Știri, Muntenia-Sud, România|marți, septembrie 21, 2021
Sunteți Aici Home » ANCHETĂ » ȘCOALA VULCANA PANDELE A RĂMAS FĂRĂ O BUNĂ PARTE DIN TEREN! Părculețul și livada de meri au trecut în proprietate privată

ȘCOALA VULCANA PANDELE A RĂMAS FĂRĂ O BUNĂ PARTE DIN TEREN! Părculețul și livada de meri au trecut în proprietate privată 

gradina vulcana pandele

O parte din terenul Școlii din Vulcana Pandele, aproximativ 7.500 mp, a fost retrocedată. Constantinescu Salia, cea care a obținut terenul prin hotărâre judecătorească, a decedat anul trecut, în august, dar donase averea nepoatei sale, Simona Burcin, care a mai obținut și 500 de hectare fond forestier.

Primăria se judecă din 2003 cu respectiva familie. Dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție care a dispus rejudecarea. Asta după ce câștigase autoritățile locale! La Tribunalul Dâmbovița din nou câștigă Primăria, dar, la Curtea de Apel Ploiești, Salia Constantinescu obține dreptul asupra terenului revendicat.

În sat, când au auzit despre ce este vorba, oamenii s-au alarmat. Și pe bună dreptate. Cum să-ți convină, ca cetățean, să vezi terenul școlii dijmuit.

Secretara Primăriei Vulcana Pandele ne-a spus că ar fi acceptat și alt amplasament dar administrația publică locală nu mai deține nicio rezervă de pământ. Edilii simt totuși o ușurare fiindcă pe suprafața revendicată nu există nicio construcție, acolo ființând o livadă și un părculeț, de la care școala trebuie să-și ia adio.

Una peste alta, retrocedările fac parte din democrația noastră originală. Că ne convine sau nu, trebuie să le suportăm, chiar dacă, uneori, viața unei comunități este dată peste cap.

Răspuns la ȘCOALA VULCANA PANDELE A RĂMAS FĂRĂ O BUNĂ PARTE DIN TEREN! Părculețul și livada de meri au trecut în proprietate privată

  1. Tudor

    Si o parte din curtea Scolii Radu cel Mare a fost matrasita ,pardon,retrocedata de C A P-Curtea de Apel Ploiesti!

     

Adaugă un Comentariu

*