Connect with us

ACTUALITATE

Jurnal de coronavirus. Trenurile, sub apăsarea grea a singurătăţii…

Publicat

pe

Am mai făcut zilele acestea o incursiune prin județ. Nu poți să privești de la fereastră sau pe ecranul laptop-ului spectacolul trist, agitat, ieșit din șabloanele firescului, de afară. Ziariștii sunt un fel de observatori tăcuți ai acestui război cu care nația română nu s-a mai confruntat în timpurile moderne. Acum constat că este la modă online-lui. Toată lumea și-a descoperit vocația de moderator pe internet.

Se folosesc din plin Facebook, Instagram și Zoom. Am văzut acolo, spuse de unii, tot soiul de inepții, unele numite chiar transmisiuni în direct. Pierdere de timp sau poate că nu. Exerciții de comunicare. Un soi de balast al istoriei clipei. Trebuie să existe și din astea, nu? Ce ar fi lumea alcătuită numai din oameni modești care își cunosc lungul nasului? Care știu să se oprească la timp? Evident, mai plictisitoare! Așa că, dacă tot avem timp berechet, ne uităm pe internet, să ne mai amuzăm. Dar, la subiectul ăsta, revin cu altă ocazie, oricum vom intra în prelungiri.

Am mers într-un sat X. Îl numesc așa, fiindcă acum este cam peste tot la fel. Un soi de uniformizare tip Coreea de Nord. O cadență. Amintesc, să nu fiu bănuit de încălcarea legii, cu declarația pe propria răspundere, carte de identitate şi adeverința de la angajator, că prestez legal în branșă. Deocamdată, pe ziariști, oamenii instituțiilor de forță nu i-au tracasat.

Am mers cu trenul. Şi la plecare, și la sosire. Gara goală. Un polițist se plimba pe peron cu mâinile la spate. Călători puțini. Fără mască. Doi bărbați veneau de la muncă. „De unde să iau mască? Nu ne-a dat nimeni. La farmacie nu găsesc. Ar fi trebuit să ne dea statul, gratis. Măcar atâta să facă pentru noi, că doar nu a crescut coronavirusul la mine în grădină”! Celălalt dă din cap afirmativ. Urcă în tren. Trage după el două sacoșe. Într-una am observat că are arbagic. În cealaltă, pâine. Multă. „Cărăm acum ca pe vremea lui Ceaușescu. Ne este frică de ziua de mâine”.

Mă urc după ei. Curios că întotdeauna. Vreau să aud ce spun. Ce vorbesc. Cum analizează ceea ce se întâmplă. De fapt, în presă, am adoptat o metodă bună, cu rezultate, adevărată. Daca vrei să asculți poporul, dacă vrei să afli informații valide, sincere, urci în tren, în autobuz, te așezi lângă oamenii simpli și îi asculți. Ei sunt esența existenței. Adevăr pur și crud. Din păcate, jurnaliștii vorbesc acum mai puțin cu cei de jos. Nu îi mai urmăresc. Nu mai au timp. Internetul e o cauză. Preferăm superficialul. Mai mult titlu decât text. Şi, eventual, senzațional. Viața în limitele normalității conteză mai puțin.

Vagonul de călători curat. Aerisit. Se vede treaba că în ultimele zile de COVID 19 se circulă puțin cu trenul.Mă așez după indicațiile celor de la CFR, la o bancă distanță de cei doi tovarăși. Ei se cunosc. Navetiști. „Nu mai merg oamenii cu trenul de când cu virusul ăsta. Care mai are muncă umblă cu mașina personală, se mai găsesc doi, pun împreună la benzină. Se feresc oamenii. Elevii, săracii, sunt acasă. Cine știe când or începe școala și cum vor face naveta. Tot la înghesuială”.

