Connect with us

ACTUALITATE

DEMERS: Deputatul Corneliu Ştefan cere fonduri pentru Colegiul „Nicolae Titulescu” Pucioasa

Deputatul PSD de Dâmboviţa Corneliu Ştefan a adresat, săptămâna aceasta, o interpelare vicepremierului Paul Sănescu – ministru al Dezvoltării Regionale, cu privire la necesitatea implicării Guvernului în susţinerea de urgenţă a proiectului de reabilitare a Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu” din Pucioasa, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală PNDL II. Imobilul, care prezintă risc seismic ridicat, are nevoie urgentă de reparaţii şi consolidare!

Publicat

pe

Deputatul PSD de Dâmboviţa Corneliu Ştefan a adresat, săptămâna aceasta, o interpelare vicepremierului Paul Sănescu – ministru al Dezvoltării Regionale, cu privire la necesitatea implicării Guvernului în susţinerea de urgenţă a proiectului de reabilitare a Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu” din Pucioasa, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală PNDL II. Imobilul, care prezintă risc seismic ridicat, are nevoie urgentă de reparaţii şi consolidare!

„Domnule ministru,

Supun atenţiei dumneavoastră situaţia Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu” din oraşul Pucioasa, singura instituţie de învăţământ teoretic din zona de nord a judeţului Dâmboviţa. În această prestigioasă şcoală, învaţă peste 700 de elevi şi îşi desfăşoară activitatea 47 de profesori, 6 angajaţi personal didactic auxiliar şi 11 angajaţi personal nedidactic.

Colegiul dispune de 11 săli de clasă şi 8 laboratoare şi cabinete de specialitate. Imobilul prezintă însă un grad seismic ridicat, fiind încadrat în clasa a doua de risc, ceea ce înseamnă că poate suferi degradări structurale majore în cazul unui cutremur. Prin urmare, are nevoie urgent de finanţare!

Domnule ministru,

Administraţia publică locală a depus o solicitare de finanţare pentru Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a II-a. Din păcate, proiectul „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Colegiului Naţional «Nicolae Titulescu» din oraşul Pucioasa” nu a fost aprobat.
Vă aduc la cunoştinţă, de asemenea, faptul că această instituţie de învăţământ liceal, care este cotată în primele cinci din judeţ, raportat la rezultatele obţinute în ultimii 4 ani la examenul de bacalaureat, nu a beneficiat până acum de fonduri pentru reabilitare, dotare şi modernizare. Prin urmare, în trecut, nu s-au efectuat aici decât lucrări modeste de reparaţii, bugetul fiind mereu insuficient.

Reclama

Domnule ministru,

Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa este văduvit, în actuala sesiunea financiară europeană, şi în procesul de accesare a fondurilor europene nerambursabile. Fiind vorba despre o instituţie de învăţământ teoretic, pierde punctaj în faţa şcolilor tehnologice şi tehnice.

Prin urmare, este imperios necesar ca, la repartizarea sumelor ce vor rezulta din economiile înregistrate în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a II-a, să se ţină cont de aceste aspecte şi să se finanţeze proiectul „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Colegiului Naţional «Nicolae Titulescu» din oraşul Pucioasa”.
Cum am spus, este vorba despre o şcoală care funcţionează într-o clădire încadrată în clasa a II-a de risc seismic. O şcoală în care învaţă peste 700 de copii. O şcoală de top a judeţului Dâmboviţa. O şcoală care nu a beneficiat de fonduri (nici guvernamentale, nici europene!) pentru reabilitare, dotare şi modernizare. O şcoală pentru care, din păcate, nu există altă sursă de finanţare în afara Programului Naţional de Dezvoltare Locală.

