
De când a devenit deputat PSD de Dâmbovița, înfiat de organizația de la Niculești, urmăresc mult mai atent evoluția fostul premier Victor Ponta. Nu că nu...

S-au făcut în aceste zile numeroase comentarii și speculații pro și contra despre opinia Comisiei de la Veneția în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale din România....

Senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României, unul dintre cei mai prolifici diplomați pe care îi are România, s-a aflat zilele...

Primarul comunei Voinești, Dănuț Gabriel Sandu, nu numai că este un edil gospodar, dar este și un om care spune lucrurilor pe nume, indiferent de posibilele...

Reluarea turului al doilea al procesului electoral reprezintă un pas esențial pentru revenirea la un cadru democratic legitim și pentru garantarea respectării voinței cetățenilor – spune...

Senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României, l-a primit la sediul Parlamentului, la sfârșitul săptămânii trecute, pe Excelența Sa Tigran Galstyan...

Privind înapoi, cu mândrie și recunoștință, onorăm sacrificiile și viziunea celor care au pus bazele primei uniri politice a teritoriilor românești. La 24 ianuarie 1859 s-a...

Deputatul PNL de Dâmbovița Aurelian Cotinescu spune că nu ar trebui să uităm vreodată, ca popor, că Unirea Principatelor Române înfăptuită la 24 ianuarie 1859 a...

Deputatul PSD de Dâmbovița Victor Ponta s-a aflat astăzi, de ziua Micii Uniri, la Târgoviște, unde a participat, alături de oficialitățile județului, de colegii de partid,...

Nu știu ce se întâmplă prin PSD. Acolo, la centru. Parcă este amețeală mare! Când am auzit că social-democrații au acceptat candidatura pentru funcția de președinte...