Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, iulie 30, 2021
Sunteți Aici Home » OPINII » Victima democrației originare

Victima democrației originare 

Democrația originală din România a mai suferit o înfrângere. Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu și-a pierdut postul. Așa a vrut A.N.I. Așa a vrut puterea. Credeam că oamenii destoinici, pricepuți, cinstiți sunt sprijiniți,măcar tolerați de puternicii zilei, oricare ar fi fost ei. De unde, te fac ăștia arșice cât ai zice pește. Primează doar interesul personal sau de grup, ce nu s-a văzut.

Caravețeanu a făcut minuni în Răcari. A demonstrat că o comună pierdută poate deveni oraș. Cu tact pași mărunți și ambiție.A arătat multora cum se face agricultură performantă. Un exemplu pentru concetățenii săi. Și ce a primit în schimb. Ancheta inchizitorilor de la Agenția Națională de Integritate, o altă structură care, decimează la comandă.

Caravețeanu a fost membru într-o asociație familială pe domeniul agricultură. Probabil, nu și-a dat seama că trebuie să se retragă și din această afacere de familie. A crezut omul că nu este ciar așa de periculos. Uite, s-a dovedit fatală chestia. Acum, Răcariul pierde un edil destoinic, gospodar desăvârșit.

Tare mi-e teamă, văzând cum se petrec lucrurile în țărișoara noastră că, în curând vom fi conduși doar de politruci retardați. De indivizi care percutează doar la ordinile șefilor, inși fără coloană, moluște ale momentului. Începe colectivizarea în politică!

Răspuns la Victima democrației originare

  1. JON

    am mai scapat de un hot

     

Adaugă un Comentariu

*