Connect with us

ADMINISTRAŢIE

OPREA: „Modul în care Adrian Ţuţuianu interferează în activitatea CJ Dâmboviţa este lipsit de eleganţă”!

Şedinţa Consiliului Judeţean Dâmboviţa, programată joi – 25 ianuarie 2018, la ora 14:00, a început cu o întârziere de 10 minute, urmare faptului că aleşii PSD au fost convocaţi la discuţii de şeful lor de partid, senatorul Adrian Ţuţuianu. În sală, au stat în aşteptare reprezentanţii aparatului de specialitate al CJD, consilierii liberali, preşedintele Alexandru Oprea şi prefectul Antonel Jîjîie.

Publicat

pe

Şedinţa Consiliului Judeţean Dâmboviţa, programată joi – 25 ianuarie 2018, la ora 14:00, a început cu o întârziere de 10 minute, urmare faptului că aleşii PSD au fost convocaţi la discuţii de şeful lor de partid, senatorul Adrian Ţuţuianu. În sală, au stat în aşteptare reprezentanţii aparatului de specialitate al CJD, consilierii liberali, preşedintele Alexandru Oprea şi prefectul Antonel Jîjîie.

Având în vedere tensiunile existente între liderul PSD Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu şi şeful judeţului – Alexandru Oprea, în cele 10 minute, s-au făcut diferite speculaţii. Că social-democraţii vor boicota şedinţa, că vor veni până la urmă, însă nu vor aproba proiectul de hotărâre privind repartizarea unor sume către primăriile din judeţ…

Nici vorbă de aşa ceva! Au venit, ce-i drept cu 10 minute peste ora stabilită, şi au şi votat alocarea fondurilor în forma propusă de conducerea Consiliului Judeţean. Ba, chiar şi-au cerut scuze pentru întârziere, în momentul în care preşedintele CJD le-a solicitat ca, de acum înainte, să respecte convocatorul. A mai spus Alexandru Oprea că i se părea de bun simţ ca preşedintele PSD Dâmboviţa să-i fi adresat invitaţie de participare la întâlnire, fiindcă este, cel puţin deocamdată, consilier judeţean PSD.

Alexandru Oprea - preşedinte CJ Dâmboviţa

Alexandru Oprea – preşedinte CJ Dâmboviţa

„Modul în care senatorul Adrian Ţuţuianu înţelege să interfereze în activitatea Consiliului Judeţean Dâmboviţa mi se pare lipsit de eleganţă din multe puncte de vedere”, a precizat Alexandru Oprea, care l-a invitat, săptămâna trecută, pe liderul PSD Dâmboviţa la conferinţa de presă în cadrul căreia şi-a prezentat raportul de activitate ca şef al judeţului.

Preşedintele PSD Dâmboviţa convocase pentru astăzi, 26 ianuarie 2018, şedinţa Comitetului Executiv Judeţean, în cadrul căreia să fie decisă soarta lui Alexandru Oprea la conducerea judeţului. Adrian Ţuţuianu nu a făcut un secret din faptul că este nemulţumit de succesorul său la Consiliul Judeţean şi a lăsat să se înţeleagă că este nevoie ca acesta să fie schimbat din funcţie. Având în vedere că astăzi are loc la Bucureşti şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD pentru validarea miniştrilor Cabinetului Dăncilă, întâlnirea de la Dâmboviţa a fost amânată pentru vineri, 2 februarie.

La rândul său, Alexandru Oprea a declarat că nu se agaţă de funcţie, prin urmare, se va supune deciziei pe care o va lua partidul. A mai spus şeful judeţului că nu este un tip comod şi, probabil, acest lucru îi deranjează pe unii dintre colegii săi social-democraţi.

„Rămân un om de echipă. Că deranjeaz pe unii sau pe alţii, asta este viaţa! Nu voi fi niciodată un «yes, man!» de serviciu. Nu mă cramponez de funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Oamenii vin şi pleacă. Importante sunt proiectele care rămân în urma noastră, iar eu sunt mândru de ceea ce am realizat”.

Într-adevăr, cifrele din raportul de activitate al preşedintelui CJD Alexandru Oprea par să fie potrivnice liderului PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, însă, atunci când există voinţă politică, s-a dovedit nu o singură dată, rezultatele nu contează şi schimbarea se produce…

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Găești digitalizează serviciile publice. Proiectul este implementat cu fonduri europene

Publicat

pe

Primăria Găești și unitățile de învățământ subordonate vor fi dotate cu echipamente moderne și un sistem informatic integrat – a anunțat edilul Alexandru Iorga. Proiectul de transformare digitală a serviciilor publice din Găești depășește 5 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile accesate de administrația locală.

Odată finalizată, investiția va asigura:
– acces mai ușor la informații și servicii publice;
– mai puține drumuri și documente pe hârtie;
– o comunicare mai eficientă cu cetățenii și firmele;
– gestionarea mai bună a documentelor și a operațiunilor financiare și fiscale;
– protejarea datelor și creșterea siguranței informatice.

