Connect with us

OPINII

Pierduţi din propriile orgolii!

Publicat

pe

Moțiunea de cenzură a trecut. Rezultatul votului era previzibil, ținând cont de agitația la vedere, ușor lipsită de demnitate, pe care au manifestat-o în ultimele zile liderii centrali ai PSD, care au văzut că le fuge pământul de sub picioare. Social-democrații din teritoriu au fost mai circumspecți, mai liniștiți, învățați cu astfel de pocneli care te amețesc pe loc, cazi, dar te ridici şi constați că ești mai puternic.

Guvernul Dăncilă, cu cât ar fi zăbovit mai mult la Palatul Victoria, cu atât partidul ar fi avut mai mult de pătimit. Și acum chiar are! Semne de poticneli au tot existat. Nervozitatea unor miniştri se simțea pregnant în spațiul public. Declarații scurte, neomogene, răspunsuri la întrebări date la umbra incertitudinii, nesigure, mimică forțată, ironie, plictis. Tăvălugul a pornit de la plecarea ALDE de la guvernarea. A urmat a doua mare lovitură, prin respingerea candidaților propusi pentru funcția de comisar european. Încăpăţânarea Vioricăi Dăncilă de a o sprijini pe Rovana Plumb, în ciuda semnalului dat de Bruxelles, meci încheiat, în final, cu înfrângerea dorinței premierului, a pus capac, a lansat semne de întrebare asupra responsabilității și forței acestei guvernări, asupra deciziei juste. Când Europa te respinge, înseamnă că ai o problemă, că este ceva putred la mijloc, credibilitatea ți se duce pe tobogan. Altfel ar fi stat lucrurile la moțiune, dacă țara avea deja acceptat un comisar european! Poate că nici nu ar mai fi fost inițiată.

Apoi, au apărut din ce în ce mai multe elemente care au arătat slăbiciunea acestei puteri, dorința de a rămâne cu orice chip la guvernare. Vezi intenția de a destructura ALDE, zvonurile cu tot soiul de promisiuni făcute celor care li se alătură, goana pentru a capacita parlamentari, alții decât cei social-democrați, pentru a nu vota moțiunea. Un partid serios, de forță, cum a fost până acum PSD, nu ar fi recurs la asemenea lucruri mărunte pentru a rămâne la cârmă. Ar fi privit adevărul în față, şi-ar fi dat seama că trebuie să se oprească, să iasă din joc, chiar și dacă mai târziu, și să pornească programul de resetare și regrupare internă. Un colos cum este PSD, pălit până la amețeală încă de la arestarea lui Liviu Dragnea, ar fi trebuit să se odihnească puțin, să-și tragă sufletul, iar apoi să se ridice viguros. Din păcate, orgoliile au fost prea mari. Partidul a fost forțat de vanitoşii de la centru până l-au pus pe burtă.

Liderii Fifor, Teodorovici și ceilalţi de pe lângă ei sunt din categoria „flori la butonieră”, a celor obișnuiți în caleaşca cu zurgălăi. Nu prea au avut contact cu teritoriul, cu organizațiile din țară, decât, aşa, datorită unor varii întâlniri protocolare. Nici nu au ascultat vocea celor din filiale, care, cu siguranță, le-au comunicat că lucrurile nu stau deloc bine. Au luat notițe, dar nu au întreprins nimic. Nemulțumirile s-au accentuat în sânul primarilor PSD rămași cu proiecte pe masă, cu finanțări doar pe hârtie, cu bani putini primiți la rectificari și distribuiți pe criterii uneori scăpate de sub control și bun simţ.

PSD-ul ar fi trebuit, dacă exista o conducere adevărată, demnă, cu fler politic, să iasă de la guvernare imediat după europarlamentare. Motivația cu rezultatul slab obținut, cu dorința electoratului care trebuie respectată, cu onoarea, ar fi fost acceptată. Dar, când te ții de putere, când îi prinzi gustul şi uiți ceea ce trebuie întreprins cu adevărat, marşând pe ideea că nu poți fi înlocuit, te pierzi, te afunzi și mai mult în rutina păguboasă. Viorica Dăncilă a pierdut controlul mai demult. Altcineva părea că este la butoane. Una vorbeau liderii locali despre ea, despre faptul că le dă dreptate, că le face promisiuni de implicare, de rezolvare a unor situații de criză și alta s-a întâmplat. Adică, nimic!

Când pleci la război cu o armată debusolată, sfârtecată de lupte interne, de animozități, cu oameni la conducere de tip simulacru, cu tipi care își urmăresc pas cu pas doar propriul interes, cu găști de consilieri aroganți, neștiutori de carte, antrenați doar de dorința de a-și tăia și ei felii mari din tort, nu ajungi la un rezultat notabil. Te menții din inerție, atât cât te mai ajută propriile resurse.

PSD are șansa, dacă mai are luptători adevărați în partid, să își revină. Când spun luptători, nu mă refer la guralivi gen Codrin Ştefănescu, care dădea de pământ cu primarii PSD când nu îi îmbrăţişau simpatiile, nici la miniştri gen Eugen Teodorovici, care, imediat după moţiune, s-a apucat să jignească jurnalistele, nici la lideri precum cei de la Dâmbovița, doar cu numele, şi nici la doamna Dăncilă, care nu poate mai mult decât a arătat deja.

PS – O dovadă a inconsecvenţei a dat PSD Dâmboviţa chiar astăzi, când ar fi trebuit să organizeze săptămânala conferinţă de presă de vineri, după cum a anunţat. S-a preferat băgatul capului sub carapace, semn de slăbiciune şi lipsă de unitate.

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Ursul Arthur și noua aristocrație…

Publicat

pe

Și au trecut și Sfintele Sărbători de Paște. Așa se întâmplă mereu. Ne revenim din vraja mai mult de sorginte alimentară, pitită și de data aceasta sub măștile de protecție, și intrăm în obișnuit.

Am început starea de normalitate în bolnăvicioasa societate românească, pentru care nu s-a găsit încă un vaccin, cu uciderea ursului Arthur, cel mai mare exemplar din specia sa, care mai hălăduia prin pădurile României. A venit un prinț de prin Austria plin de bani și l-a culcat la pământ. Așa, din pasiune pentru vânătoare.

Românii noștri, cei care ar trebui să protejeze fauna și flora care ne-au mai rămas, s-au făcut preș în fața nobilului. Așa este tradiția istorică. Nu putem face rabat în contemporaneitate de ea. Mai ales că „prinții” s-au înmulțit și în România, nu numai în Europa. Dispun de bani, putere și multă nesimțire, absolut necesară când vrei să calci pe capetele celor din jur, când vrei să acaparezi totul.

Povestea tragică a ursului Arthur este, așa, o bombonică acrișoară pe tortul a tot ceea ce se întâmplă ilegal și ciudat în țărișoara noastră. Au băieții rezervații de vânătoare întinse, nici nu se mai știe bine numărul orataniilor de pe acolo, tocmai pentru a le împușca fără probleme. Au cabane, paznici cu Rover și pistol la brâu, iar proprietățile sunt împrejmuite cu garduri electrice. Unii le-au mai desființat după ce și-au văzut atinse scopurile. Așa că drama bietului Arthur este o boare în marea de lucruri urâte care se întâmplă la noi, din păcate cu știința unor reprezentanți ai statului.

Vânarea ursului brun cel mai mare din Europa care trăise totuși liniștit prin pădurile românești vreo 17 ani arată că noi, ăștia mulți, nu prea contăm în ochii noii aristocrații, ai celor care aspiră totul și pe care, nu de puține ori, îi vezi în haită cum își etalează, zic ei, prietenia pe rețelele de socializare. Pentru acești soi de prinți, totul este de vânat. Arthur a creat acum doar un simbol.

Citește în continuare

OPINII

Păcatul, ca o entorsă a sufletului…

Publicat

pe

S-a întors lumea cu fundul în sus. Și cred că nu este de ieri, de azi, ci dintotdeauna. Ne-am făcut că nu vedem multe dintre neajunsurile și slăbiciunile firii umane. Le-am adăpostit la umbra nepăsării și a ignoranței sau poate a bunului simț. Le-am îndurat în momentele esențiale ale existenței. Am închis ochii și am făcut sfânta cruce.

Ne doare când observăm credința dusă la nivel de surogat, de obicei, de tradiție, fără să apară acea străfulgerare a purității și încrederii în Divinitate în sufletul și în mintea noastră. Nu mai luptăm cu slăbiciunile noastre. Doar mimăm acest lucru. Mergem după turmă. Atât. Sărbătoarea, pentru marea majoritatea, atunci când se apropie, înseamnă îndestulare materială, goană după asigurarea unei mese bogate, mațul plin și sintagme spuse din complezență. Automatisme de factură spirituală.

Am aflat în aceste zile, cu multă stupoare și indignare (poate era mai bine dacă nu ne otrăveam mintea și sufletul cu astfel de informații), că un preot de prin Teleorman a fost arestat pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de întreținerea de relații sexuale cu un minor. A fost prins în fapt! Asemenea știri acum, în pragul Sfintelor Sărbători de Paște, numai bine nu fac. Agită și mai mult societatea timorată și stresată de vremurile pandemice pe care le trăim.

Preotul de prin Videle a comis-o rău de tot. O fi singurul cu astfel de apucături păcătoase? Culmea, în comunitatea în care slujea, enoriașii, de obicei supuși, umili, încrezători și adepți ai mesajului de echilibrare psihologică „să faci ce zice popa, nu ce face”, aveau mare încredere în darul său. Îl apreciau. Uite că totul s-a spulberat! Rămânem cu gustul amar al unei greșeli imense care cutremură clar un sistem în care credem cu tărie. Cineva a vrut să se întâmple și asta. Și a rostogolit mizeria taman acum, când ne pregătim de Paște.

Noi, românii nu prea suntem obișnuiți cu astfel de greșeli, mai ales săvârșite de slujitorii bisericii. Ținem la firesc. La reguli. Înghițim și trecem cu vederea multe, dar asta e prea de tot. Ne-a împlântat în suflet un pumnal! Considerăm că face parte deja din normalitate când vedem preoți implicați în afaceri mari. Patroni de restaurante, magazine, shaormerii, hoteluri. Nu ne mai pasă când observăm pe cel care propovăduiește în biserică și spune „fericiți cei săraci cu duhul” cum se plimbă în Mercedes-uri și BMW-uri de sute de mii de euro. Este obișnuință. Stil de viață. O stare pe care am adoptat-o din mers. Așa sunt vremurile! Fiecare trebuie să trăiască. Să-și asigure confortul. Că nu mai știm ce ne facem cu menirea, cu harul, cu sacrificiul, e altă poveste. Rămâne teologie și filozofie sacră. Subiecte de dialog la ceas de seară.

Mare păcat că, din cauza unui preot de tipul celui de la Videle, au de suferit biserica străbună, credința, toți cei care sunt cu adevărat slujitorii lui Dumnezeu, care se luptă pentru binele comunităților, al oamenilor. O pată care se șterge greu. Se va întâmpla și asta. Românul este iertător. Biserica Ortodoxă va ieși biruitoare. Neghina este totdeauna dată la o parte, chiar dacă nu știm cu precizie când. Să fim încrezători! Dumnezeu are grijă de toate.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT