
Un copil de 10 ani a fost ieri accidentat de un autoturism în timp ce traversa strada, regulamentar, pe trecerea de pietoni. Nedorirul eveniment rutier s-a...

O dată pe an, pe 24 ianuarie, când se sărbătorește Mică Unire înfăptuită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, politicienii români, indiferent de partidul pe care-l reprezintă,...

DN 71, Bâldana-Târgovişte-Sinaia, care tot aşteaptă încheierea nesfârşitelor proceduri birocratice şi demararea lucrărilor, devine pe zi ce trece dificil de parcurs de către participanţii la trafic,...

Administraţia oraşului Pucioasa a pornit în noul an într-un ritm optimist, susţinut de o serie de realizări în plan socio-edilitar aflate în curs de materializare. Astăzi...

Un copil de 2 ani, bunica acestuia şi doi străbunici, care se aflau într-o casă din comuna Plosca, judeţul Teleorman, au fost la un pas să...

Noaptea trecută, o casă din satul Fierbinţi, comuna Şelaru, a fost cuprinsă de flăcări. Pentru stingerea incendiului, au acţionat pompierii de la Garzile de Intervenţie Găeşti...

Putem spune, în momentul de faţă, că PSD Dâmboviţa este coordonat acum de o echipă de forţă, care ar trebui să îi pună pe gânduri pe...

Ieşirea declarativă, neinspirată şi poate nu neapărat intenţionată a prefectului Aurelian Popa, la bilanţul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, nu a scăpat nesancţionată, pe...

Jandarmii dâmboviţeni, ca de altfel toţi colegii lor din ţară, au fost astăzi la ora bilanţului. Într-o atmosferă destinsă, cu mulţi invitaţi, în primul rând şefii...

Senatorul PRO România Adrian Ţuţuianu se simte parţial răzbunat prin eliminarea, prin vot democratic, de la conducerea PSD Dâmboviţa, a europarlamentarei Rovana Plumb şi a preşedintelui...