Dialog continuu. Teme diferite. Filosofie simplă de viață. Se aude un șuier. Trenul pornește. Acum îi aud mai greu pe oameni. Mă concentrez la imaginile văzute pe geam, din mers. Pustiu. Nu se mai lucrează la Mall. Nici pe centură nu am văzut pe nimeni. Cel puțin, din unghiul în care mă aflam eu. Pe partea cealaltă, Combinatul de Oțeluri, înghețat și el. Nu de coronavirus. Este mai demult așa. Răpus de un alt virus. Cel al interesului. Mai aud, printre zgomotele garniturii, ce taifăsesc cei doi. Au dat-o pe politică. Înjură. Românește. Nu au încredere în nimeni. Prea multă gălăgie. Este clar. Nici terenurile nu mai sunt prea bune și nici șinele. Trenul nu este vechi. Pare ceva second-hand, adus din Germania. Asta ne dau fiindcă le culegem sparanghelul…

Prima statie. Nu coboară nimeni. Nici nu avea cine. Nu urcă nimeni. Prea multă liniște. Strada care pornește din spatele gării transformate în locuință se vede până departe. Goală. Tristă…

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Scriitorii Ioana Nicolaie și Mircea Cărtărescu, întâlnire cu elevii de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Târgoviște

Publicat

pe

De

Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Târgoviște a organizat, recent, cu sprijinul Fundației Melior, o întâlnire memorabilă cu scriitorii Ioana Nicolaie și Mircea Cărtărescu, figuri marcante ale literaturii române contemporane. Evenimentul a avut ca scop promovarea lecturii și a culturii în rândul elevilor – se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media. Pe lângă discuțiile captivante, școala a beneficiat de o donație impresionantă de 600 de cărți.

„Ioana Nicolaie a împărtășit povești despre procesul creativ și despre cum literatura poate schimba perspective, iar Mircea Cărtărescu a oferit in dar 6 carti din EnciclopediaZmeilor, cea mai frumoasa ediție. Atmosfera a fost una caldă, elevii având ocazia să pună întrebări și să primească autografe de la cei doi autori.

„A fost o zi magică! Am descoperit că scriitorii nu sunt doar niște personalități îndepărtate, ci oameni autentici care ne inspiră să visăm și să ne depășim limitele”, a spus unul dintre elevi.

Pentru cadrele didactice, această întâlnire a reprezentat un moment de reflecție asupra rolului literaturii în formarea tinerilor. „Astfel de evenimente sunt esențiale pentru a cultiva dragostea pentru lectură și pentru a deschide orizonturi noi elevilor noștri”, a declarat doamna directoare a scolii, Luminita Bobes.

Școala Gimnazială Mihai Viteazul dorește să mulțumească Fundației Melior pentru sprijinul oferit, precum și scriitorilor Ioana Nicolaie și Mircea Cărtărescu pentru că au acceptat invitația de a deveni o sursă de inspirație pentru comunitatea noastră”, se precizează în comunicatul de presă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

INEDIT ÎN DÂMBOVIȚA. Aleea tematică de la „Stejarul de 1000 de ani”, creație a silvicultorilor de la Ocolul Sturzeni

Publicat

pe

Ne-am propus de multe ori să revenim la Ocolul Silvic Sturzeni. Nu am mai fost pe acolo de ani buni, luați de valurile problemelor neprevăzute ale societății cu care, de altfel, ne confruntăm de vreo 30 de ani. Am tot scos acest obiectiv din ruta noastră de documentare jurnalistică.

Zilele trecute, am reușit în sfârșit să ajungem la Ocolul Silvic Sturzeni. Și, cum de altfel intuiam, nu ne-a părut rău! Aici, în ciuda dificultăților de zi cu zi, cauzate de legislația alambicată, de alte norme și măsuri care, de multe ori, împiedică silvicultorul să își facă datoria așa cum trebuie, să gestioneze ca la carte fondul forestier, activitatea era una frenetică, cu optimismul acela temperat care îi caracterizează pe profesioniștii din acest domeniu. Slujitorii aurului verde, așa cum îmi place mie să îi denumesc pe silvicultori, erau la datorie, efectuau lucrările specifice, de sezon. Supravegherea și paza suprafețelor de pădure proprietate de stat sau privată, conform contractelor încheiate, lucru în parchetele de exploatare, activități de curățire a fodului forestier. Totodată, angajații Ocolului, prin componentele de distribuție existente, erau atenți și la nevoile de lemn de foc ale populației. Doar suntem în plină iarnă și, în mediul rural, încălzirea locuințelor, în cea mai mare parte, se efectuează cu lemn.

