Dâmboviţa
Polițiștii de la Protecția Animalelor Dâmbovița au început controale drastice la proprietarii de câini

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Dâmbovița au organizat, ieri – 31 ianuarie 2023, o acțiune, în municipiul Târgoviște, în orașul Titu, în satul Zidurile (Odobești) și în comuna Brănești. Scopul acestei operațiuni nemaiîntâmplate până acum în județul Dâmbovița l-a constituit verificarea modului de respectare a prevederilor legale incidente protecției animalelor, dar și pentru depistarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva persoanelor care încalcă normele privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi.
„În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân și prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, se precizează într-un comunicat transmis de IPJ Dâmbovița.
Au prezentat polițiștii de la Protecția Animalelor și câteva dintre faptele descoperite și sancționate:
„Un bărbat de 41 de ani, din Zidurile, proprietarul unor exemplare canine, din categoria câini periculoși, a fost amendat pentru că nu și-a îndeplinit obligația de a microcipa animalele și de a le înregistra la Asociația Chinologică Română. De asemenea, acesta nu a respectat obligațiile referitoare la interdicția de reproducere a animalelor din categoria câinilor periculoși neînregistrați.
Un alt bărbat, de 62 de ani, în calitate de deținător al unor exemplare canine agresive de rasă comună, a fost sancționat de polițiști pentru că nu a respectat obligația de înregistrare a acestora la Asociația Chinologică Română și nu a afișat în mod vizibil la intrarea în imobil o plăcuță cu avertismentul „Câine agresiv”.
Alte două sancțiuni contravenționale au fost aplicate unei femei, de 48 de ani, pentru că nu a microcipat și sterilizat exemplarele canine deținute și pentru că a lăsat în libertate ori fără supraveghere animale care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri”, se mai precizează în comunicatul transmis de IPJ Dâmbovița.
Felicităm conducerea IPJ Dâmbovița pentru faptul că a demarat astfel de acțiuni care, cu siguranță, au clar rolul de a-i disciplina pe deținătorii de câini, mai ales pe cei din mediul rural care, în afară de faptul că nu au grijă de animalele pe care le dețin în proprietate, îi mai și abandonează. Sunt pline gările, pădurile din preajma unor sate, mănăstiri, perimetrele unor poduri, de câini părăsiți.
Enumerăm și câteva zone unde oamenii fără suflet și fără respect față de lege abandonează câinii:
– DN 71, în zona montană din apropierea complexului hotelier „Valea Șipotului”;
– intrarea în pădurea dintre Dragomirești și Butoiu de Sus, comuna Hulubești;
– DN 72A, Târgoviște-Câmpulung, în Pădurea Priseaca și la marginea drumului spre mănăstirea Stejarul;
– Terenul viran din apropierea Mănăstirii Dealu;
– drumul Nucet-Gura Șuții, zona podului peste râul Dâmbovița.
Nu mai vorbim de faptul că este plin muntele de câinii abandonați de ciobani. Bietele animale cerșesc câte o bucată de pâine pe lângă pensiunile și hotelurile din Bucegi.
ACTUALITATE
Caravana „Rural Sport – Baschet în grădinițe”, proiect pilot în România lansat la Răzvad

Astăzi – 28 octombrie 2026, a debutat în comuna Răzvad, județul Dâmbovița, cea de-a doua componentă a Proiectului pilot în România „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița – Performanță pentru copii și juniori”, implementat de Federația Română de Baschet cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dâmboviţa. Inițiativa are toate șansele să fie extinsă la nivel național, în prezent fiind în procedură parlamentară un proiect de lege în acest sens.
După Caravana 3×3 Urban Sport, care a început la Pucioasa, pe 2 octombrie 2026, a continuat la Moreni și urmează să ajungă la Târgoviște, Titu și Găești, președinta Federației Române de Baschet – Carmen Tocală și președintele Consiliului Județean Dâmboviţa – Corneliu Ștefan au lansat, astăzi, la unitatea de învățământ preșcolar din satul Valea Voievozilor, Caravana „Rural Sport – Baschet în grădinițe” prin care se urmărește atragerea copiilor către această disciplină sportivă de la vârste fragede și descoperirea de noi talente. Coordonatorul acestui proiect sportiv pilot este cunoscutul antrenor de baschet Cătălin Tănase – directorul CSȘ Târgoviște.

