OPINII
Între harul şi darul democraţiei!
Am intrat în noul an. Evident, cu multe speranţe, dar şi cu deziluzii. Nu putem lăsa în urmă coada de probleme, de stări de fapt, de neputinţe şi regrete cauzate de alţii, dar, poate, şi de inconsecvenţa noastră şi de sensiblitatea dobândită în timp, de la prea multe şocuri.
Că ne dorim mai mult este clar, normal, tradiţional. Că vrem să fim conduşi mai bine este doar o lozincă în care credem mai puţin şi la care visăm mult. Chestia bună ar fi dacă aşa ceva se poate întâmpla în 2020. Nu cred. Oamenii politici sunt aceiaşi, metehnele lor nu se schimbă de la un an la altul. O ştim din experienţă.
În 2020, vor fi şi mai stresaţi conducătorii noştri. Vor fi mai tensionaţi, mai preocupaţi de propriile poziţii. Vor promite mult, fără acoperire. Vor zâmbi fals şi din greu. Vor cantona idei tip SF în spaţiul public. Deh, suntem într-un an electoral de forţă, cu alegeri locale şi parlamentare. Anul în care baronii vor dori, democratic sau nu, să fie reînscăunaţi. Ar fi nevoie de o schimbare prin multe instituţii. Ar trebui să dispară din schemă mulţi primari, adevăraţi monarhi în localităţile lor, unde dirijează de 20-30 de ani.
Democraţia înseamnă şi primenire, de a da şi altuia posibilitatea să se afirme într-un domeniu, să îşi materializeze un proiect, un gând, un ideal. Entuziasmul şi dăruirea sunt distruse de rutină. Politeţea şi respectul sunt înăbuşite de absolutism.
În Dâmboviţa, cred că cel puţin 30 de primari ar trebui schimbaţi la alegerile locale din acest an. Sunt plafonaţi, cu un caracter şi un temperament convertit în infailibili şi intangibili, în stăpâni pe viaţă. A fi primar nu este o meserie şi nici un dar. Este pur şi simplu o îndatorire cetăţeanească spre care aspiră, într-un moment anume, un individ bazat pe cunoştinţe, pe inspiraţie, pe har, vrând să facă bine comunităţii din care provine, să producă schimbări, să aducă prosperitate.
A fi primar este un proiect. O competiţie cu tine însuţi. Un mod de a sluji democraţia. După 5-6-7 mandate, aceste însuşiri dispar la cei mai mulţi aleşi. Şi am văzut cu toţii că aşa se întâmplă!
Alternanţa la putere ţine de civilizaţie şi respect. Este un dar al democraţiei! Din păcate, la noi, firescul este mereu răstălmăcit şi alterat de interes. Cei care sunt în funcţii, obişnuiţi cu ciolanul, cu şofer la scară, cu scaunul capitonat, nu ar ceda puterea pentru nimic în lume. Nu dorinţa de a face bine comunităţii îi împinge pe unii să candideze la nesfârşit pentru o anume poziţie, ci frica de a nu deveni un nimeni!
Ajuns în Qatar, premierul Marcel Ciolacu, cu o țâră de populism ieftin, s-a adresat, apelând la puterea sa de convingere care, fie vorba între noi, după o analiză sumară, nu este una de top, românilor plecați în pribegie după un trai mai bun în acest stat arab. A încercat să le spună Ciolacu românașilor că este mai bine acasă. Că ne dezvoltăm și noi. Cu PNRR, cu una, cu alta. E bine. A mai scăzut un pic inflația. E ceva secetă, da’ trece.
Sunt sigur că nu a dat rezultate sistemul său persuasiv. Și poate că nici nu voia. Era vorba doar de un exercițiu politic, un joc de imagine vechi de când lumea și care mai ține. Păi, de ce să vină acasă românii din Qatar? Să vadă cum crește prețul la benzină? Că laptele este mai scump decât în Orientul Mijlociu, pâinea la fel? Că în spitalele noastre se moare pe capete și nimeni nu răspunde, se caută doar scuze? Că se trăiește bine tot la stat, că în privat faci foamea și te înăbușă taxele și impozitele? Că pensiile speciale sunt în floare?
Și au mai remarcat cu siguranță ceva românii stabiliți prin Qatar, dar și noi, uitându-ne la televizor. Premierul Ciolacu a fost însoțit de aproape tot Cabinetul, bașca câțiva șefi de agenții, plus nesuferitul de Zgonea și șeful de la Agenția Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. De ce s-o fi dus și dumnealui? O fi ceva stricat pe acolo?
Nici un om de afaceri, vreun manager al vreunei firme serioase. Nimic. La ce bun să ducem antreprenorii în bogata țară arabă? Ajung politicienii. Barbu de la Agricultură care, uneori, nu știe pe ce lume trăiește, și alții tari în teorii. Mă mir că nu au fost și ministrele de la Justiție și Cultură, să știm o treabă!
A spus Marcel Ciolacu că vrea să atragă în România investiții de peste 15 miliarde de euro. Când? Cum? Se vor înghesui în România șeicii din Qatar să deschidă la afaceri? Până acum arabii nu au fost interesați decât de ovinele de pe la noi și de cumpărarea de terenuri mănoase. Mii de hectare! Atât.
Poate premierul Marcel Ciolacu are mână mai bună. Cine știe! Se întâmplă atâtea minuni în vremurile astea… De la zi la zi.
Se mișcă lumea. Rău de tot. Și, totuși, este atâta nepăsare în jur. O acalmie prevestitoare de furtuni. Ceva ce parcă nu definește construcția umană. Suntem cu toții plafonați. Privim spre viitorul incert, așteptând sigur un eveniment groaznic. Dar nu facem nimic. Este ca o proorocire divină. Ne supunem în tăcere. Ne amăgim sedați de disperare și pseudotihnă.
În Orientul Apropiat, lucrurile se agită. Americanii își retrag diplomații din Israel. Iranul, din ce în ce mai nervos, pare că deschide trapele silozurilor cu rachete. China rânjește din ce în ce mai cald la Taiwan. În Mediterană, francezii își duc mândria, cel mai tare portavion. O avea vreo legătură cu dorința lui Macron? În Ucraina, dronele și rachetele rusești cad continuu, precum ploile. Războiul s-a așezat la masa obișnuinței. Fiecare este pregătit să-și primească rația de moarte.
Spun unii că rușii se pregătesc ca, la toamnă, să ia din nou în vizor Kievul. Iar un convoi? Demonstrațiile de forță trebuie să fie vizibile și crâncene.
Gripa aviară, cel puțin la nivel informațional, devine periculoasă. Privim spre găină, ca spre o posibilă bombă. Se pregătește o altă pandemie. Cineva pare să se ocupe de treaba asta. Este în precampanie acum.
Primăvara este deja vară, iar la vară nu știm ce mai avem. Trăim într-un ciudat imprevizibil. Gândim pentru azi, iar pentru mâine șovăim. Ni se epuizează răbdarea.
La noi se face politică. Pe toate șanțurile. În fânețe și grădini. Ritm intensiv. Mașinal. Candidați, de serie. Adică, nu spun mare lucru. Bibelouri prinse în niște bule. Mesajele de campanie sunt din ce în ce mai scurte. Reduse la un cuvânt, două, maxim trei. Contează ce rămâne pe retină, nu ce se spune. Nu mai este timp nici să promiți, nici să te amăgești că se întâmplă. Probabil, în anii care vin, o să vedem doar poze și un pic de gestică sculpturală. Uitați-vă la mâini! Au început să spună mai mult decât buzele și ochii. Atenție la degete! De multe ori, conțin mesaje mai tari decât șapte poezii electorale. Ne desconsideră discret…
Ne întoarcem la lumea mare. Ați văzut pe undeva vreun miting în favoarea păcii? Paris, Londra, Bruxelles? Doar tractoare și bălegar. Se mai cere pe undeva, așa, în piețele publice, dreptul la viață, la liniște, la tihnă mondială, la viitor pentru copii? Nu. Omenirea trăiește dur. Se pliază la destin. Părem obosiți cu toții…
-
ACTUALITATEacum 3 zileRușinos! Olimpicii din Dâmbovița își caută transport pe cont propriu când sunt atâtea microbuze școlare în județ!
-
Dâmboviţaacum 6 zileElevă de la Liceul Voinești, violată de mai mulți colegi de școală
-
ALEGERIacum 2 zileMarian Țachianu, deputatul care se întoarce la Primărie!
-
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileProiect fără precedent pentru toate unitățile de învățământ din Târgoviște. Este unul dintre cele mai mari din România
-
ACTUALITATEacum o săptămânăAdio, Arctic SA! Numele corporativ va fi Beko România
-
ALEGERIacum 3 zilePSD Dâmbovița are liste complete de candidați pentru alegerile locale din 9 iunie 2024
-
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileTârgoviște: 450 de cireși japonezi, plantați de-a lungul Bulevardului Ferdinand
-
ACTUALITATEacum 3 zileLucrare de trei parale în centrul orașului Găești. Așa-zisa afluire a traficului duce fix în gârlă!