Connect with us

OPINII

Între harul şi darul democraţiei!

Publicat

pe

Am intrat în noul an. Evident, cu multe speranţe, dar şi cu deziluzii. Nu putem lăsa în urmă coada de probleme, de stări de fapt, de neputinţe şi regrete cauzate de alţii, dar, poate, şi de inconsecvenţa noastră şi de sensiblitatea dobândită în timp, de la prea multe şocuri.

Că ne dorim mai mult este clar, normal, tradiţional. Că vrem să fim conduşi mai bine este doar o lozincă în care credem mai puţin şi la care visăm mult. Chestia bună ar fi dacă aşa ceva se poate întâmpla în 2020. Nu cred. Oamenii politici sunt aceiaşi, metehnele lor nu se schimbă de la un an la altul. O ştim din experienţă.

În 2020, vor fi şi mai stresaţi conducătorii noştri. Vor fi mai tensionaţi, mai preocupaţi de propriile poziţii. Vor promite mult, fără acoperire. Vor zâmbi fals şi din greu. Vor cantona idei tip SF în spaţiul public. Deh, suntem într-un an electoral de forţă, cu alegeri locale şi parlamentare. Anul în care baronii vor dori, democratic sau nu, să fie reînscăunaţi. Ar fi nevoie de o schimbare prin multe instituţii. Ar trebui să dispară din schemă mulţi primari, adevăraţi monarhi în localităţile lor, unde dirijează de 20-30 de ani.

Democraţia înseamnă şi primenire, de a da şi altuia posibilitatea să se afirme într-un domeniu, să îşi materializeze un proiect, un gând, un ideal. Entuziasmul şi dăruirea sunt distruse de rutină. Politeţea şi respectul sunt înăbuşite de absolutism.

În Dâmboviţa, cred că cel puţin 30 de primari ar trebui schimbaţi la alegerile locale din acest an. Sunt plafonaţi, cu un caracter şi un temperament convertit în infailibili şi intangibili, în stăpâni pe viaţă. A fi primar nu este o meserie şi nici un dar. Este pur şi simplu o îndatorire cetăţeanească spre care aspiră, într-un moment anume, un individ bazat pe cunoştinţe, pe inspiraţie, pe har, vrând să facă bine comunităţii din care provine, să producă schimbări, să aducă prosperitate.

A fi primar este un proiect. O competiţie cu tine însuţi. Un mod de a sluji democraţia. După 5-6-7 mandate, aceste însuşiri dispar la cei mai mulţi aleşi. Şi am văzut cu toţii că aşa se întâmplă!

Alternanţa la putere ţine de civilizaţie şi respect. Este un dar al democraţiei! Din păcate, la noi, firescul este mereu răstălmăcit şi alterat de interes. Cei care sunt în funcţii, obişnuiţi cu ciolanul, cu şofer la scară, cu scaunul capitonat, nu ar ceda puterea pentru nimic în lume. Nu dorinţa de a face bine comunităţii îi împinge pe unii să candideze la nesfârşit pentru o anume poziţie, ci frica de a nu deveni un nimeni!

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Normalitatea, ca o fata morgana…

Publicat

pe

E vară. E caniculă. E război. E vremea hâdă a neprevăzutului invocat din tainițele întunericului. Trăim într-un calm aparent. Suntem ațâțați, puși sub presiune de probleme, de stres. Este nevoie doar de un mic impuls pentru a exploda, pentru a refula otrăvurile existențiale.

Constat că totul se desfășoară după un ritm impus de inerție. Nimic nu mai este sigur, dătător de speranță. Azi este rău, mâine este și mai rău. Dacă aruncăm o privire în spațiul public, observăm că politicienii nu mai fac spectacol, nu mai prestează. Există o teamă, o nesiguranță. Chiar și un bun simț, până la urmă. Aparițiile dese ale celor care ne conduc și ne reprezintă în această etapă confuză, cu un tăvălug al prețurilor la energie, gaze naturale și alimente pe care nu îl poate opri nimeni, cu un război care crește în intensitate, provoacă rumoare, plictis, alimentează neîncrederea.

Cetățeanul de rând, omul simplu, nevinovat, în capul căruia se sparg toate metehnele istoriei, suferă. Din cauza stării în care se află, nu mai acceptă nimic. Și-a închis canalele de recepție a mesajelor de tip electoral. Pare indiferent. Nu cere. Nu iese încă în stradă. Așteaptă să se întâmple ceva. Caută un reazăm. Un sens. O revenire a normalității.

Din păcate, nu vom asista prea curând la o întoarcere a firescului cu care suntem obișnuiți. Poate că ceea ce se întâmplă acum este adevărata față a realității. Bula în care pluteam, parcă mai sigur, s-a spart. Normalitatea a devenit o fata morgana. O iluzie pe care o vedem din când în când și nu o mai simțim deloc.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

OPINII

Mihaela, dragostea mea! Varianta: garantat 99%

Publicat

pe

Porțile de intrare în politică sunt deschise pentru toată lumea. Ușa pe care intră tot poporul cu carnet de partid este largă, dar lăcașul prin care trebuie să te strecori spre funcții înalte este strâmt și nu poți trece decât în baza unor avize speciale, a unor acorduri venite din zone necunoscute muritorului de rând. Ce știm noi despre democrație, vot, simpatie generală reprezintă doar un ambalaj frumos, garnisit cu bune intenții.

Urmăresc de ceva vreme evoluția lui Mircea Geoană. Omul este tare acum. Nu și-a schimbat discursul. Același tip. Multă teorie. Definiții. Concretul lipsește. E ceva mai sigur pe ce spune. Are spate puternic. Se simte de la o poștă, doar privindu-l, siguranța de care dispune, echilibrul și forța pe care i le-au dat cei care sunt în umbra sa, poziția pe care o ocupă.

Este un alt Geoană față de cel consumat în noaptea care a creat celebra replică intrată în uzul popular al celor care vor să-i persifleze pe cei care se grăbesc, „Mihaela, dragostea mea! Mulțumesc!”.

După ce a pierdut alegerile prezidențiale, Geoană a căzut pe toată linia. Intram în partea a doua a epocii Băsescu. Cătușele erau deja unse și scoase la probă pe încheieturi de politicieni de rang înalt, afaceriști și opozanți…

Mircea Geoană a fost ejectat chiar și de propriul partid. Ulterior, a încercat, cum fac acum Liviu Dragnea și Ludovic Orban, să revină în prim-planul politicii cu partidulețe noi, insignifiante. Al lui Geoană s-a chemat Partidul Social Românesc. Nu a reușit să convingă cu această formațiune. Și îl vedem apoi pe fostul ambasador al României în Statele Unite uns secretar general adjunct al NATO. Funcție cu vizibilitate, cu poziție și deschidere europeană și internațională.

Aflăm acum, pe căi indirecte, ca și cum s-a dat drumul la un test, la un sondaj de încredere, că Mircea Geoană ar putea candida pentru funcția supremă în stat. Nu s-a vehiculat încă numele partidului care o să îl susțină. PSD, formațiunea pe care a coordonat-o și din care a fost exclus în 2011 și reprimit un an mai târziu, pentru a candida pentru un mandat de senator, nu dă semne că ar fi de acord cu ce se zvonește bine calculat pe piață. Este clar că această nominalizare este impusă de cineva. Geoană nu este omul care să iasă public cu astfel de informații decât dacă, pe undeva, s-a decis această mișcare. Posibil ca Geoană să fie candidatul comun al coaliției PSD-PNL și UDMR.

Tam-tam-ul din ultimele zile, jocul de imagine forțat în care a intrat chiar și fiica secretarul general adjunct NATO, nu este chiar întâmplător. Ceva se pune la cale. Probabil că, prin culisele puterii, se poartă negocieri și nu este exclus ca, mâine-poimâine, să auzim că PSD acceptă varianta Geoană. Cu sprijinul dat de Europa și de America, Geoană, cu siguranță, nu se va mai confrunta cu un eșec bine ticluit și ingenios pus la cale, ca cel din 2009. Dar, atenție! Dacă se merge pe puerilism, intoxicare acută ca acum, cu scoaterea în față a fiicei lui Geoană cu tot soiul de povești de viață și preocupări de lux care nu coincid cu trăirile și zvârcolirile cetățeanului de rând, pot apărea probleme în sondaje, în încredere.

Oricum, cred că se va merge, până în ultima clipă, cu zâmbetul pe buze, ca în celebra noapte „Mihaela, dragostea mea!”. O dovadă clară a siguranței, a faptului că zarurile au fost aruncate…

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

PUBLICITATE

 

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT