Iubiții mei fii sufletești,
slujitori ai altarelor și dreptmăritori creștini,

De peste două milenii sărbătoarea Nașterii Domnului a străpuns noaptea întunecată a istoriei umane, izbucnind cu acea glorioasă lumină a speranței dumnezeiești, și ne-a dăruit certitudinea că Dumnezeu este pururi alături de noi, oferindu-ne binecuvântata Sa prezență, plină de sens și mântuitoare.

La Betleem, în acea noapte crucială a mântuirii noastre, Dumnezeu ne-a oferit cel mai puternic și mai important semn al iubirii Sale: a coborât la noi, S-a făcut ca Unul dintre noi, pentru a rămâne pe veci Dumnezeu adevărat și Om adevărat, Cel ce nu contenește să vină spre noi pentru a ne întâmpina în nevoile, suferințele, necazurile și provocările vieții noastre.

În acea noapte grea a lumii noastre, când totul părea captiv răului și întunericului, Domnul ne-a arătat că El este Cel ce nu abandonează niciodată, care nu încetează să se coboare spre noi, să fie tovarășul nostru de drum, neobositul Pelerin însetat de a dărui mereu iubire, de a fi aproape, de a lumina orice negură și de a ne încredința că nimic nu poate fi mai puternic și mai aproape de noi decât inefabila Sa iubire.

El, „Cel bogat în milă” (Efeseni 2, 4), trăiește experiența destinului fiecăruia dintre noi, în mod real și concret, iar aceasta este slava Sa, iubirea Lui de neînvins care străbate totul și luminează orice întuneric.

Nașterea Domnului, evenimentul „prin care omul își recapătă demnitatea originară” (Sfântul Ioan Gură de Aur), este sărbătoarea care ne vorbește în cel mai înalt grad despre iubire, despre bunătate, despre iertare și împăcare, despre maximă hotărâre și despre puterea fragilității ființei umane. Fiindcă, întotdeauna suntem puternici în neputințele noastre, în umilința noastră, în căutări și în speranțe, în aspirații și în înfrângeri.

„Răsăritul cel de Sus” (Luca 1, 78) și „Soarele dreptății” (Maleahi 4, 2), Cel Atotputernic și plin de glorie, a ales să vină la noi nu înfricoșându-ne cu măreția Lui, ci sub chipul unui copilaș fragil, neputincios a înainta în existență fără ajutorul Sfintei Sale Maici. A străbătut cerurile și S-a coborât la noi, arătându-ne că atunci când noaptea pare mai întunecată și mai grea, când totul pare a fi fără ieșire, iar flacăra speranței abia mai pâlpâie, nimic nu este pierdut, căci Dumnezeu, în care noi credem, mereu biruie totul, pentru noi și împreună cu noi.
Fiul lui Dumnezeu S-a golit de slava Sa dumnezeiască pentru a umple umanitatea noastră cu plinătatea dumnezeirii Sale și pentru a ne dărui calea spre îndumnezeire.

Iubiți credincioși,

În acea iesle sărăcăcioasă de la marginea lumii imperiale romane – căci „Dumnezeu Și-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le rușineze pe cele tari” (I Corinteni 1, 27-28) –, a centrului civilizației acelei istorii, Dumnezeu a ales să vină la noi, să Se nască de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, pentru a mântui lumea, dar și pentru a ne arăta că El ne caută și ne găsește întotdeauna acolo unde ne așteptăm mai puțin, că nimic nu este marginal în creația Lui și că, mai cu seamă, unde așteptarea este cea mai mare, puterea Lui lucrează cel mai intens!

Acea iesle, simbol al întregii lumi, al acelei peșteri a filosofilor antici care reprezenta umanitatea aflată în sclavia neputinței, a ignoranței și a tot felul de limitări, a devenit casa lui Dumnezeu, locul nașterii Sale în lumea noastră și, astfel, cel mai sfânt loc din lume.

Prin Întruparea Sa, Dumnezeu a sfințit timpul, făcând din fiecare moment al vieții noastre un alt moment al mântuirii, o scară către El, o poartă a veșniciei și un prilej de binecuvântare.

Puternicii acelui timp nu au fost sensibili la această nemaiauzită manifestare a sacrului. Dimpotrivă, regele Irod căuta să-L ucidă pe Pruncul Iisus, fapt ce ne sugerează, simbolic, că cele materiale și puterea seculară au încercat să domine, inutil și neputincios, cele spirituale.

Cu inima curată și plină de frumoasă așteptare, păstorii din apropierea Betleemului, oameni simpli ai acelor vremuri, au primit nespusa bucurie prin mesajul îngerilor care le-au spus lor, ca reprezentanți, într-un fel, ai acelei umanități dornice de sfințenie: „Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare… Căci, vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11), și care au văzut în Pruncul Mariei pe Dumnezeu Cel Adevărat, Căruia I-au dăruit lauda recunoștinței și a mulțumirii lor.

Vajnici căutători de cunoaștere și adevăr, înțelepți iconomi ai sacrului, venind din profunzimile geografice ale Răsăritului, magii, îndrumați de acea misterioasă și strălucitoare stea, L-au găsit, după îndelungi căutări, pe Dumnezeu Întrupat, pe „Regele Iudeilor, Cel ce S-a născut!” (Matei 2, 2), și I s-au închinat (Marcu 2, 11), oferindu-i, deodată cu bucuria inimii lor, minunate daruri ca simbol al credinței, laudei și recunoștinței lor și, prin ei, a întregii umanități ce aștepta venirea Mântuitorului lumii.

De altfel, aceasta este astăzi și tainica noastră chemare, aceea de a-L vesti pe Dumnezeu contemporanilor, prin cuvânt și prin faptă, pentru a-i ajuta să depășească încercările vieții și să-și găsească sensul existenței lor.

Hristos Se naște și astăzi în inimile noastre, cu acea credință și bucurie a magilor și a păstorilor, ce o au întotdeauna, mai cu seamă cei umili și săraci, cei singuri și bolnavi, cei bătrâni și abandonați, cei disprețuiți și prigoniți.

Nașterea Domnului reprezintă o nesfârșită invitație la bucurie, la speranță și la lumină, la biruință peste toate năpastele vieții și ale istoriei, cu încrederea că Dumnezeu este Cel ce biruie împreună cu noi, Cel ce nu contenește să vină spre noi și Cel ce ne este mai intim nouă, chiar decât propriile noastre suflete.

Dumnezeu este libertate și bucurie, curaj și hotărâre. El ne cheamă, ne îndeamnă și ne susține să facem din lumea noastră o parabolă de comuniune, de încredere și de iubire! Inspirat, Sfântul Grigorie de Nazianz spunea: „Acesta este praznicul nostru, aceasta sărbătorim astăzi: venirea lui Dumnezeu către oameni, ca prin aceasta noi să ne ducem sau să ne întoarcem către Dumnezeu. Să nu prăznuim cum este obiceiul în adunările poporului, ci precum place lui Dumnezeu”.

Iubiți frați și surori în Domnul,

În pofida războaielor, a conflictelor, a crizei climatice, morale și economice, a asaltului păgânismului și al agresivității ideologiilor, a sărăciei, dar și a neîncrederii și disperării ce i-au cuprins pe mulți, sărbătoarea Nașterii Domnului ne oferă mereu certitudinea prezenței sigure, clare, puternice și lucrătoare a Mântuitorului în viețile și în lumea noastră.

Trebuie să o spunem răspicat: nimeni nu poate ucide, nu se poate război, nu poate crea suferință și nu poate fi nepăsător față de aproapele său, sau de problemele comunității, în numele lui Dumnezeu, ori a unor idei aparent religioase!

Dumnezeu, în care noi credem, este iubire, comuniune, pace, bucurie, dăruire, bunătate, frumusețe și milostivire, iar noi, oamenii, creați după chipul Lui, avem vocația de a manifesta acestea în viețile noastre și de a fi misionari ai Logosului Întrupat, Cel care a venit la noi „făcându-Se asemenea oamenilor” (Filipeni 2, 7), dând mereu exemple prin existența și cuvintele noastre.

Nu trebuie să uităm niciodată de neamul nostru românesc, cu rădăcini creștine dintru început, dar nici de vocația noastră europeană și de cea universală a Bisericii.

Să nu uităm că la baza civilizației europene stau valorile Evangheliei lui Hristos, „Lumina lumii” (Ioan 9, 5), iar aceste repere istorice trebuie să ne ambiționeze să fim mai buni, mai toleranți și mai hotărâți de a face mereu mai mult decât au făcut înaintașii noștri.

Iubirea față de aproapele, manifestată în mod constant și concret prin solidaritate, sprijin și ajutor, rapid și eficace, reprezintă o marcă a civilizației creștine pe care trebuie să o aprofundăm, ca antidot contra tuturor ideologiilor, al indiferentismului și al materialismului agresiv contemporan, deoarece așa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, „multe sunt cele care caracterizează Creștinismul, dar mai mult decât toate și mai puternică decât toate este iubirea reciprocă și pacea” (Omilia la Evrei 31, 1).

Biserica Ortodoxă a avut un rol fundamental în nașterea și dezvoltarea culturii și a educației naționale, fiind un reper moral incontestabil, dar și o instituție simbol a neamului românesc. De aceea, a sprijini misiunea pastorală a Ortodoxiei noastre reprezintă, pentru toți fiii și fiicele patriei, o expresie a patriotismului și un mijloc de a sluji buna educație a noilor generații.

Atât prin intermediul noilor mijloace de comunicație socială, cât și prin cele clasice, Biserica își îndeplinește vocația ei apostolică, conferind lumii încredere, lumină și speranță, astfel că ea se constituie în cea mai importantă instituție a neamului nostru.

Cu bucuria Nașterii Domnului în suflete, animați de credința în Hristos, dar și de dorința de a duce mai departe valorile creștine, românești și europene, avem datoria să fim, fiecare în parte, lumini în noaptea veacului, ferment de nemurire și reflectare a iubirii și a milostivirii dumnezeiești, oferind mărturia comuniunii euharistice întru Domnul, prin intermediul Trupului Său Tainic, care este Biserica.

Iubiții mei fii duhovnicești,

Doresc să mulțumesc tuturor celor ce au sprijinit și în acest an misiunea-pastorală a Arhiepiscopiei Târgoviștei, cu bunăvoință și generozitate, credincioși, clerici, autorități locale și naționale, dar mai ales tinerilor, speranța și primăvara lumii și a Bisericii noastre.

Apreciez și încurajez pe toți preoții și profesorii de Religie care-și desfășoară activitatea în Eparhia noastră, îndemnându-i să-și intensifice slujirea ce le-a fost încredințată, pentru a susține, cu cât mai mult dinamism, credința tinerilor noștri.

Să nu uităm că Hristos Se naște mereu în sufletele noastre și crește în noi, cu ajutorul harului dumnezeiesc pe care-l primim prin intermediul Sfintelor Taine și Ierurgii, în Biserica strămoșească.

Cu multă bucurie, rodită din credință, speranță și iubire, să înaintăm pe calea mântuirii, neuitând de nevoile aproapelui nostru, dar mai ales că avem datoria de a manifesta cât mai intens frumusețea specificității noastre românești, creștine și europene.

Vă îmbrățișez pe toți, preoți și credincioși, tineri și vârstnici, dorindu-vă să petreceți sărbătorile Nașterii Domnului, Anului Nou și Botezului Domnului, în pace, sănătate și iubire! La anul și la mulți ani!

Al vostru arhipăstor, către Hristos Domnul,
Cel născut în ieslea Betleemului, rugător
pentru binele și bucuria voastră, a tuturor,

† N I F O N

Arhiepiscop și Mitropolit