A mărturisit președinta FRB Carmen Tocală că există în România doi poli importanți ai acestui sport, în județele Dâmbovița și Teleorman, prin echipele CSM Târgoviște și CSM Alexandria. Proiectul „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation” a demarat în Dâmbovița, întrucât a fost susținut fără rezerve de conducerea Consiliului Județean. Copiii de la Grădinița Valea Voievozilor și apoi cei de la unitatea de învățământ preșcolar din Aninoasa au exersat aruncarea la coș sub îndrumarea jucătoarelor de la CSM Târgoviște.
„Prin joc și activități sportive, copiii sunt încurajați să îndrăgească sportul de la cele mai mici vârste și să-și descopere pasiunea pentru baschet. Ne dorim ca fiecare copil să aibă șansa de a descoperi plăcerea sportului și, de ce nu, talentul care îl poate duce spre performanță”, a spus Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
ACTUALITATE
Drepturile pacienților în raport cu medicul de familie

Casa de Sănătate Dâmbovița a publicat o informare în care prezintă normele legale și drepturile pe care le au asigurații, dar și ceilați pacienți, în raport cu medicul de familie, conform reglementărilor legale în vigoare.
ÎNSCRIEREA LA MEDICUL DE FAMILIE ȘI SCHIMBAREA ACESTUIA
Accesul la un medic de familie este reglementat prin criterii clare de timp și procedură:
• ÎNSCRIEREA INIȚIALĂ: Se face prin ALEGEREA LIBERĂ a oricărui medic aflat în relație contractuală cu CAS Dâmbovița, completând o CERERE SCRISĂ direct la cabinetul ales.
• PERIOADA MINIMĂ DE STABILITATE: Schimbarea medicului de familie se poate efectua exclusiv după scurgerea a CEL PUȚIN 6 LUNI de la data ultimei înscrieri.
• EXCEPȚII LEGALE (transfer înainte de 6 luni): Regula celor 6 luni NU SE APLICĂ în următoarele situații de forță majoră prevăzute de lege:
– MUTAREA DEFINITIVĂ A DOMICILIULUI asiguratului în altă localitate;
– DECESUL medicului de familie curent;
– ÎNCETAREA SAU REZILIEREA CONTRACTULUI cabinetului medical cu CAS Dâmbovița.
DISTINCȚIA LEGALĂ ÎNTRE PACHETELE DE SERVICII
Sistemul public de sănătate garantează servicii diferențiate, în funcție de statutul de asigurat al persoanei:
A) PACHETUL DE BAZĂ (Exclusiv pentru persoanele ASIGURATE)
Persoanele asigurate au dreptul la o gamă extinsă de servicii INTEGRAL DECONTATE:
• CONSULTAȚII PREVENTIVE ȘI PROFILACTICE: Evaluarea riscurilor pentru sănătate pe grupe de vârstă, screening-uri specifice și vaccinări.
• CONSULTAȚII CURATIVE: Diagnosticul și tratamentul afecțiunilor acute, subacute și al acutizărilor bolilor cronice.
• MANAGEMENTUL BOLILOR CRONICE: Monitorizarea activă a pacienților cu afecțiuni de lungă durată (cardiovasculare, diabet, oncologice etc.).
• SERVICII LA DOMICILIU: Consultații acordate la adresa pacientului pentru persoanele NEDEPLASABILE sau cu limitări severe de mobilitate.
• SERVICII ADIȚIONALE: Proceduri medicale minore sau investigații efectuate conform competențelor atestate ale medicului.
B) PACHETUL MINIMAL (Pentru persoanele NEASIGURATE)
Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază gratuit DOAR de următoarele servicii specifice:
• Asistență medicală în caz de URGENȚĂ MEDICO-CHIRURGICALĂ (doar până la stabilizarea stării pacientului);
• Diagnostic, tratament și monitorizare pentru BOLI CU POTENȚIAL ENDEMO-EPIDEMIC (afecțiuni infectocontagioase);
• MONITORIZAREA SARCINII ȘI A LĂUZIEI, inclusiv efectuarea controlului clinic la 4 săptămâni după naștere;
• Servicii de PLANIFICARE FAMILIALĂ.
DOCUMENTE OFICIALE ELIBERATE ÎN SISTEMUL DE ASIGURĂRI
În cadrul pachetului de bază, asigurații primesc documente cu regim special, decontate de CAS Dâmbovița:
• BILETUL DE TRIMITERE: Actul oficial prin care medicul de familie vă direcționează către analize de laborator, imagistică sau consultații la medici specialiști.
• PRESCRIPȚIA MEDICALĂ (Rețeta compensată/gratuită): Eliberarea de rețete cu reduceri sau gratuitate totală pentru medicamentele incluse în listele naționale aprobate.
• CERTIFICATE DE CONCEDIU MEDICAL: Documente pentru incapacitate temporară de muncă, maternitate sau îngrijirea copilului bolnav.
• ADEVERINȚE ȘI AVIZE MEDICALE: Acte necesare pentru înscrierea în colectivități (grădinițe, școli), angajare ori activități sportive.
REGULI DE FUNCȚIONARE ȘI ACCES ÎN CABINETE
Pentru asigurarea corectitudinii acordării serviciilor, legislația impune:
• PROGRAMAREA PREALABILĂ OBLIGATORIE: Cu excepția urgențelor medicale majore, toate consultațiile se acordă STRICT PE BAZĂ DE PROGRAMARE PREALABILĂ pentru a eficientiza timpii de așteptare.
• VALIDAREA PRIN CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE: Orice serviciu medical acordat în cabinet din pachetul de bază trebuie validat obligatoriu cu CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE și un act de identitate valid.
Atenție! Lista completă a medicilor de familie din județ și detalii actualizate privind drepturile asiguraților pot fi verificate pe pagina de internet oficială a CAS Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 4 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























