Connect with us

OPINII

Între harul şi darul democraţiei!

Publicat

pe

Am intrat în noul an. Evident, cu multe speranţe, dar şi cu deziluzii. Nu putem lăsa în urmă coada de probleme, de stări de fapt, de neputinţe şi regrete cauzate de alţii, dar, poate, şi de inconsecvenţa noastră şi de sensiblitatea dobândită în timp, de la prea multe şocuri.

Că ne dorim mai mult este clar, normal, tradiţional. Că vrem să fim conduşi mai bine este doar o lozincă în care credem mai puţin şi la care visăm mult. Chestia bună ar fi dacă aşa ceva se poate întâmpla în 2020. Nu cred. Oamenii politici sunt aceiaşi, metehnele lor nu se schimbă de la un an la altul. O ştim din experienţă.

În 2020, vor fi şi mai stresaţi conducătorii noştri. Vor fi mai tensionaţi, mai preocupaţi de propriile poziţii. Vor promite mult, fără acoperire. Vor zâmbi fals şi din greu. Vor cantona idei tip SF în spaţiul public. Deh, suntem într-un an electoral de forţă, cu alegeri locale şi parlamentare. Anul în care baronii vor dori, democratic sau nu, să fie reînscăunaţi. Ar fi nevoie de o schimbare prin multe instituţii. Ar trebui să dispară din schemă mulţi primari, adevăraţi monarhi în localităţile lor, unde dirijează de 20-30 de ani.

Democraţia înseamnă şi primenire, de a da şi altuia posibilitatea să se afirme într-un domeniu, să îşi materializeze un proiect, un gând, un ideal. Entuziasmul şi dăruirea sunt distruse de rutină. Politeţea şi respectul sunt înăbuşite de absolutism.

În Dâmboviţa, cred că cel puţin 30 de primari ar trebui schimbaţi la alegerile locale din acest an. Sunt plafonaţi, cu un caracter şi un temperament convertit în infailibili şi intangibili, în stăpâni pe viaţă. A fi primar nu este o meserie şi nici un dar. Este pur şi simplu o îndatorire cetăţeanească spre care aspiră, într-un moment anume, un individ bazat pe cunoştinţe, pe inspiraţie, pe har, vrând să facă bine comunităţii din care provine, să producă schimbări, să aducă prosperitate.

A fi primar este un proiect. O competiţie cu tine însuţi. Un mod de a sluji democraţia. După 5-6-7 mandate, aceste însuşiri dispar la cei mai mulţi aleşi. Şi am văzut cu toţii că aşa se întâmplă!

Alternanţa la putere ţine de civilizaţie şi respect. Este un dar al democraţiei! Din păcate, la noi, firescul este mereu răstălmăcit şi alterat de interes. Cei care sunt în funcţii, obişnuiţi cu ciolanul, cu şofer la scară, cu scaunul capitonat, nu ar ceda puterea pentru nimic în lume. Nu dorinţa de a face bine comunităţii îi împinge pe unii să candideze la nesfârşit pentru o anume poziţie, ci frica de a nu deveni un nimeni!

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Pulanul, ca remediu anticoronavirus…

Publicat

pe

Starea de alertă pe care onor Guvernul ne-o tot prelungește pe mâna lui Raed Arafat, restricțiile impuse de lege, a creat și un soi de vrajă care se pare că i-a cam luat de cap pe unii purtători de uniformă a statului. Își ies din pepeni vigilenții polițiști și jandarmi exact când și cum nu trebuie.

La orele de comunicare pe care le fac, în special cei aduși în sistem din sursă externă, nu li se spune probabil cum trebuie să poarte un dialog cu cetățeanul, cum să-i studieze comportamentul, personalitatea, obiceiurile, tarele de caracter și să acționeze diferit în funcție de situație.

Ce atâta studiu și talent! Pulanul este argumentul suprem pentru unii dintre apărătorii legii care fac dezacorduri gramaticale până și în procesele verbale de contravenție. Îl ai în mână, dai cu el. Nu contează pe cine lovești. Bărbat, femeie, bătrân. Până la urmă, au și ei dreptate.

Toți suntem egali în fața legii. Cred că așa au gândit polițiștii dintr-o comună din Ardeal când au tăbărât să bată a femeie fiindcă nu purta mască de protecție! Nu a înțeles cum stă treaba cu starea de alertă, i-au aplicat o corecție! Ca în India. Pe acolo am auzit că se mai poartă astfel de sancțiuni.

Săritul calului este cumva specific românilor, indiferent din ce castă sau grup provin, dar cred că trebuie să îi punem stop. Să lovești o femeie, tu polițist, indiferent de condiția ei socială și mentală, fiindcă nu purta obiectul care ne amărește viața de atâta timp, mi se pare o mizerie.

Polițiștii respectivi ar trebui să fie dezbrăcați de haina statului și trimiși la munca pământului. Sau la pensie, că este o modă acum ca, după ce faci o prostie, sistemul să îți propună să devii pensionar.

Citește în continuare

OPINII

Ursul Arthur și noua aristocrație…

Publicat

pe

Și au trecut și Sfintele Sărbători de Paște. Așa se întâmplă mereu. Ne revenim din vraja mai mult de sorginte alimentară, pitită și de data aceasta sub măștile de protecție, și intrăm în obișnuit.

Am început starea de normalitate în bolnăvicioasa societate românească, pentru care nu s-a găsit încă un vaccin, cu uciderea ursului Arthur, cel mai mare exemplar din specia sa, care mai hălăduia prin pădurile României. A venit un prinț de prin Austria plin de bani și l-a culcat la pământ. Așa, din pasiune pentru vânătoare.

Românii noștri, cei care ar trebui să protejeze fauna și flora care ne-au mai rămas, s-au făcut preș în fața nobilului. Așa este tradiția istorică. Nu putem face rabat în contemporaneitate de ea. Mai ales că „prinții” s-au înmulțit și în România, nu numai în Europa. Dispun de bani, putere și multă nesimțire, absolut necesară când vrei să calci pe capetele celor din jur, când vrei să acaparezi totul.

Povestea tragică a ursului Arthur este, așa, o bombonică acrișoară pe tortul a tot ceea ce se întâmplă ilegal și ciudat în țărișoara noastră. Au băieții rezervații de vânătoare întinse, nici nu se mai știe bine numărul orataniilor de pe acolo, tocmai pentru a le împușca fără probleme. Au cabane, paznici cu Rover și pistol la brâu, iar proprietățile sunt împrejmuite cu garduri electrice. Unii le-au mai desființat după ce și-au văzut atinse scopurile. Așa că drama bietului Arthur este o boare în marea de lucruri urâte care se întâmplă la noi, din păcate cu știința unor reprezentanți ai statului.

Vânarea ursului brun cel mai mare din Europa care trăise totuși liniștit prin pădurile românești vreo 17 ani arată că noi, ăștia mulți, nu prea contăm în ochii noii aristocrații, ai celor care aspiră totul și pe care, nu de puține ori, îi vezi în haită cum își etalează, zic ei, prietenia pe rețelele de socializare. Pentru acești soi de prinți, totul este de vânat. Arthur a creat acum doar un simbol.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT