Connect with us

Dâmboviţa

Lider ALDE îi bate obrazul preşedintelui Iohannis pentru că a jignit poporul român

Publicat

pe

Un atac virulent a declanşat liderul ALDE Dâmboviţa, Ionel Petre, la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Totul a plecat de la declaraţia şefului statului, în care le spune românilor că, dacă nu ştii să fii precaut, înseamnă că eşti prost. Ulterior, Iohannis şi-a cerut scuze pentru ieşirea sa, dar ce mai contează! Prima impresie a rămas.

„Noi am fost precauți pentru că ne pasă de sănătatea noastră și suntem în continuare, dar am fost și „proști”, într-adevăr, pentru că am înghițit minciunile voastre și pentru că am acceptat întregul „scenariu” Covid-19.

Cu toate acestea, domnule Iohannis, cum poate șeful statului să folosească un cuvânt jignitor la adresa cetățenilor? Unde este diplomația, care este exemplul primului om în stat?

Klaus Iohannis se scuză că a atras astfel atenția asupra „pericolului manipulării”. Să vă amintim că de manipulare, în toată această perioadă, s-au ocupat principalele autorități ale statului? Culmea, chiar cei care ar fi trebuit să gestioneze această situație epidemiologică.

Ați răspândit teroare prin fiecare apariție publică și ne-ați dat viața peste cap! Nu era mai simplu să căutați soluții în vederea imunizării sau tratării?

Așa cum trăim acum, cu acest coronavirus și cum probabil vom trăi mulți ani de acum înainte, așa puteam trăi și în ultimele 3 luni, fără atâtea restricții și muncind fără întrerupere. Rușine, domnule președinte, pentru această ieșire”, a scris Ionel Petre pe pagina sa de Facebook.

Citește mai departe
Reclamă
1 Comentariu

1 Comment

  1. SS

    iunie 12, 2020 at 2:42 pm

    Din contra, n-a avut de mult atata dreptate mai ales stiind la cine a facut referire! Nu poporul ii pune bete in roate ci voi impreuna cu psd-ul!

Lasă un comentariu

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Unde și când va avea loc Gala „Topul firmelor din Dâmbovița” 2021

Publicat

pe

Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Dâmbovița va organiza, joi – 16 decembrie 2021, cea de-a 28-a ediție a Galei „Topul firmelor din Dâmbovița”.

Evenimentul, în cadrul căruia vor fi premiați agenții economici cu rezultate deosebite pe parcursul acestui an, va avea loc la BROTĂCEI PARK & EVENTS (Aleea Coconilor, Târgoviște), după următorul program:

18:30 – 19:00 – Primirea invitaților
19:00 – 19:30 – Deschiderea evenimentului
19:30 – 20:30 – Gala de premiere
20:30 – 21:30 – Sesiune networking (pregătiți cărțile de vizită).

Citește în continuare

Dâmboviţa

Filmul evadării deținutului de la Penitenciarul Găești

Publicat

pe

de

Deținutul care a evadat, joi – 25 noiembrie 2021, când se afla la un punct de lucru din orașul Găești ar fi putut să solicite eliberarea condiționată în luna decembrie – scrie Cronica de Găești. Acum, va primi o pedeapsă suplimentară. Bărbatul era condamnat pentru furt calificat.

Marian Popa, 43 de ani, este căutat în continuare. Până acum, autoritățile au verificat peste 20 de piste. Din păcate, acestea s-au dovedit a fi false.

În urmă cu 5 zile, imediat după pauza de masă, de la ora 12:00, deținutul a spus că merge la toaletă. După aproximativ o jumătate de oră, superiorii au realizat că nu s-a întors la treabă și au început să-l caute.

„Când au constatat că a dispărut, au alertat autoritățile. Condamnatul și-a abandonat hainele de lucru și bocancii în curtea firmei unde lucra, a sărit gardul și se pare că a fugit spre câmpul Ioneștiului, ocolind zonele locuite și, implicit, camerele de luat vederi. Bărbatul are experiență a în supraviețui în condiții grele, fiind mai mulți ani cioban. Nu este exclus să se fi refugiat într-o zonă fără tehnologie sau să fi primit ajutor.

Povestea cum că ar fi avut o rudă rănită într-un accident este o pură ficțiune, pe care Popa Marian le-o povestea colegilor. Nici cu familia din Scheiu nu ar fi ținut legătura, pentru că nu avea cu aceasta o relație bună”, relatează Cronica de Găești.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT