Știri, Muntenia-Sud, România|luni, mai 17, 2021
Sunteți Aici Home » SPORT » Tenismenii de la CS Târgovişte, în focurile Naţionalelor de vară U12

Tenismenii de la CS Târgovişte, în focurile Naţionalelor de vară U12 

tenismeni targoviste

Tenismenii Clubului Sportiv Târgovişte au parte de o săptămână infernală. Sportivii coordonaţi de Sorin Erlic participă la Campionatul Naţional de vară U12 şi au ca obiective urcarea în ultimele faze ale întrecerii. Vlad Breazu şi Vasile Duţă încearcă să pătrundă în ultimul act al turneului pentru a-i convinge pe oficialii FRT că merită să fie convocaţi la lotul naţional U12.

La competiţia găzduită de oraşul Sibiu, Breazu este cap de serie numărul 1, iar Duţă al şaselea favorit la câştigarea concursului. Un alt tensimen de la CS Târgovişte care se află pe tabloul principal al Naţionalelor de vară este şi Andrei Voican. Pentru Duţă şi Voican, debutul la această competiţie a fost unul foarte bun, ambii terminând cu victorii în prima zi a întrecerii. Primul sportiv a reuşit să-l elimine pe Ştefan Diaconu (6-0, 6-1), de la Dinamo Bucureşti, iar al doilea pe Matteo Maxim (6-1, 6-1), de la SCM Bacău.

În ceea ce-l priveşte pe Breazu, acesta va începe astăzi aventura la Naţionalele de vară de la Sibiu. Cei mai puternici adversari pentru tenismeni dâmboviţeni la acest concurs sunt Mihnea Zaharia (CS Major Bucureşti) – fav. 2, Alexandru Stupar (CSM Sibiu) – fav. 3 şi Andrei Nica (AS. de Fotbal Zărneşti) – fav. 4.

Ionuţ Parghel

Adaugă un Comentariu

*