Știri, Muntenia-Sud, România|luni, mai 17, 2021
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: FC Podari şi-a anulat retragerea din campionat

FOTBAL: FC Podari şi-a anulat retragerea din campionat 

FC Podari

Schimbare de macaz la FC Podari! Divizionara C doljeană a decis ieri, pe neaşteptate, să renunţe la retragerea din campionatul Ligii a 3-a, după ce, în urmă doar patru zile, înştiinţase forul naţional de fotbal că nu mai poate continua activitatea fotbalistică din cauza numeroaselor probleme financiare. Mai mult ca sigur, formaţia olteană va fi reprimită de FRF în seria C3, după ce aceasta a depus taxa de recurs de 1.500 de lei. În schimb, cel mai probabil, singura sancţiune pe care o va primi echipa doljeană din partea Federaţiei va fi pierderea meciului cu Sporting Roşiori, la „masa verde”, din cauza neprezentării.

În condiţiile existente, clasamentul seriei C3 va reveni la normal, iar liderul Chindia Târgovişte îşi va menţine avantajul de patru puncte în faţa lui CS Afumaţi, în lupta pentru promovarea în eşalonul secund. Revenirea în competiţie a oltenilor va fi de rău augur pentru FCM Târgovişte, echipă ce va coborî, din nou, pe poziţie direct retrogradabilă (13). Astfel, pentru a evita căderea în campionatul judeţean, gruparea din Şotânga va fi obligată să obţină maximum de puncte în ultimele patru etape ale campionatului.

Ionuţ Parghel

Adaugă un Comentariu

*