Oamenii au tendinţa naturală de a-i evita pe cei care nu sunt „perfecți”, indiferent dacă această „perfecțiune” se referă la planul fizic, material sau social. Este foarte uşor să îi acceptăm și să îi iubim pe cei care nu au probleme, care sunt amuzanți, plini de viață și de perspective, dar nu ne pasă de cei care au probleme de orice natură sau mai ales de cei care ne pot încurca planurile. Psihologul Laura Maria Cojocaru este de părere că am învăţat să ne ascundem în spatele lui „aşa trebuie, aşa nu” pentru a nu fi nevoie să ne asumăm responsabilităţi.

„Ce anume din noi ne face să hotărâm dacă o persoană merită sau nu să fie iubită de noi? Ce ne determină să facem asta? Ipocrizia sau frica? Frica de a nu ne molipsi cumva de suferința celuilalt, frica de a nu trebui să facem ceva pentru celălalt, mai ales frica de societate și de critica ei, frica de a nu fi «în rândul lumii», pentru că așa ne-au spus părinții noștri, să nu-i facem de râs… Frica de noi înșine într-o relație în care ni se pare că dăm ceva din noi, pentru că aparent e mai simplu doar să luăm, frica de a ne pierde libertatea, frica de a fi noi înșine și de a ne asuma ceea ce simțim și de a fi responsabili unici pentru viață noastră? Toate aceste și probabil chiar mai mult”, spune psihologul Laura Maria Cojocaru.

Specialistul este de părere că evitarea asumării responsabilității pentru ceea ce suntem, simțim și gândim duce inevitabil la suferință, iar acest lucru se întâmplă deoarece tot ceea ce dăruim este exact ceea ce primim în schimb: ipocrizie, frică, evitare, judecată – lucruri care nu au cum să ne aducă împlinirea.

“Iubirea necondiționată este cea mai pură formă de iubire, pentru că transcende orice granițe, nu are nevoie de aprobare sau de adorație, dăruie fără să ceară și fără să aștepte recompense, acceptă ceea ce partenerul/a alege să facă sau să fie. Iubirea necondiționată nu rănește, nu cauzează durere sau suferință, nu minte, nu trișează, nu comandă, nu e confuză sau manipulatoare, nu are bariere și convenții sociale sau personale, nu se teme de nici o judecată, ea pur și simplu există. Da, iubirea necondiţionată există şi în plan real, nu este doar o abstracţiune, iar un prim exemplu este iubirea necondiţionată a mamei pentru copilul său. Această matrice, dacă este bine interiorizată încă din copilărie, poate fi transpusă oricând şi în relaţiile de cuplu şi insuflată partenerului, care altminteri a fost educat să iubească numai condiţionat”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.