Connect with us

ACTUALITATE

USR PLUS, contribuție deplină pentru închiderea HoReCa în Târgovişte

Publicat

pe

Sursa foto: Facebook

Senatorul USR PLUS Dragoș Popescu, membru PLUS, s-a aprins rău de tot. După ce, cu câteva zile în urmă, la o conferință de presă, a dat cu flit proiectului de reabilitare și modernizare a DN 71, Bâldana-Târgoviște, și celui de preluare a COS de către stat, și-a îndreptat acum atenția asupra brumei de HoReCa, de prin Vechea Cetate de Scaun a Țării Românești. Adică, a ajuns alesul USR PLUS la concluzia că și acest sector trebuie sufocat cu totul. Ce atâtea terase semiînchise pe Centrul Vechi! Gata. La loc comanda!

A observat vașnicul senator, mergând la pas prin Târgovişte, după cum singur spune într-o postare pe Facebook, că într-una dintre terasele închise din centru se aflau mai multe persoane care fumau! De aici și-a pornit investigația. Ei, putea să vadă chestiile astea chiar înainte de a intra în Parlament, dar nu era momentul. Să vii în campanie electorală și să spui că în punctul zero al municipiului nu se respectă legea privind starea de alertă și alte tipuri de norme, era contraproductiv. Acum, când ești asigurat, când patru ani nu mai ai probleme, poți să dai la rupere!

„Zilele trecute, mergând la pas prin Târgoviște, am observat că într-una dintre terasele închise din centru se aflau mai multe persoane care fumau (fumatul fiind permis doar în spații deschise). Pentru a mă convinge dacă măsurile anti Covid-19 impuse de către autorități sunt respectate, am trecut prin Centrul Vechi, deoarece acolo sunt localizate mai multe restaurante și mare mi-a fost mirarea să văd că multe dintre reguli erau fentate”, a scris Dragoș Popescu.

Pentru problemele astea s-a dat alarma la Instituția Prefectului Dâmbovița. Actualul subprefect, reprezentanta USR PLUS Marinela Manea, și-a intrat rapid în pâine. A mărturisit-o tot senatorul Popescu. Asta după ce i s-a părut domniei sale că autoritățile care gestionează pandemia nu i-au răspuns rapid la întrebări și solicitări.

„Am solicitat DSP-ului un punct de vedere cu privire la acest aspect și pentru a afla dacă sunt efectuate controale, dacă au fost dispuse măsuri și dacă operatorii economici sunt informați cu privire la restricțiile care trebuie respectate. Am constatat că instituțiile își declină competența sau invocă caracterul interpretabil al legii.

Tocmai de aceea, am decis împreună cu doamna subprefect Marinela Manea, că ar fi oportună o întâlnire, la sediul Prefecturii Dâmbovița, cu reprezentanții IPJ Dâmbovița, DSP Dâmbovița, ITM Dâmbovița, Poliția Locală Târgoviște, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița, pentru a discuta despre modurile în care ne putem asigura cu toții că legile sunt respectate și că spiritul democrației funcționează, fără favoruri sau, în contra-partidă, exces de zel. Pentru că mai presus de orice, siguranța comunității trebuie să primeze. În această perioadă mai mult ca niciodată”.

Inițiativa senatorului USR PLUS de a îngenunchea terasele și restaurantele care mai funcționează prin Târgoviște a fost criticată dur de opinia publică, de întreprinzătorii din domeniu care oricum, în această perioadă, caută soluții disperate pentru a supraviețui.

Nouă restaurante din centrul Târgoviștei, să nu zicem aproape toate, au fost închise de autorități la inițiativa puternicilor zilei de la USR PLUS. Colegii de coaliție de la PNL nu zic nimic. Tac. Probabil le convine să scoată castanele din foc cu mâna altora.

Sebastian Marin, unul dintre antreprenorii care au performat în domeniul HoReCa și care, prin tot ceea ce a făcut, a încercat să asigure târgoviștenilor, celor care vin în orașul nostru, condiții civilizate, calitate, confort și nou în unitățile pe care le administrează, a luat imediat poziție împotriva senatorului pus pe distrus terasele și restaurantele din Târgoviște.

„Chiar mă gândeam că, de un an de zile de când “bubuie” HoReCa, ar cam fi cazul ca un ales al poporului să sune la poliție ca să fie amendați cei din Centrul Vechi… Cred că sunteți la fel de mândru de ispravă, precum polițiștii care prind bătrâne ce vând verdețuri pentru a reuși să cumpere o pâine. Poate vreți și o medalie în grad de cavaler ceva…

Mi-e foarte clar că nu ați avut un angajat în viața dumneavoastră, că nu ați avut nicio inițiativă economică, că nu existați decât în sloganuri. Sunteți ceea ce generația fiicei mele numește hater, pentru că ura e mai simplă decât munca. Și, când spun muncă, mă refer la cea de parlamentar care are datoria de a face legile care să ajute sectorul economic să treacă cu bine peste pandemie. Nu ați făcut nimic bun! NIMIC!

Dacă eu închid porțile, salariații mei pleacă acasă. Dacă tot Centrul Vechi închide porțile, toți salariații pleacă acasă, dar și bugetul local va fi afectat. Dacă toți cei din domeniu economic, în toată țara, închid porțile, riscați să nu mai aveți bani din care să va luați salariul și din care să va decontați tot felul de cheltuieli. Dar măcar veți avea un slogan bun la partid: M… România!”, a fost răspunsul lui Sebi Marin.

