Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, august 1, 2021
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: Chindia Târgoviște, în cantonament la Campusul universitar

FOTBAL: Chindia Târgoviște, în cantonament la Campusul universitar 

Foto: sportdambovitean.ro

Încet, încet se conturează silueta unei noi echipe lângă Turnul Chindiei. De o săptămână s-a început treaba la Chindia Târgoviște. S-au făcut antrenamente de reacomodare la efort pe terenul 2 al bătrânului stadion Eugen Popescu. Sâmbătă, pe terenul central, „Lăncierii” târgovișteni au făcut un meci la două porți. De o parte au fost: Omuț-Pătru, Ispas, Cornel Dinu, Bogdan Dinu, Dobre, Anton, Voinea, Grigore, Roman, Cherchez. De cealată parte: Bicher (Aioanei, Cristică)-Daia, Oprea, Ghenu, Blas, Postelnicu, Parghel, Ghinea, Neacșu, Săndulescu, Nisipeanu, Stoica. S-au făcut multe modificări în cele două garnituri. Au lipsit Văduva, Lungu, iar Vătavu a fost accidentat.

În perioada 21 iulie- 2 august, jucătorii Chindiei vor efectua un cantonament centralizat la Campusul Univeristății Valahia. Participă la această acțiune, următorii jucători: Omuț, Cristică (Vișina Nouă), Pătru, C.Dinu, Ispas, B.Dinu (Conpet Ploiești), Dobre, Anton, Voinea (Juventus București), Grigore, Lungu, Săndulescu, Roman, Blas (Bradul Moroieni). De asemenea, au fost încorporați juniorii: Bicher, Stoica, Ghinea, Nisipeanu, Neacșu (toti născuți în 1996), dar și Oprea și Parghel, care au trecut de vârsta junioratului (nascuți 1995). Lotul Chindiei va fi însoțit de antrenorii Nicu Croitoru (principal), Sică Bârdeș (secund), Cosmin Lunescu (cu portarii). Stagiul de pregătire centralizat se va termina cu un meci amical, la Moreni, cu echipa locală, Flacăra.

La capitolul jucători sub 21 de ani îi găsim pe: Ispas (născut 1993), Grigore (1993), Lungu (1993), Roman (1993), Cristică(1993), Blas (1994), Oprea (1995), Parghel (1995). Bicher (1996), Ghinea (1996), Stoica (1996), Neacșu (1996), Nisipeanu (1996), Stoica (1996), Aioanei (1999). Cei mai învârstă jucători sunt Pătru (1980) și Vătavu (1982). Mezinul echipei este Aioanei (1999).

Aidoma unei femei frumoase, care se simte privită, Chindia merge mai departe. Visează la zile rumene și aurii. Este un vis frumos ca un coltuc de pâine înmuiat în miere.

Alexandru Istrate

Răspuns la FOTBAL: Chindia Târgoviște, în cantonament la Campusul universitar

  1. xfactor

    Chindia Targoviste a fost ,este si va fi o echipa curajoasa, care joaca un fotbal de calitate. Este mai dificil acum , ca s-au schimbat unii jucatori, dar totul merge mai departe. Momentan bafta in Cupa Romaniei. HAI CHINDIA!!!!

     

Adaugă un Comentariu

*