Dâmboviţa
Comunicat: Guvernul Orban foloseşte banii ţării ca armă politică!

Guvernul PNL al României consideră că 39 de judeţe din ţară, printre care şi judeţul Dâmboviţa, nu trebuie să primească bani pentru stoparea răspândirii COVID-19. Iresponsabilitatea Guvernului Orban riscă să blocheze lupta primăriilor dâmboviţene şi a Consiliului Judeţean Dâmboviţa împotriva răspândirii COVID-19. Dând dovadă de nepăsare în ceea ce priveşte sănătatea dâmboviţenilor, Orban şi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, taie din banii primăriilor care trebuie să asigure resursele necesare pentru a stopa noul coronavirus.
Deşi cheltuielile sunt imense pentru autorităţile dâmboviţene, Orban a înţeles că, pentru a ajuta primăriile să evite îmbolnăvirea oamenilor, trebuie să le taie din bani. Astfel, la ultima rectificare bugetară, Judetul Dâmbovița a primit suma de 2.646.000 lei. Aceşti bani, împărţiţi la 89 de primării câte sunt în judeţul Dâmboviţa, înseamnă aproape 30.000 de lei de primărie. Spre exemplu, doar Municipiul Târgovişte are cheltuieli de aproape 80 ori mai mari doar cu ingienizarea străzilor şi a scărilor de bloc decât suma care i se alocă.
Ce vor mai putea face primarii dâmboviţeni în perioada următoare, având în vedere că nu s-a atins vârful infectărilor cu COVID-19? Guvernul Orban aruncă toată responsabilitatea stopării acestei boli pe primarii dâmboviţeni, dar în acelaşi timp nu le dă bani ca să poată face acest lucru.
Cel mai afectat este însă Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Deşi instituţia are cele mai mari cheltuieli, bugetul alocat de Orban este 0 LEI (ZERO). Guvernul Orban nu mai poate fi acuzat doar de incompetenţă! Acum se poate spune că foloseşte banii ţării ca armă politică, încercând să arate că problemele cauzate de COVID-19 în localităţi sunt vina primarilor şi nu a miniştrilor liberali care nu alocă banii necesari.
Încă o dată, liberalii arată că mai importante sunt interesele lor politice şi că vor face tot ceea ce este necesar să găsească un alt vinovat pentru criza socială prin care trecem.
Josnicia guvernului Orban îi afectează însă pe dâmboviţeni, pentru că ei sunt principalii beneficiari ai măsurilor împotriva răspândirii noului coronavirus.
PSD Dâmboviţa
ACTUALITATE
13 septembrie 2026. Va fi sfințită biserica parohiei „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Târgoviște

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși duminică, 13 septembrie 2026, slujba de sfințire a bisericii parohiei cu hramul „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Municipiul Târgoviște.
Construită în anul 1650 de către domnitorul Matei Basarab și soția sa, Elina Doamna, biserica este realizată în formă de navă, cu naos pătrat. Între anii 2008-2026 au avut loc ample lucrări de consolidare și restaurare a sfântului locaș, prin Programul regional pentru patrimoniul cultural și natural din sudestul Europei, fiind restaurată și catapeteasma, iar în vecinătate a fost edificată o clădire multifuncțională.
Cei care vor dori, bărbați și femei, vor putea intra să se închine în Sfântul Altar, până seara târziu. Invităm credincioșii să participe la acest eveniment bisericesc, începând cu ora 08:00.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI
ACTUALITATE
O nouă ediție a proiectului „Tineri artiști dâmbovițeni” la Muzeul de Artă din Târgoviște

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invita să vizitați expoziția de artă „CLOSE SIGHTS” a artistului târgoviștean Valeriu Ionuț Petrache. Expoziția face parte din proiectul Tineri artiști dâmbovițeni, ajuns în acest an la cea de-a VI-a ediție. Expoziția este deschisă vizitatorilor de toate vârstele până duminică, 27 septembrie 2026 și se desfășoară la parterul Muzeului de Artă, în sala de expoziții temporare.
Prin această expoziție intitulată „Close sights” după seria de lucrări prezentată, încercăm să aducem în prim plan un alt tânăr artist de pe meleagurile județului Dâmbovița, care, fiind la început de drum, este încă modest prin numărul de apariții pe simeze în evenimente expoziționale personale. Așa cum am urmărit și în edițiile anterioare ale proiectului „Tineri artiști dâmbovițeni”, ne dorim să oferim publicului întâlnirea cu artiști talentați, promițători și dedicați, aflați la începutul parcursului lor artistic.
Valeriu Petrache, pasionat de artă, este de origine din Rîncaciov, iar talentul său a fost descoperit de către profesorul său, artistul Alexandru Coman, care l-a îndrumat spre studiul artelor. Astfel, artistul și a terminat studiile liceale în orașul natal, iar pe cele universitare la București, în cadrul Universității Naționale de Arte, secția Pictură, promoția 2022; în prezent lucrează mai mult în tehnici grafice. A ajuns să expună la Târgoviște ca proaspăt absolvent în cadrul Bienalei Naționale de Artă „Gheorghe Petrașcu” în anul 2022, și ulterior la ediția din 2024. A participat la numeroase expoziții de grup încă din anii de studenție, experiență care îi aduce, în anul absolvirii, premiul Universității Naționale de Arte din București.
Expoziția reunește o selecție de lucrări de grafică și pictură, care trasează, la acest moment, portretul tânărului artist dâmbovițean Valeriu Ionuț Petrache; aici, observăm deschiderea și tendința sa de a se exprima prin intermediul tehnicilor grafice, în ciuda specializării în pictură.
În lucrările sale de pictură, prin care se înfățișează ori iluzoriu sfios, ori ieșind la suprafață respirând, ori plutind, subliniază fin stările spiritului său și surprinde, mai mult sau mai puțin minimalist, realitatea sa interioară, demersul creator fiind aici orientat către introspecție și cercetare psihologică. Această realitate devine, treptat, pe parcursul său creativ, deviză care structurează viziunea și demersul artistic.
Declarația artistică a tânărului Valeriu Petrache, care îi ghidează creația, grafică sau picturală, amintește de demersurile artiștilor occidentali din prima parte a secolului trecut, când aceștia destructurau o imagine pentru a o recompune conform unei viziuni inovatoare: « I rip things apart, scenes and photos, then, i „glue” them together to form a new scene, a new „reality”. This „reality” is what pulls me towards making art. It’s an ideal reality, an ideal space that I want to experience and, perhaps, exist in. » (STATEMENT – Valeriu-Ionuț Petrache)
Astfel, în această expoziție, prin intermediul lucrărilor de grafică, puteți urmări modul în care Valeriu Petrache recompune imaginile, scenele și le transformă într-o realitate proprie. Expoziția rămâne deschisă vizitării până în ultima duminică a acestei luni (27 septembrie 2026) și se va închide oficial (finisaj) vineri, 25 septembrie 2026, ora 15:00, la parterul Muzeului de Artă din Târgoviște, în prezența artistului.
Vă așteptăm cu drag să vă delectați pentru câteva momente la Muzeul de Artă (Calea Domnească 185) din Târgoviște, admirând lucrările unui tânăr artist, care își croiește drumul prin talent și dedicare!
Dâmboviţaacum o săptămânăTerorizat de vecini! Se întâmplă în Raciu, Dâmboviţa. Claxoane, motoare turate, petarde, țipete, înjurături. VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileDâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general
ACTUALITATEacum 6 zileZilele Cetății Târgoviște 2026 cu Smiley, Lora, Trooper, Lidia Buble, Misha Miller și DJ Project
ACTUALITATEacum 4 zileZilele Cetății Târgoviște 2026. Program, sâmbătă, 5 septembrie. Concert Ioana Ignat, DJ Project și Misha Miller
ACTUALITATEacum o ziLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
ACTUALITATEacum 2 zileSpectacol multimedia cu drone inspirat din istorie, de Zilele Cetății Târgoviște 2026
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileDâmbovița. Încep lucrările de construcție a drumului de centură Pucioasa-Fieni
ACTUALITATEacum 3 zileHaideți să facem o minune pentru Carmen, o mămică din Târgoviște care a ajutat mereu fără să ceară nimic!


























