Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, iunie 19, 2021
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Călăraşi » CĂLĂRAŞI: Tâlharul din scările de bloc, prins săptămâna trecută, are mult mai multe fapte la activ

CĂLĂRAŞI: Tâlharul din scările de bloc, prins săptămâna trecută, are mult mai multe fapte la activ 

Foto: adevarul.ro

Tânărul de 25 de ani, din comuna Dichiseni, judeţul Călăraşi, arestat preventiv la sfârşitul lunii trecute sub acuzaţia de tâlhărie se face vinovat si de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt, fapte comise în perioada ianuarie – februarie.

Constantin C. a fost prins de poliţişti după ce a atacat mai multe femei în scări de bloc din municipiul Călăraşi, pe care le-a deposedat de bijuteriile din aur pe care le purtau. Victimele aveau vârste cuprinse între 59 şi 79 de ani şi erau abordate sub pretextul că solicită informaţii despre o anumită familie. valoarea prejudiciului a fost stabilită la suma de 5.000 de lei, paguba fiind recuperată în procent de 60%.

Potrivit IPJ Călăraşi, bărbatul se se face vinovat şi de sustragerea sumei de 1.600 lei dintr-o societate comercială din comuna Unirea – judeţul Călăraşi, de tentativă de furt din sediul sucursalei unei unităţi bancare din municipiul Călăraşi şi de furtul a 10.125 lei dintr-o locuinţă din municipiul Călăraşi, fapte comise în perioada ianuarie – februarie.

Poliţiştii continuă activităţile de cercetare pentru recuperarea întregului prejudiciu produs.

Recomandările poliţiştilor pentru prevenirea faptelor cu violenţă:

– Nu purtaţi în mod ostentativ bijuterii sau alte bunuri de valoare, cum ar fi telefoanele mobile;
– Evitaţi să circulaţi singuri la ore târzii sau prin locuri neiluminate şi puţin frecventate;
– Dacă observaţi că sunteţi urmăriţi, nu ezitaţi să cereţi ajutor trecătorilor de pe stradă sau să alarmaţi prin strigăte vecinii, dacă vă aflaţi în scări de bloc;
– Nu răspundeţi provocărilor unor persoane aflate care se „leagă” de voi pe stradă;
– Nu încurajaţi violenţa şi injuriile şi nu vă faceţi singuri „dreptate” lovind adversarul. Acestea sunt cauze care duc la declanşarea unor conflicte care pot degenera în violenţe. Un limbaj controlat, fără jigniri, previne adesea escaladarea conflictelor;
– Dacă sunteţi victima unei agresiuni, încercaţi să reţineţi multe semnalmente ale autorului şi anunţaţi de îndată poliţia. Sporiţi astfel şansele de identificare, prindere şi pedepsire a agresorului!

Adaugă un Comentariu

*