Connect with us

Dâmboviţa

Guvernanţii liberali nu au habar cum se conduce ţara în starea de alertă!

Publicat

pe

Adrian Ţuţuianu, preşedintele PRO România Dâmboviţa, este convins că actualii guvernaţi nu au habar despre ceea ce înseamnă starea de alertă şi nici despre cum trebuie gestionată ţara, societatea, într-o astfel de situaţie.

Spune senatorul că, în România, nu avem o reglementare clară, detaliată, despre ceea ce reprezintă starea de alertă. Există ceva într-o ordonanţă a Guvernului din 2004, privind sistemul naţional de management al situaţiilor de urgenţă, dar este definită la modul general.

„Starea de alertă poate fi instituită de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, cu acordul primului ministru. Starea de alertă înseamnă coordonarea şi gestionarea unor situaţii la nivel naţional ori la nivelul mai multor judeţe. Ceea ce trebuie să constatăm este faptul că Guvernul şi oficialii statului român, inclusiv preşedintele ţării, nu au o idee foarte clară cu privire la ceea ce au de făcut în starea de alertă.

Am văzut că sunt lansate în spaţiul public declaraţii contradictorii. Domnul ministru Vela ne spune că după 15 mai putem să mergem la munte şi putem face alpinism, domnul ministru al Sănătăţii, Tătaru, ne zice că nu putem merge la mare sau la munte. Premierul Orban ne spune că deplasarea în afara localităţilor va fi permisă pentru anumite categorii de motive pe care le considerăm întemeiate, cum ar fi deplasările la rude. Apare domnul preşedinte Iohannis care ne spune că este voie să se plece din localitate în interes de serviciu, pentru probleme medicale sau sport individual. Probabil domnul Iohannis are în vedere faptul că poate vom alerga între anumite localităţi”, a declarat liderul PRO România Dâmboviţa.

Senatorul Adrian Ţuţuianu mai precizează că, pe timpul stării de alertă, nu pot fi suspendate drepturile şi libertăţile cetăţeanului decât în baza unui act normativ, a unei legi clare.

„Ca urmare a acestui fapt, este nevoie de o lege adoptată de Parlamentul României. Până astăzi, Parlamentul nu a fost sesizat pentru un asemenea act normativ. De asemenea, dispoziţiile articolului 53 din Constituţia României trebuie respectate şi în această situaţie. Ca urmare, restrângerea unor drepturi şi libertăţi fundamentale poate fi dispusă numai dacă este necesar.

Într-o societate democratică, măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o. Să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere dreptului sau libertăţii în esenţa sa”, a mai adăugat preşedintele PRO România Dâmboviţa.

Conchide senatorul Ţuţuianu că restricţionarea deplasărilor dintr-o localitate în alta nu poate fi continuată în baza ordonanţelor militate. Acestea îşi încetează aplicabilitatea la data încetării stării de urgenţă.

„Mai subliniez un lucru. Această stare de alertă nu este compatibilă cu ceea ce înseamnă măsurile de relansare economică şi gestiunea aspectelor ce ţin de sănătatea populaţiei. În acest context, semnalez faptul că, deşi se vorbeşte foarte mult de relansarea economică, Guvernul nu are o idee precisă cu privire la ceea ce trebuie făcut în acest sens”.

Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. SS

    8 mai 2020 at 10:09

    Altul care s-a trezit dupa 30 de ani! Ati stiut voi PSD-istii sa guvernati Romania? Unde sunt spitalele promise? Unde sunt banii de la sanatate? Hai hai … ciocul mic! Cum, nu mai esti bonlav mintal, ai scapat de psihiatrie si latrii iar fara rost?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Dâmbovița: S-au reluat lucrările la școala din Bănești, comuna Sălcioara

Publicat

pe

Despre comuna Sălcioara, am tot scris. Am urmărit cu maximă atenție activitatea administrativă a edilului Valentin Pârvu, un primar care încearcă, și până acum a reușit, să țină pe linia de plutire o comunitate formată din 9 sate, răsfirată pe o suprafață întinsă, formată din oameni simpli, mulți bătrâni, fiindcă tinerii fie au fugit la oraș, fie au plecat spre zările mai prospere ale Europei. Unii, din câte ne-a mărturisit Valentin Pârvu, s-au întors acasă, și-au construit locuințe frumoase, și-au deschis câte o mică afacere agricolă, dar sunt destui și cei rămași în străinătate sau care și-au cumpărat apartamente la oraș.

Există însă speranța ca Sălcioara să renască. Trebuie însă finalizate utilitățile care fac diferența între viața arhaică și confortul și civilizația contemporaneității. Vorbim aici despre rețele de apă, canalizare, gaze naturale, despre școli moderne, grădinițe, instituții de cultură. Apoi, vine restul, oamenii se vor așeza cu siguranță în localitate, apar investitori, se pot deschide capacități de producție…

Ne oprim astăzi la școală. Cea nouă, pe care Primăria o construiește în centrul comunei, la Bănești, acolo unde se află și sediul administrației locale și dispensarul medical. Ne-a spus edilul Valentin Pârvu că a vrut să înalțe o instituție de învățământ model, să țină pasul cu cea din comuna vecină, Braniștea.

Clădire impozantă, cu o arhitectură plăcută, cu clase largi, luminoase. În cele 12 săli, la care se adaugă și câteva laboratoare tematice, urmează să fie aduși toți cei peste 300 de copii din comună. Transportul va fi efectuat după un program bine stabilit, cu microbuzul școlar. În conexiune cu corpul unității educative, se prefigurează și o sală de sport, inclusiv cu teren la exterior.

Investiția, școală cu clasele I-VIII în satul Bănești, are o valoare de 4.522.000 de lei. Proiectul a fost finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL II). Lucrările au demarat în ritm alert, apoi a intervenit o sincopă în activitatea firmei constructoare. O vreme, nu s-a lucrat deloc, însă acum, după cum ne-a precizat Valentin Pârvu, a fost reluat procesul de execuție.

„Orice ar zice cârcotașii, cei care stau la pândă pentru a ne denigra nemeritat, pentru a vâna greșeli, la ordin, neavând habar cum se derulează un proiect, că sunt tot soiul de obstacole, de piedici, de situații neprevăzute, noi mergem mai departe. Ne vom duce investițiile la capăt. Recunosc, este greu. Poziționarea, geografia localității noastre nu ne ajută, ne confruntăm cu probleme multiple în accesarea de fonduri, cu valoarea proiectelor, cu prețurile care nu stau nici ele pe loc, dar nu exasperăm. Ne vom duce proiectele la capăt și, în afară de școală modernă la Bănești, de cămin cultural la Ghinești, de centru medical la Cuza Vodă, vom avea în cele din urmă și rețele de apă, canalizare și gaze naturale în toate satele, dar și drumuri reabilitate. Este un proces de durată, dar, cu răbdare și înțelegere din partea cetățenilor, cu sprijin din partea factorilor de decizie, vom reuși”, ne-a declarat Valentin Pârvu – primarul comunei Sălcioara, din județul Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Parcul Industrial Moreni se pregătește să devină independent energetic

Publicat

pe

Criza generată de creșterea prețurilor la energie electrică, în special pe parcursul anului 2022, l-a determinat pe directorul Parcului Industrial Moreni, Gabriel Purcaru, să caute soluții pentru ca unitatea să-și obțină independența energetică. Prin urmare, a fost inclus în planul investițional pe termen scurt un parc fotovoltaic. În acest fel, se va asigura o bună parte a necesarului de energie electrică pentru societățile care funcționează în Parc. Terenul există, a fost preluat de la Primăria Moreni, și, de asemenea, au fost începute demersurile pentru încheierea unui parteneriat cu o firmă de specialitate.

Vorbim practic despre o facilitate care va însemna foarte mult pentru rezidenți. De altfel, Gabriel Purcaru a dovedit că este mereu atent la nevoile societăților care își desfășoară activitatea în Parcul Industrial Moreni, atitudine care l-a ajutat să atingă un grad de ocupare de 100%. Ba chiar să existe și o „listă de așteptare”, în sensul că numeroși agenți economici își doresc să deschidă capacități de producție aici. Din păcate, odată cu ultima preluare de teren – 1,35 hectare de la Primăria Moreni, nu prea mai sunt posibilități de extindere a suprafeței Parcului Industrial Moreni. Directorul Gabriel Purcaru se gândește însă la o resistematizare a incintei, cu fonduri europene nerambursabile.

La sfârșitul anului 2023, în Parcul Industrial Moreni activau 52 de societăți comerciale, cu obiect de activitate diversificat, respectiv: reparare echipamente specifice activității de foraj petrolier; operațiuni de mecanică generală; confecții metalice; confecții textile; fabricare de mobilier și depozitare. Unitatea deține o suprafață totală de 268.069 mp (26,8 hectare), din care aproximativ 40.000 mp (4 hectare) – suprafață construită.

Parcul Industrial Moreni este situat la 20 km de DN1, București – Brașov, 13 km de viitoarea autostradă A3, București – Brașov, 20 km de municipiul Târgoviște și 40 km de municipiul Ploiești. De asemenea, sunt doar 70 de km până la Aeroportul Otopeni.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite