Dâmboviţa
Senatorul Titus Corlățean, la ședința comună a Parlamentelor României și Moldovei: Să rămânem vigilenți până când se trece linia de sosire!

Ziua de sâmbătă, 18 iunie, a fost una istorică. La Chișinău, s-a desfășurat ședința comună a Parlamentului României și cel al Republicii Moldovei. A fost prima întâlnire a aleșilor celor două state de după momentul 27 august 1991, dată la care a fost declarată independența Republicii Moldova și ieșirea oficială de sub influența fostului imperiu sovietic.
Titus Corlățean, senator PSD de Dâmbovița și președinte al Comisiei de politică externă a Senatului României, a fost prezent la această întâlnire care reprezintă un pas important în relațiile celor două state române despărțite de Prut și de furtuna istoriei.
La ședința celor două parlamente, în care a fost adoptată declarația comună privind susținerea acordării titlului de candidat la Uniunea Europeană a Republicii Moldova, a adiat parcă speranța, dorința ca, în cele din urmă, chiar unirea dintre cele două țări să se poate înfăptui.
Titus Corlățean, politician versat, echilibrat, demn, curajos, a avut în Parlamentul de la Chișinău un discurs excelent, obiectiv, plin de învățăminte, sugestii pentru prezent și viitor, teme de lucru.
Nu a apelat deloc la formule patriotarde pentru a exalta de moment auditoriul și a crea emoții trecătoare. Senatorul social-democrat, hârșit în cariera sa în ceea ce înseamnă, libertate, democrație și politică externă, a spus lucrurilor pe nume. Cine suntem, unde ne aflăm, ce urmează și ceea ce trebuie întreprins pentru ca Republica Moldova să intre în marea familie europeană.
A precizat Titus Corlățean că este foarte important transmiterea acestui semnal către comunitatea europeană, pentru a fi consemnat sprijinul României, pentru a se lua în considerație de către Parlamentul European această dorință comună, acest deziderat care trebuie înfăptuit. Și încă o unicitate istorică a acestui eveniment politic consumat la Chișinău, declarația comună a fost redactată în limba română.
„Noi românii, la București, membri ai Parlamentului, indiferent că suntem ardeleni că suntem munteni sau moldoveni, dobrogeni, bănățeni, facem aceste lucruri în primul rând pentru că avem un fundament comun de identitate și avem aceiași mamă, și ea se numește limba română, și avem același Dumnezeu al românilor și nimeni în istoria trecută, prezentă și viitoare nu va putea să modifice sau să rescrie, oricât ar încerca, acest adevăr istoric de identitate comună românească”, a spus Titus Corlățean.
Președintele Comisiei de Politică Externă a Senatului României a îndemnat la vigilență, la atenție și la angrenare a Chișinăului, a Republicii Moldova la normele și condițiile care vor surveni ca urmare a primirii statului de candidat la Uniunea Europeană.
„Să rămânem vigilenți până când se trece linia de sosire. Este de datoria mea să spun două lucruri. În primul rând, avizul favorabil nu este încă poziția unanimă a statelor membre în cadrul Consiliului European. Este adevărat că astăzi când vorbim nu avem semne de preocupare. Este bine să știm ce avem de făcut în următoarele zile. Trebuie să fructificăm aceste relații. Trebuie să știm să spunem nu atunci când apăr probleme”, a precizat Titus Corlățean.
Senatorul român a îndemnat la prudență în negocieri, la solicitările care intervin din partea oficialilor europeni, să nu apară nuanțe și condiționalități absurde. Reformele trebuie duse până la capăt, altfel poate interveni posibilitatea reversibilității acestui act.
„Puteți conta pe noi, dar reformele se fac aici, la Chișinău, în Republica Moldova. Drumul va fi greu. S-ar putea ca perioada care urmează să fie mai dificilă dacă vor fi evoluții de natură militară, de exemplu, dinspre Marea Neagră”, a mai adăugat Titus Corlățean.
Senatorul român a invocat inclusiv posibilitatea unirii Moldovei cu România sub protecția Uniunii Europene, așa cum s-a întâmplat în cazul reunificării Germaniei de Vest cu cea de Est.
„Același lucru nu îi poate fi refuzat în condiții eventuale vitrege națiunii române. Este o chestiune de principii pentru care noi trebuie să știm să ne batem, pentru că istoria a fost așa cum a fost.
Ați ales o cale europeană. Dacă lucrurile vor merge bine ne vom unifica în Uniunea Europeană alături de ceilalți. Dacă vor fi condiții vitrege, veți ști să contați pe noi și noi suntem aici, dincolo de Prut”, a mai arătat senatorul Titus Corlățean.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Găești digitalizează serviciile publice. Proiectul este implementat cu fonduri europene

Primăria Găești și unitățile de învățământ subordonate vor fi dotate cu echipamente moderne și un sistem informatic integrat – a anunțat edilul Alexandru Iorga. Proiectul de transformare digitală a serviciilor publice din Găești depășește 5 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile accesate de administrația locală.
Odată finalizată, investiția va asigura:
– acces mai ușor la informații și servicii publice;
– mai puține drumuri și documente pe hârtie;
– o comunicare mai eficientă cu cetățenii și firmele;
– gestionarea mai bună a documentelor și a operațiunilor financiare și fiscale;
– protejarea datelor și creșterea siguranței informatice.
„Știu că trăim vremuri complicate și că fiecare dintre dumneavoastră are griji, responsabilități și prea puțin timp de pierdut între ghișee. Tocmai de aceea, continuăm să căutăm finanțări care să aducă îmbunătățiri concrete în viața orașului nostru”, a transmis primarul Alexandru Iorga.
Cât privește școlile incluse în proiect, se va moderniza activitatea administrativă, pentru o mai bună organizare și gestionare a documentelor.
ACTUALITATE
Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.
„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.
Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 7 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 4 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