Nu a rămas impasibil la această acțiune alarmantă a demnitarului USR PLUS nici primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan. Edilul a dovedit până acum că are respect față de lege și se conformează normelor, dar a și înțeles situația în care se află reprezentanții HoReCa din Târgoviște. Faptul că, fără aceste terase deschise chinuit, urbea nostră ar deveni și mai tristă și mai cenușie. Doar pe Centrul Vechi, în aceste timpuri marcate de tot felul de interdicții, ne mai găsim dramul de normalitate.

„Un domn senator USR – PLUS de Dâmbovița își face titlu de glorie din faptul că a mers pe Centrul Vechi din Târgoviște și a văzut el că restaurantele „fentau” unele reguli. Drept pentru care a sunat și a adus polițiștii la fața locului, care au aplicat amenzi pentru 8 operatori. Care operatori au fost (a câta oară) îngenuncheați într-o perioadă disperată după supraviețuire.

Nu e nimic inventat, e totul povestit de domnul de la USR pe pagina lui. Cinic și satisfăcut, ca orice usr-ist sau pnl-ist din vremurile astea nenorocite. Omul „și-a făcut treaba”, operatorii au încasat rapid amenzi, poate să doarmă liniștit.

Mi se pare mie sau suntem într-un film prost, într-un tablou cu susul în jos? Regulile sunt reguli, da. Dar regulile nu pot fi discreționare, ele nu există ca să omoare financiar agenții economici, ci să-i ajute să treacă peste perioada asta cruntă. Se putea rezolva situația de pe Centrul Vechi cu un avertisment înainte de sancțiune? Are dl senator idee de eforturile disperate ale unor oameni de bună credință care au ajuns la limita nervilor din cauza acestui guvern care îi disprețuiește? Are idee că, datorită telefonului său, niște afaceri au tras obloanele și niște zeci de oameni au fost trimiși acasă? Cu ce a ajutat, concret, gestul lui de „salvator”?

Îmi repugnă genul ăsta de oameni, obturați sufletește, iraționali, care ard totul în jurul lor și apoi se întreabă de ce e cenușă pe jos”, a scris, tot pe Facebook, primarul Cristian Daniel Stan.

Citește mai departe
Reclamă
1 Comentariu

1 Comment

  1. P.N. Lepadatu

    martie 15, 2021 at 10:51 am

    De prosti sa fugi! Ei sunt si extrem de fuduli!

Lasă un comentariu

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

„Istorii Antisovietice”, o carte despre propagandă și manipulare

Publicat

pe

O lansare de carte inedită s-a consumat, astăzi – 20 septembrie 2021, la Muzeul de Artă din Târgoviște. Spunem inedită pentru că nu ai ocazia să vezi mereu în orașul nostru un dizident rus, un om care și-a ales ca vocație curajul, lupta împotriva minciunii și manipulării instituite de un regim politic care, de-a lungul istoriei, s-a tot recreat, dar și-a păstrat esența.

Oleg Panfilov este un cercetător al unei istorii dure, un publicist de renume care, în anul 2009, a fost expulzat din Rusia din cauza concepțiilor sale despre viață, libertate și democrație. Georgianul prin adopție Oleg Panfilov a venit la Târgoviște pentru a prezenta cartea sa – „Istorii Antisovietice”, o lucrare în care analizează dur, fără menajamente, sistemul opresiv sovietic, istoria falsă pe care au tot prezentat-o sovieticii. Această propagandă continuă și în zilele noastre.

Oleg Panfilov nu este deloc un iubitor al Marii Rusii și a istoriei sale, pe care o consideră falsă, o istorie a propagandei sovietice creată pentru a menține viu imperiul, pentru a răspândi teamă în sânul celor 194 de popoare care au fost introduse și menținute în structura acestui stat mamut prin forță și o ideologie a minciunii. Fostul jurnalist de la Europa Libera consideră că Rusia este un stat artificial, un imperiu care nu va rezista o veșnicie oricăt s-ar chinui conducătorii săi să-l mențină.

Evenimentul a fost organizat de Centrul de Cercetare a Istoriei și Patrimoniului Cultural „Grigore Gafencu” și Muzeul de Artă din Târgoviște. Amfitrionii acestei lansări care a avut, din păcate, o participare săracă, probabil și din cauza pandemiei, au fost dr. Silviu Miloiu – profesor la Universitatea Valahia din Târgoviște și dr. Octavian Țîcu – profesor la Institutul de Istorie din Chișinău, Republica Moldova.

Citește în continuare

ACTUALITATE

Fiul primarului PNL de la Jegălia a fost numit șef al Gărzii Naționale de Mediu

Publicat

pe

Premierul Florin Cîțu l-a numit șef al Gărzii de Mediu pe Alexandru Lucian Vasile, președintele Organizației de Tineret a PNL Călărași, după ce l-a demis pe Octavian Berceanu, de la USRPLUS.

Alexandru Vasile este fiul primarului comunei Jegălia și a lucrat la firma înființată de tatăl său până în februarie 2020, când a primit funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate.

Apoi, în martie 2021, a fost numit comisar general adjunct la Garda de Mediu, instituție pe care a ajuns acum să o conducă. Tânărul liberal a absolvit în 2012 Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității Transilvania.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT