Dâmboviţa
FOTO: Mica Unire, marcată printr-un marş tricolor la Târgovişte!
Anul acesta, Mica Unire, înfăptuită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 24 ianuarie 1859, a fost marcată la Târgovişte printr-un marş tricolor pe traseul Piaţa Mihai Viteazul – Centrul Vechi – Muzeul de Artă – Curtea Domnească. Militari, elevi, profesori şi reprezentanţi ai autorităţilor publice, în frunte cu primarul Târgoviştei – Cristian Daniel Stan, în total, peste 300 de persoane, au purtat pe braţe, astăzi – 23 ianuarie 2018, un drapel în lungime de 100 de metri, care a fost apoi arborat în Turnul Chindia.
Anul acesta, Mica Unire, înfăptuită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 24 ianuarie 1859, a fost marcată la Târgovişte printr-un marş tricolor pe traseul Piaţa Mihai Viteazul – Centrul Vechi – Muzeul de Artă – Curtea Domnească. Militari, elevi, profesori şi reprezentanţi ai autorităţilor publice, în frunte cu primarul Târgoviştei – Cristian Daniel Stan, în total, peste 300 de persoane, au purtat pe braţe, astăzi – 23 ianuarie 2018, un drapel în lungime de 100 de metri, care a fost apoi arborat în Turnul Chindia.

Sursa foto: Facebook Daniel Cristian Stan
Iniţiativa a aparţinut Şcolii Vasile Cârlova şi a fost pusă în practică cu sprijinul Primăriei Târgovişte, Inspectoratului Şcolar, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Palatul Copiilor, Centrului Europe Direct, Alianţei pentru Centenar şi Complexului Naţional Muzeal Curtea Domnească.
„M-am alăturat cu bucurie acestui demers, menit să evoce Unirea Principatelor Române, unul dintre momentele decisive pe calea făuririi statului naţional unitar român. Trebuie să ne cunoaştem istoria şi să ne cinstim eroii! Bravo, copii!”, a spus primarul Cristian Daniel Stan.
În timpul marşului, s-au intonat cântece patriotice şi imnul de stat al României, iar la final participanţii au dansat Hora Unirii. Evenimentul a continuat la Şcoala Vasile Cârlova, cu concursul regional de arte vizuale şi istorie „Unirea-naţiunea a făcut-o!”.


ACTUALITATE
Accident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni

Accident rutier, în această seară, în jurul orei 18:30, pe DN72, în zona Șuța Olteni, județul Dâmbovița. A fost vorba despre o coliziune între două autoturisme, soldată cu trei victime încarcerate, între care una inconștientă, dar cu funcții vitale – ne informează ISU Dâmboviţa. Cei trei răniți, doi bărbați și o femeie, au fost transportați la spital. La fața locului au acționat două echipe de la Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița și unul SMURD, precum și pompierii din Târgoviște, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o autospecială de descarcerare.
Polițiștii au stabilit faptul că un șofer de 18 de ani, din comuna Lucieni, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din Lucieni. Cei doi șoferi și o femeie, de 39 de ani, pasageră în al doilea autoturism, au fost răniți. Cercetarea la fața locului a fost efectuată cu Scannerul 3D Faro Zone – ne informează IPJ Dâmbovița.
Dâmboviţa
Focuri de armă pe ulița satului, în Uliești. A tras în direcția unui băiat de 16 ani

Un bărbat de 30 de ani, în Uliești, județul Dâmbovița, a fost arestat preventiv după ce, vineri seară, în jurul orei 22:45, a executat un foc cu o pușcă de tip airsoft în direcția unui minor, de 16 ani, și ulterior, l-a agresat fizic.
Individul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Ancheta este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești.
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ACTUALITATEacum o săptămânăSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 4 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























