ACTUALITATE
Încă 12 medici s-au angajat la Spitalul Județean din Târgoviște. S-a ajuns la 23 în doar 9 luni

Sănătatea dâmbovițenilor, pe primul loc! Acesta a fost mesajul președintelui Corneliu Ștefan la preluarea mandatului de șef al administrației publice județene. Pentru a respecta întocmai această promisiune făcută cetățenilor, Corneliu Ștefan a accelerat implementarea unor proiecte de reabilitare, extindere, modernizare și dotare a unor compartimente aparținând Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște. Dăm exemplu Ambulatoriul nou al unității medicale, care va fi edificat, de la zero, lângă Secția Recuperare, pe amplasamentul unei foste parcări. Valoarea acestui obiectiv se ridică la 17 milioane de lei. De asemenea, în spatele corpului central al spitalului, se lucrează la extinderea Unității de Primiri Urgențe.

Următorul pas, în ceea ce privește dezvoltarea Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, îl reprezintă extinderea Cardiologiei și dotarea acestei secții cu aparatură performantă de investigații. Vorbim în primul rând de un angiograf. Investiția se ridică la 2 milioane de euro.
Până acum, colaborarea dintre Consiliul Județean Dâmbovița, ca instituție finanțatoare și coordonatoare din punct de vedere administrativ, și conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște a fost perfectă.
Și cum o unitate medicală, indiferent de câte facilități tehnice și materiale ar dispune, nu reprezintă nimic fără personal de specialitate, medici și asistenți, de fapt sufletul acestei activități, conducerea CJ Dâmbovița și cea a Spitalului de Urgență din Târgoviște s-au preocupat și să atragă specialiști de valoare, medici tineri, dornici de afirmare și de a profesa într-un mediu dotat corespunzător.
Astăzi – 15 aprilie 2022 , președintele Corneliu Ștefan s-a aflat la Spital pentru a-i informa pe dâmbovițeni că au mai fost angajați încă 12 medici, care vor veghea la sănătatea lor, în ton cu jurământul lui Hipocrate.

„Vă aduc aminte că, acum 9 luni, am mai angajat 11 medici. Așadar, în numai 9 luni de zile, am angajat la Spitalul Județean 24 de cadre medii, 23 de medici și un farmacist. Cred că este o performanță în ultimii 30 de ani pentru Spitalul Județean din Târgoviște. Sunt medici care au venit de la Buzău, de la Turnu Severin, Timișoara, Cluj, București și Dâmbovița. Le mulțumesc mult pentru că au ales să vină la Târgoviște. Vom continua desfășurarea acestor concursuri la nivelul Spitalului Județean.
Așa cum am mai spus, prioritatea noastră, încă din prima zi a mandatului, a fost aceea de a crea facilități și, nu în ultimul rând, de a face investiții importante la Spitalul Județean”, a fost mesajul președintelui CJ Dâmbovița – Corneliu Ștefan.
Managerul Spitalulului Județean de Urgență din Târgoviște, dr. Claudiu Dumitrescu, a vorbit despre preocuparea conducerii unității medicale de a crea, alături de Consiliul Județean, condiții optime de tratament, masă și cazare pentru pacienți, de a asigura o bază tehnică modernă în vederea realizării unor investigații medicale. Și, nu în ultimul rând, a spus dr. Claudiu Dumitrescu, de a aduce la Târgoviște medici.
Managerul Spitalului Județean a profitat de acest moment pentru a-i informa pe dâmbovițeni că, începând cu data de 2 mai 2022, unitatea medicală din Târgoviște va dispune de un compartiment de chirurgie vasculară.
„Pe acest palier, vom colabora cu trei medici specialiști în chirurgie vasculară. Sperăm să fie o activitate de mare ajutor pentru pacienții noștri. Pentru astfel de intervenții oamenii mergeau la București sau Ploiești”, a precizat dr. Claudiu Dumitrescu.
A mai anunțat managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște că, în curând, vor deveni active alte două compartimente medicale, respectiv chirurgie pediatrică și ortopedie pediatrică. Se are în vedere angajare unui medic specialist în ortopedie pediatrică și a doi doctori pentru chirurgie pediatrică.

După încheierea acestui moment consumat în fața sediului administrativ al Spitalului Județean, președintele Corneliu Ștefan, vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, prefectul Claudia Gilia și ceilalți invitați au fost conduși de către managerul Claudiu Dumitrescu pe cele două șantiere deschise în incinta spitalului, unde se lucrează la extinderea ambulatoriului și la reabilitarea, modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe.
De aici, s-a mers apoi în blocul alimentar al spitalului, unde se pregătea, în condiții de igienă deosebită, hrana pacienților. De remarcat faptul că meniul a fost puternic îmbunătățit, iar distribuția celor trei mese – mic dejun, prânz și cină – se face, de câteva luni, la caserole individuale.
Urmărește Incomod Media și pe Google News

ACTUALITATE
Haideți să-l sprijinim pe Răducu din Corbii Mari să-și ducă mai departe menirea de tată!

Primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică, mereu atent la pulsul comunității, la problemele cu care se confruntă concetățenii săi, se implică rapid atunci când situația o impune. Așa a făcut și astăzi, când a aflat că un tânăr din satul Ungureni, Nicolae Răducu Albulețu, are nevoie de sprijin din partea semenilor pentru a se lupta cu o boală cruntă. Precizează edilul că pentru a fi sigur de reușită în această luptă nemiloasă este nevoie ca tânărul să fie supus unei intervenții scumpe și costisitoare. Ar fi singura sa șansă!
„Va primi ajutor și din partea Primăriei, dar e nevoie de mai mult. Și vă chem să-i fim alături. Mi se pare de neconceput ca viața unui om să depindă de o sumă de bani. Am fost mereu un exemplu de comunitate unită. Vom fi și de data acesta, pentru un tânăr din mijlocul nostru, care are nevoie de noi” , este mesajul transmis de primarul comunei Corbii Mari către concetățenii săi.
Tânărul Răducu a fost diagnosticat cu o tumoare în regiunea lombară și, pentru a scăpa cu viață, are nevoie urgentă de efectuarea unei intervenții chirurgicale la o clinică specializată din Cluj. Costurile pentru această operație se ridică la 20.000 de euro! Răducu are numai 27 de ani și este tatăl unui fetițe de doar 2 ani legată cu inima și sufletul de părintele ei.
ACTUALITATE
Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” va fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

În perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2026, credincioșii crestin-ortodocși se pot închina la Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” (Stareța), care a fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator, din județul Teleorman. Lăcașul de cult va fi deschis în fiecare zi de la ora 07:00 până la 01:00 noaptea.
În tradiția athonistă, Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” este prăznuită pe 2 decembrie. Prin urmare, la Mănăstirea Pantocrator, pe 1 decembrie, seară, de la ora 21:00, se a săvârși o priveghere de toată noaptea, care va culmina cu Sfânta Liturghie din dimineața zilei de 2 decembrie.

Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură


