„Știu că trăim vremuri complicate și că fiecare dintre dumneavoastră are griji, responsabilități și prea puțin timp de pierdut între ghișee. Tocmai de aceea, continuăm să căutăm finanțări care să aducă îmbunătățiri concrete în viața orașului nostru”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Cât privește școlile incluse în proiect, se va moderniza activitatea administrativă, pentru o mai bună organizare și gestionare a documentelor.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Președintele CJ Dâmbovița răspunde acuzațiilor lansate de adversarii politici: USR Dâmbovița, mult zgomot, puține rezultate!

Publicat

pe

Liderul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a răspuns pertinent unor atacuri lansate de reprezentanții USR Dâmbovița, care, acum, când nu mai sunt la guvernare, perioadă tristă în care au dat peste cap viața socială și economică a României, s-au găsit să critice proiectele de infrastructură absolut necesare în procesul de dezvoltare a județului Dâmbovița.

„Când nu ai realizări concrete pentru Dâmbovița, încerci să acoperi lipsa lor prin atacuri politice și acuzații”, a spus Corneliu Ștefan.

A precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, într-un text publicat pe rețelele de socializare, că USR-iștii critică, dar par să fi uitat de propriile decizii și responsabilități. Amintește Corneliu Ștefan despre proiectul de reabilitare și modernizare la patru benzi a DN 71, Bâldana -Târgoviște, întârziat de deciziile luate de miniștrii USR.

„Pe 30 decembrie 2020, după ani de pregătiri, avize și licitații, era semnat contractul pentru lărgirea DN 71 la patru benzi. La numai două săptămâni, în perioada în care Ministerul Transporturilor era condus de Cătălin Drulă, CNAIR anunța rezilierea contractului. Consecința? O nouă întârziere pentru un proiect așteptat de zeci de ani de dâmbovițeni! Abia în ianuarie 2023 a fost semnat un nou contract. Iar astăzi, reprezentanții USR vin să dea lecții despre ritmul lucrărilor! Înainte să arătați cu degetul, explicați ce s-a întâmplat în ianuarie 2021”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele CJD Dâmbovița.

USR-iștii, în ultima perioadă, au orientat tirurile comentariilor cu tentă politica spre stadiul lucrărilor și modul în care se lucrează la modernizarea DN 71. Corneliu Ștefan le răspunde că tot ceea ce se execută pe acest șantier, premieră în județul Dâmbovița, după decenii la rând de așteptare, stadiul lucrărilor, validate de supervizor, indică un progres fizic de 42%. A mai precizat Corneliu Ștefan că la Bâldana lucrările sunt încheiate, iar la nord de localitatea Conțești se circulă deja pe porțiuni noi de drum. Le-a mai adus aminte președintelele Consiliului Județean Dâmbovița USR-iștilor că proiectul privind Drumul Expres București -Târgoviște, investiție la fel de importantă pentru economia județului care va fi realizată în următorii ani, este un obiectiv pe care l-a susținut de la început.

„Eu am lansat și am susținut ideea Drumului Expres București – Târgoviște, încă din august 2020! Nu am descoperit acest proiect ieri și nu am început să vorbesc despre el din oportunism politic! Am lansat și promovat ideea încă din august 2020. Am inclus proiectul în Masterplanul de Dezvoltare al Județului Dâmbovița. Am solicitat oficial introducerea lui în Planul Investițional 2020–2030. Am susținut permanent necesitatea unei legături rapide între Târgoviște, București și Autostrada A0”, a adăugat Corneliu Ștefan în textul de răspuns la divagațiile reprezentanților USR.

A mai ținut să precizeze președintele Consiliului Județean Dâmbovița că nu a pus niciodată drumul expres în competiție cu modernizarea DN71, Bâldana – Târgoviște.

„Am susținut ambele investiții și voi continua să le susțin! Dâmbovița are nevoie de un DN 71 modernizat, sigur și adaptat traficului actual, dar și de un drum expres care să asigure o conexiune rapidă cu Bucureștiul și A0. Aceste proiecte nu se exclud. Se completează și sunt esențiale pentru dezvoltarea județului”, a scris Corneliu Ștefan.

Acuzele USR-iștilor cum că PSD ar fi blocat realizarea drumului expres Târgoviște – București sunt, de asemenea, respinse de președintele Consiliului Județean Dâmbovița. Corneliu Ștefan le cere dovezi concrete despre această situație invocată, nu simple declarații politice.

„Proiectul se află în procedura pentru obținerea acordului de mediu, iar lipsa unor comunicări recente din partea CNAIR trebuie clarificată”, a răspuns liderul PSD Dâmbovița.

Corneliu Ștefan le solicită reprezentanțiilor USR Dâmbovița să nominalizeze măcar un singur proiect major de infrastructură, cu finanțare, lucrări și rezultate concrete pe care partidul lor, cât timp s-a aflat la putere, l-a adus în județ.

„Nu postări pe Facebook. Nu atacuri politice. Nu declarații! Un proiect concret! Dâmbovițenii au nevoie de investiții, nu de scandaluri politice! Eu am susținut modernizarea DN 71 și am promovat Drumul Expres București – Târgoviște încă din 2020. Nu îmi schimb poziția în funcție de interesele politice ale momentului! Voi continua să susțin ambele investiții, pentru că dezvoltarea județului Dâmbovița este mai importantă decât orice dispută. Vorbesc despre proiecte pe care le-am susținut și pentru care am făcut demersuri concrete. USR să spună ce a făcut pentru Dâmbovița”, a mai transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lider al PSD Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite