Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, iunie 19, 2021
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: Centru de informare pentru turiştii ce va să vină la Malu cu Flori!

DÂMBOVIŢA: Centru de informare pentru turiştii ce va să vină la Malu cu Flori! 

malu cu flori 2

Ultima zi de campanie electorală l-a prins pe preşedintele Consiliului Judeţean – Adrian Ţuţuianu în comuna natală, Malu cu Flori. Întreaga delegaţie a urcat până în vârful dealului Micloşanilor pentru a verifica modul în care a fost reabilitat drumul care duce spre satul de baştină al lui Adrian Ţuţuianu. Zona este mirifică, pretându-se de minune dezvoltării agroturismului.

Şeful PSD Dâmboviţa şi-a adus aminte cu nostalgie de anii minunaţi ai copilăriei sale petrecuţi pe acestă gură de rai. Din poartă, mama preşedintelui şi câţiva vecinii i-a salutat pe cei care au urcat până pe coama dealului.

malu cu flori 1

S-a mers apoi la intrare în Malu cu Flori, pe DN 72A, unde a fost inaugurat centrul de informare turistică, obiectiv finanţat din fonduri europene, a cărui valoare depşeşete 200.000 de euro. De faţă la acest eveniment, au fost câteva zeci de localnici în frunte cu primarul Toma Pricopie. Lângă Adrian Ţuţuianu s-a aflat întreaga echipă de campanie electorală a PSD, principalii colaboratori şi şefii unor instituţii deconcentrate. Au venit la Malu cu Flori: eurocandidata Claudia Gilia, senatorii Leonardo Badea şi Valentin Calcan şi deputaţii Stanciu Zisu, Radu Popa şi Ionuţ Săvoiu. Nu au lipsit directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa – Costel Preda şi şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului – Mirel Nica.

Centrul de informare, momentan, nu îşi găseşte utilitatea, dar, pe viitor, când în zonă se va dezvolta agroturismul, vor fi puse la punct traseele montane şi se vor reinventa tradiţiile populare, centrul inaugurat astăzi va fi de un real folos turiştilor.

malu cu flori 3

Adaugă un Comentariu

*