostie, când știi sigur că minte, când ştii că promisiunile lui sunt naivității, bancuri electorale. Aşa se formează echipa! Prin slugărnicie, umilință și devotament necondiționat. Așa ajungi în funcție și te menții.
Vrei să fii altfel? Să ai idei, să lupți pentru un ţel, să ții cu cei mulți și obidiţi? Afară. La mănăstire! Asta dacă nu se face politică de doi lei și acolo.