
Municipiul Târgovişte găzduieşte, până în data de 24 august 2014, evenimentele incluse în proiectul cultural “StartDans”, respectiv: intervenţii performative în spaţiul public, cursuri de dans contemporan...

Instituţia Prefectului Dâmboviţa organizează, miercuri – 26 iunie, în Piaţa Tricolorului din Târgovişte, cu ocazia „Zilei Drapelului Naţional”, o ceremonie militară şi religioasă, după următorul program:...

Luni – 17 iunie, a doua zi de Rusalii, toate muzeele din Târgoviște, Palatul Brâncovenesc de la Potlogi şi Peştera Ialomiţei vor fi deschise pentru vizitare,...

Prefectura Dâmbovița şi Garnizoana Târgoviște organizează, joi – 6 iunie 2019, în Piața Tricolorului, o ceremonie publică dedicată „Zilei Eroilor”, imediat după slujba religioasă de la...

Babel – Festivalul Artelor Spectacolului Târgovişte va începe anul acesta, duminică, 2 iunie, la ora 15:30, în Sala Mare a teatrului Tony Bulandra. Deschiderea oficială va...

Primăria Municipiului Târgoviște organizează, prin Teatrul Tony Bulandra și Complexul Turistic de Natație din Târgoviște, o serie de activități care mai de care mai interesante, cu...

Muzeele din judeţul Prahova organizează, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, ateliere de creație, concursuri şi expoziții, cu acces liber, după următorul program: · Muzeul „Casa...

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova participă, sâmbătă – 18 mai 2019, în intervalul orar 19.00-01:00, la evenimentul internaţional „Noaptea Muzeelor”, ajuns anul acesta la...

Oana Vlăducă, deputata PRO România de Dâmboviţa, i-a adresat, astăzi – 13 mai, ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale – Valer Daniel Breaz, mai multe întrebări în...

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Dâmboviţa, Primăria Târgovişte, Casa Corpului Didactic Dâmboviţa şi Inspectoratul şcolar Judeţean au implementat cu succes, în perioada septembrie...
Comentarii recente