ACTUALITATE
DOSAR: Poliţistul-pedofil face victime colaterale! Ministrul de Interne cere să fie demis şeful IGPR
Ministrul de Interne Carmen Dan a luat decizia schimbării din funcţie a şefului Poliţiei Române, chestorul Bogdan Despescu. A descoperit şefa de la Interne, acum, odată cu pedofilul poliţist, ceea ce unii ştiau demult, că tot sistemul scârţie şi goana după funcţii şi grade, precum şi luptele interne au avut o mai mare prioritate decât îmbunătăţirea activităţilor specifice, a respectului faţă de cetăţean şi eliminarea factorilor nocivi din poliţie. Şi,cum este obiceiul la români, după ce se sparge buboiul curge puroiul în valuri, de te miri de unde apare.
Ministrul de Interne Carmen Dan a luat decizia schimbării din funcţie a şefului Poliţiei Române, chestorul Bogdan Despescu. A descoperit şefa de la Interne, acum, odată cu pedofilul poliţist, ceea ce unii ştiau demult, că tot sistemul scârţie şi goana după funcţii şi grade, precum şi luptele interne au avut o mai mare prioritate decât îmbunătăţirea activităţilor specifice, a respectului faţă de cetăţean şi eliminarea factorilor nocivi din poliţie. Şi,cum este obiceiul la români, după ce se sparge buboiul curge puroiul în valuri, de te miri de unde apare.
„Nici un polițist nu și-a asumat responsabilitatea pentru faptul că din 2009 și până astăzi nu s-a lucrat în primul dosar în care polițistul era acuzat. Am aflat că testele sunt irelevante și aflăm că trebuie să schimbăm bateriile de teste. S-a mers mult prea mult pe ideea că merge și așa.
Eu mă declar total nemulțumită de explicațiile pe care le-am primit și am senzația că ne confruntăm cu aceeași superficialitate din partea șefilor Poliției Române. Din păcate, această atitudine este o constantă și îmi pare rău că nu am putut să o schimb.
Am văzut că singura măsură care s-a luat, cu greu, a fost destituirea domnului Vornicu, șeful direct al polițistului. Dar ce s-a întâmplat cu dosarul din 2016? Din explicațiile de aseară, a lipsit o explicație esențială și această întrebare cum de nimeni care avea atribuții de cunoaștere a personalului nu s-a sesizat în urma fotografiilor făcute publice. Din explicațiile primite am înțeles că este un caz izolat. Probabil este un caz izolat, dar este un caz cu repetiție.
Explicațiile de aseară le apreciez lacunare și această situație îmi dă convingerea că nu se vor putea realiza schimbări în sistem, cel puțin nu în actuala formulă. Am trimis puțin mai devreme premierului propunerea de destituire din funcție a șefului Poliției Române, Bogdan Despescu. De asemenea, am propus ca domnul Cătălin Ioniță să preia interimatul pe o perioadă de șase luni”, a declarat Carmen Dan – ministrul Afacerilor Interne.
ACTUALITATE
Vicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu a fost plasat în arest preventiv la domiciliu

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală l-au reținut, la data de 1 octombrie 2026, pe Alexandru Munteanu, vicepreședinte USR Dâmbovița, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de comercializarea, importarea, exportarea, vânzarea, cumpărarea, transferarea, tranzitarea sau transportarea de bunuri, precum şi furnizarea de servicii de brokeraj, de asistenţă tehnică sau de alte servicii legate de aceste bunuri, dacă interzicerea sau restricţionarea comportamentului respectiv constituie o sancţiune internaţională a Uniunii Europene, în formă continuată.
Consilierul local târgoviștean USR, împreună cu celelaltă persoană implicată în afacere, au fost prezentați ulterior în fața instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.
Din ancheta efectuată de DIICOT – Structura Centrală, a reieșit faptul că, în perioada decembrie 2025 – septembrie 2026, cei doi inculpați, „în calitate de administrator și director general al unei societăți comerciale, respectiv de fost director comercial, au coordonat și au participat la operațiunile de comercializare și transfer a utilajului industrial VL40 (utilaj cu dublă utilizare), către destinatari intermediari, printre care societăți paravan din Germania și Kazahstan, beneficiarul final fiind o entitate din Belarus, membră a unui holding cu sediul în regiunea Minsk, aflată sub sancțiuni la nivelul UE, conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/300). Astfel, aceștia au inițiat operațiunea de transfer a utilajului VL40 și au continuat demersurile privind livrarea lui, deși anterior autoritățile competente din cadrul Ministerul Afacerilor Externe respinseseră solicitările de autorizare a exporturilor, inclusiv ca urmare a existenței riscului ca produsele să ajungă la un alt utilizator final decât cel declarat”, se precizează în comunicatul transmis de DIICOT.
ACTUALITATE
„Cununa Nucetului” a strălucit pe scena Festivalului de Folclor din Malaga, Spania!

Încă o reușită în plan al imaginii și dezvoltării artistice pentru copiii și adolescenții care alcătuiesc Grupul Folcloric „Cununa Nucetului”, județul Dâmbovița. Micii dansatori au participat în aceste zile la Festivalul folcloric „Rapsodia de Toamnă” desfășurat în Malaga, Spania.
Dansatorii din Nucet au fost răsplătiți cu ropote de aplauze de spectatorii spanioli și de românii care trăiesc pe meleagurile iberice. La fel au fost întâmpinați și membrii Ansamblului „Florile Chindiei” din Târgoviște, cel de-al doilea grup care a reprezentat județul Dâmbovița la Festivalul de la Malaga.
De precizat că acest eveniment artistic a adus pe scenă dansatori și interpreți de folclor din România și din toate comunitățile românești din Spania. Festivalul, aflat la prima ediție, a fost organizat de Departamentul Românilor de Pretutindeni, evident, cu sprijinul unor sponsori generoși și iubitori de cultură și folclor.

Dâmboviţaacum 4 zileSenator Ciprian Iacob: Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică. DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR!
Dâmboviţaacum 6 zileBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
ACTUALITATEacum 2 zileAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
ACTUALITATEacum 6 zileDirecția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Găești va monta panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei pentru toate instituțiile publice din subordine
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMalu cu Flori se dezvoltă frumos, în ciuda resurselor financiare puține și a blocajelor de la Guvern
ACTUALITATEacum 3 zile500 de participanți din 19 țări, prezenți în Dâmbovița la exercițiul de pregătire „Carpathian Blue Shield 2026″
ACTUALITATEacum 4 zileVicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu, cercetat de DIICOT Structura Centrală


























