Iubiții mei fii sufletești,
slujitori ai altarelor străbune
și binecredincioși creștini,

Răsună în sufletele noastre, cu nemaiauzită putere, imnul biruitor al bucuriei pascale, care risipește orice întuneric, alungă toată noaptea și anunță triumful definitiv al vieții asupra morții, al binelui asupra răului, al iubirii asupra urii: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!”

În această noapte sfântă a Învierii, deși nu putem fi încă împreună, în mod deplin și firesc, din cauza epidemiei care ne tulbură viețile, suntem în comuniune sufletească, fiecare de acolo de unde ne aflăm, și lăsăm să izbucnească din adâncul sufletelor această bucurie a triumfului vieții asupra morții, prin Învierea lui Hristos.

Evenimentul minunat, nemaiauzit și dătător de speranță al Învierii lui Hristos este cel pe care se fundamentează credința noastră creștină, speranța noastră de viață spirituală cotidiană, precum și Biserica însăși.

Pentru noi, creștinii, Învierea Domnului este temeiul credinței, al speranței și al iubirii, piatra cea tare a existenței întru Hristos care ne face netemători în moarte și curajoși în viață.

Chiar dacă, la un moment dat, vom trece cu toții prin moarte, chiar dacă mulți dintre semenii noștri suferă de diferite boli, chiar dacă în lume există rău iar suferința ne încearcă adesea credința, Învierea lui Hristos din morți ne spune, cu certitudine dumnezeiască, că moartea, boala și suferința nu au niciodată ultimul cuvânt, deoarece, ultimul cuvânt, întotdeauna, aparține iubirii atotmilostive și atotbiruitoare a lui Dumnezeu.

Învierea lui Hristos este certitudinea faptului că existența noastră nu se sfârșește la mormânt, ci continuă în veșnicie, fiindcă avem un Dumnezeu care ne iubește atât de mult, încât nu vrea și nu poate să petreacă veșnicia fără noi, cei creați din iubirea Sa. Să nu vă ispitiți că am spus că ar fi ceva ce nu poate Dumnezeu; Sfântul Ioan Damaschin zice că „Dumnezeu poate câte vrea dar nu vrea câte poate, căci ar putea să piardă lumea, dar nu vrea”. Iar Sfântul Irineu din Lugdunum spune că „omul este gloria Dumnezeului Celui viu” (Adversus haereses, IV, 20, 7), podoabă și frumusețe a creației dumnezeiești.

Dacă privim la icoana Învierii, vom vedea pe Hristos Dumnezeu, care iese din mormânt, trăgând cu puterea Sa de neînvins, ca-ntru-un dumnezeiesc dans, pe Adam și Eva, încredințându-ne că El este Domnul Cel puternic întru tărie, care, din imensa iubire a Sa, n-a pregetat să Se coboare până la iad și să elibereze pe toți cei ce locuiau „în latura și în umbra morţii” (Matei 4, 16).

Și astăzi, El nu încetează să Se pogoare până la cel mai teribil iad și să ne elibereze, ca Singurul ce are această putere și nespusă iubire, care, în absolut nicio situație, nu părăsește ființa umană, ci pururi îi este alături.

Pașii Săi, cel mai adesea nevăzuți, merg alături de pașii noștri, încercările noastre sunt și încercările Lui, suferința noastră este și suferința Lui, durerea noastră este și durerea Lui și de aceea, omul, ființa iubirii Sale absolute, nu avea cum să fie ținută în sclavia morții și în întunericul iadului. Prin oricâte am trece, în orice situație ne-am afla, El, Domnul Cel înviat din morți, este pururi alături de noi, căci ne cunoaște încercările și ne oferă, cu inepuizabilă generozitate, iubirea, milostivirea și ajutorul Său. Iar, atunci când aparent suferința, boala sau moartea par a învinge, nu trebuie să uităm că El le-a zdrobit definitiv și, necondiționat, este cu noi în încercările noastre, iar prin El, toți cei ce credem suntem biruitori.

Acum știm că la Înviere se ajunge întotdeauna, negreșit, prin Cruce, căci peste tot pe unde moartea și-a semănat semințele sale, Domnul Cel Atotiubitor le-a preschimbat în instrumente ale vieții, transformând răul în bine, preschimbând întunericul în lumină și suferința în bucurie. Să ne aducem aminte că după ce Domnul Hristos a pătimit cumplit, a fost răstignit pe Cruce, a murit, și a fost pus în mormânt, dis de dimineață, pe când răsărea soarele, femeile mironosițe, abătute și pline de întristare, au venit, mânate de o duioasă și certă iubire, ca să ungă cu miruri, după tradiția iudaică, în semn de respect și prețuire, Trupul Domnului Iisus, al Aceluia în care aveau încredere desăvârșită. Credeau că răul biruise, că moartea distrusese toată bucuria încrederii lor, iar toate speranțele lor se spulberaseră. Și, totuși, ceva le călăuzea să meargă, să înainteze, să nu abandoneze, să se îndrepte spre mormântul Domnului.

Cu inimile sfâșiate de durere, pline de neliniști și spaime de tot felul, împovărate de neputința de a nu fi făcut mai mult pentru Domnul pe care-L slujiseră cu atâta credință, ajung la intrarea mormântului Său. Și, deodată, din sufletele lor izbucnește uimirea, mirarea și nedumerirea, căci piatra ce pecetluia mormântul, în care cei răi au crezut că au pus stăvilar Vieții și au îngropat Iubirea, dispăruse. Intrând, au văzut mormântul gol, negăsind Trupul Domnului, ci numai pe îngerii care le-au dat singura veste cu adevărat bună și folositoare din toate timpurile: De ce-L căutați pe Cel viu printre cei morți? Nu este aici, a înviat!” (Luca 24, 5).

Prin Duhul Sfânt, dintr-o dată, femeile purtătoare de miruri au înțeles că Viața învinge întotdeauna, că suferința, boala și moartea, oricât de înspăimântătoare și încărcate de suferință ar fi, nu au cum să stăpânească omul – ființă a Învierii și chip al iubirii lui Dumnezeu.

Dragi credincioși,

În aceste momente în care lumea încă nu a scăpat de pandemia provocată de noul coronavirus și nu ne putem bucura, deocamdată, de comuniunea liturgică în bisericile noastre, asemenea mironosițelor și noi rămânem adesea blocați în neputințele noastre, în calcule și previziuni umane, în deznădejde sau teamă, uitând că avem un Dumnezeu care este mai mare decât aceste lucruri, mai mare decât moartea și decât orice poate să întristeze inimile noastre și că El este întotdeauna fidel promisiunilor Sale, înnoind cu adevărat, schimbând și transformând din temelii viețile noastre.

Domnul Cel înviat din morți este Singurul care înlătură toate pietrele ce apasă inimile noastre, indiferent de mulțimea și greutatea lor, eliberându-ne de sub imperiul fricii, al spaimelor și al temerilor, pentru a ne reda plenitudinea și bucuria vieții. De aceea, astăzi „prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți veșnice” (Canonul Învierii, Cântarea a șaptea).

Și acum, ca și altădată, trebuie să avem certitudinea că Domnul Cel înviat este întotdeauna cu noi, piatra cea tare și fundamentul vieții noastre, fără de care sufletele nu-și pot găsi, nici pacea și nici liniștea. La fel ca femeile mironosițe, pe măsură ce trăim experiența vieții cu Dumnezeu, avem datoria de a o împărtăși celor de lângă noi, ca misionari ai milostivei iubiri dumnezeiești, pentru a construi împreună civilizația iubirii creștine și a face lumea mai bună și mai frumoasă, eliberând-o de tot ceea ce o falsifică, mărturisind tuturor: „A înviat cu adevărat Domnul!” (Luca 24, 34).

Bucuria Învierii Domnului trebuie să o trăim și să o vestim, nu doar cu ocazia sărbătorii Paștilor, nu doar în această perioadă, ci în toate zilele vieții noastre, ca fii ai luminii, ai iubirii și ai Învierii, care trăim bucuria prezenței permanente a Domnului Celui înviat în mijlocul nostru.
Noi suntem fii ai Învierii, care nu ne temem de moarte și care avem datoria de a vesti tuturor faptul că Dumnezeu, prin Înviere, a dat un alt sens morții, transformând-o în adevărata cale către El.

Dreptmăritori creștini,

Sărbătoarea Învierii Domnului din acest an, nu ne regăsește adunați în jurul sfintelor altare, ci în izolare, pentru o cauză nobilă, astfel că, într-un fel, ne asemănăm Apostolilor care în Duminica Învierii se aflau strânși în casă, în Ierusalim, temători, necrezând în totalitate mărturia lui Petru și a lui Ioan, ori a femeilor mironosițe. Acestora, Domnul Cel Înviat li S-a arătat, intrând prin ușile încuiate, biruind ferecarea inimilor lor, pentru a fi cu ei, așa după cum a promis, împărtășindu-Le bucuria biruinței victoriei asupra morții și a răului, dar și încredințându-le misiunea de a fi martorii Lui până la capătul lumii.

La fel ca ei, și noi, fiecare în casele noastre, iar preoții la sfintele altare, ne bucurăm de prezența Domnului Hristos în mijlocul nostru și avem certitudinea că teribila provocare care încearcă limitele lumii și ale răbdării noastre, va fi biruită curând, în așa fel încât să putem umple cu bucurie și cu neostoită sete sfintele noastre lăcașuri de cult, bucurându-ne de comuniune deplină.

În aceste momente, gândul meu plin de recunoștință se îndreaptă spre toți aceia care au dus până acum greul acestei perioade, medici și lucrători sanitari și mulți alții, care au făcut posibilă o admirabilă rezistență în lupta pentru viață și contribuie, astfel, la biruința asupra acestei pandemii. Apoi, doresc să le mulțumesc tuturor preoților care în aceste vremuri au dat dovadă de jertfelnicie și nebiruită credință, lor și tuturor celor ce s-au implicat în ajutorarea bătrânilor singuri și în suferințe, ajutorării spitalelor și instituțiilor social-filantropice cu aparatură medicală și echipamente de protecție, tuturor credincioșilor care s-au implicat în astfel de bune, multe și adesea prea puțin cunoscute fapte bune.

Anul acesta, cu toții am dat dovadă că știm și putem să ne apărăm contra unei provocări majore, așa cum au făcut-o și strămoșii noștri în trecut. Din acest motiv, pentru a readuce în memoria contemporaneității faptele de credință și pilda națională a unor eroi ai trecutului nostru, vom omagia personalitatea Voievodului Vlad Țepeș, a marelui luptător național pentru dreptate Tudor Vladimirescu, și vechea Cetate de Scaun munteană a Târgoviștei, ca reședință voievodală și mitropolitană.

Dăruindu-vă aceste gânduri de sănătate, încredere și iubire creștinească, vă îmbrățișez pe toți, preoți și credincioși, întru speranța, tăria și bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos și vă binecuvintez întru propășirea sufletească, în nobila credință a strămoșilor noștri.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru arhipăstor și părinte, totdeauna rugător către Atotmilostivul Dumnezeu, pentru bucuria, sănătatea și pacea voastră, a tuturor,

† N I F O N
Arhiepiscop şi Mitropolit