Și lucrurile nu se opresc aici. La Ocolul Silvic Sturzeni, am găsit și elemente de tip superlativ, activități menite să apropie omul de pădure, să îl determine să o iubească și să o cunoască mai mult, să înțeleagă că fondul forestier înseamnă recreere, liniște, reconfortare, sănătate, comuniune cu natura și respect. Șeful Ocolului Silvic Sturzeni, inginerul Adrian Bâlcan, este un îndrăgostit de meseria lui. Ceea ce întreprinde în cadrul acestei subunități subordonate Direcției Silvice Dâmbovița, o face cu profesionalism, pasiune și har. Împreună cu colegii săi, inginerul Adrian Bâlcan a creat în mijlocul codrilor adevărate epicentre ale cunoașterii, cărți vii ale pădurii, locuri unde copiii și tinerii în special, ba chiar și cei care nu cunosc în amănunt tainele silviculturii, pot afla lucruri interesante despre floră și faună, despre speciile de arbori, arbuști și plante care cresc și se dezvoltă în anumite areale.

Pe lângă elementele cu puternică nuanță educativă, există și acel ambient special pentru a te simți bine, conectarea aceea nevăzută de suflul pădurii. Alei, băncuțe, unda aceea de civilizație care, așa cum spunea șeful Ocolului Silvic Sturzeni, îi determină, într-o măsură mai mare sau mai mică, pe cei care aleg pădurea ca loc de recreere, de petrecere a timpului liber, să o respecte. Așa a apărut, ca element de unicat „traseul tematic” din perimetrul „Stejarului de 1000 de ani”, monument al naturii arhicunoscut de dâmbovițeni și nu doar de ei, care se află în pădurea din zona Tătărani- Gheboieni. Ajungi la falnicul arbore, martor statornic al istoriei, pornind din DN 72, Târgoviște-Câmpulung, din satul Gheboieni, cale de circa 4-5 km pe un drum forestier care, prin grija reprezentanților Ocolul Silvic Sturzeni, se prezintă foarte bine.

Ideea pusă în practică de șeful Ocolului Silvic Sturzeni, Adrian Bîlcan, așa cum am precizat, a avut ca principal obiectiv stimularea dragostei față de pădure, educația forestieră a copiilor și tinerilor. Aleea tematică este, de fapt, un traseu realizat în jurul „Stejarului de 1000 de ani”, care, în momentul de față, pentru a fi protejat mai bine, a fost înconjurat cu un sistem de lanțuri ce creează totodată și o estetică locului, un plus de civilizație. Cei care ajung în acea zonă, datorită panourilor și a altor lucrări cu caracter informativ și de educare, pot afla amănunte interesante despre speciile de arbori, cum le este determinată vârsta, primesc indicii prețioase despre păsările și animalele care trăiesc în acel habitat și multe alte informații de natură silvică.

Andu Bâlcan - șeful Ocolului Silvic Sturzeni

Andu Bâlcan – șeful Ocolului Silvic Sturzeni

„Traseul tematic l-am amenajat sub forma unui cerc realizat în jurul „Stejarului de 1000 de ani”. În acest perimetru minunat, vin copiii de la diferite școli cu ocazia derulării programelor educative „Săptămâna verde” și „Școala altfel”, sau cu prilejul altor activități care au la bază cunoașterea și dragostea de pădure. Avem parteneriate încheiate cu mai multe unități școlare din zonă. Este unul dintre primele astfel de trasee ecologice din județ”, ne-a precizat inginerul Andu Bâlcan – șeful Ocolului Silvic Sturzeni.

Așadar, perimetrul „Stejarului de 1000 de ani”, prin grija silvicultorilor de la Ocolul Sturzeni, a devenit nu numai un loc de petrecerea a timpului liber, de hrănire a curiozității, ci și o oază de cunoaștere, de stimulare a dragostei și a respectului față de pădure.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite