Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, mai 7, 2021
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » Petrecere de Revelion în Piaţa Tricolorului din Târgovişte

Petrecere de Revelion în Piaţa Tricolorului din Târgovişte 

După ce în prima fază au refuzat propunerea primarului Gabriel Boriga de a se organiza o petrecere în aer liber la cumpăna dintre ani pe platoul din faţa Prefecturii Dâmboviţa, aleşii târgovişteni s-au răzgândit şi au votat sumele necesare pentru acest eveniment.

Pe lista artiştilor dispuşi să concerteze la Târgovişte se înscriu: Holograf, Sistem, Voltaj, Bosquito, Andreea Bălan, Ana Lesko, Andreea Bănică, Alex Velea, Crush&Alexandra Ungureanu, Mahala Rai Band, Jean de la Craiova, Veta Biriş, Constantin Enceanu, Mariana Căpitănescu şi Maria Cârneci.

„Este un cadou oferit târgoviştenilor, mai ales celor care nu au posibilitatea să îşi cumpere o vacanţă în ţară sau în străinătate. Estimez că cel puţin 10.000 de târgovişteni vor veni pe Platou şi se vor bucura de acest eveniment într-un cadru foarte plăcut”, spune primarul Gabriel Boriga.

Ca în fiecare an, municipalitatea s-a gândit şi la cei mici şi va construi, pe Platoul Prefecturii, “Cartierul lui Moş Crăciun”. Aşa cum a intrat deja în tradiţie, Moşul va împărţi daruri copiilor care-i vor spune o poezie sau îi vor fredona un cântecel.

Adriana Răceanu

Adaugă un Comentariu

*