Domnule ministru,

Mă alături demersurilor iniţiate de Primăria Pucioasa şi vă solicit sprijin pentru ieşirea din acest impas. Sunt convins că veţi găsi cel mai bune soluţii pentru a finanţa un proiect de o importanţă vitală pentru zona de nord a judeţului Dâmboviţa.
În lipsa fondurilor pentru reabilitare, dotare şi modernizare, soarta unui liceu renumit este pusă în pericol. La fel, viitorul a sute de adolescenţi care se pregătesc la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” din Pucioasa!”, se arată în textul interpelării adresate vicepremierului Paul Sănescu – ministru al Dezvoltării.

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează expert achiziții publice

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște – Dâmbovița organizează, în data de 27 iulie 2026, ora 09:30, concurs pentru ocuparea postului vacant de EXPERT ACHIZIȚII PUBLICE în cadrul Serviciului Achiziții Publice și Aprovizionare. Dosarele de candidatură se depun în perioada 16 – 21 iulie 2026, între orele 08:00-15:00, la sediul Companiei de Apă Târgoviște – Dâmbovița.

Anunțul integral aici

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Jos labele de pe banii de pensii ai românilor! Comunicat de presă Blocul National Sindical

Publicat

pe

Blocul Național Sindical a luat act cu îngrijorare de inițiativa legislativă asumată de 123 de parlamentari PSD, PNL, USR, AUR, minorități și neafiliați, aflată în dezbaterea Parlamentului României, prin care fondurile de pensii administrate privat ar putea investi banii acumulați de români în Pilonul II de pensii în companii din domeniul apărării, securității și industriei de armament. Mai mult, înțelegem că proiectul legislativ este susținut și de premierul demis Ilie Bolojan și echipa sa.

După ce au angajat România la împrumuturi de aproximativ 16 miliarde de euro prin programul SAFE, fără să obțină beneficii reale pentru economia națională, iar cea mai mare parte a acestor fonduri urmează să ajungă în afara țării, Guvernul demis continuă aceeași politică. Recent, acesta a aprobat un nou acord strategic, de peste 2 miliarde de euro, cu compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems pentru achiziția sistemului mobil de apărare antiaeriană SPYDER – cea mai mare comandă din istoria producătorului israelian.

Se pare că, atunci când este vorba despre asumarea răspunderii politice, acest guvern îmbracă bine haina constituțională a unui guvern limitat ca atribuții. Când este vorba însă despre „shopping” pe bani publici și semnarea unor contracte de miliarde de euro, este campion!

Acum, din lipsa banilor la buget și în încercarea de a ascunde efectele unei noi creșteri a deficitului, politicienii au ajuns să privească economiile românilor din Pilonul II de pensii ca pe o sursă de lichidități pentru finanțarea industriei militare.

BNS informează că, în cadrul procedurii obligatorii de avizare în Consiliul Economic și Social, confederația a avizat negativ acest proiect. Motivele sunt simple. Încă din 2002, Guvernul Năstase a adoptat un act normativ în baza căruia toate achizițiile de tehnică militară (armament și muniție) care urmau să fie făcute de Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații și Serviciul de Informații Externe, trebuiau să urmeze un ciclu de negociere cu furnizorii de bunuri și servicii cu uz militar după cum urmează:

Reclama

Statul român crea cadrul prin care instituțiile de forță mai sus menționate aveau libertatea să-și aleagă tehnologiile militare necesare spre a fi achiziționate astfel încât România să își poată satisface nevoile de infrastructura materială care să asigure majoritatea componentelor de securitate națională și, de asemenea, să răspundă tuturor cerințelor de interoperabilitate ca stat membru NATO. Din momentul în care era stabilit partenerul comercial al statului roman, prin proceduri transparente, ar fi trebuit să înceapă un amplu proces de negociere cu acesta în vederea obținerii în interesul statului român, de investiții directe, transferuri de tehnologii de ultimă generație, crearea de locuri de muncă de bună calitate în companii nou-înființate pe teritoriul României, care, la rândul lor, să producă bunuri și servicii atât pentru folosință internă, cât și pentru export (OFFSET).

De ce toate aceste lucruri? Pentru a nu crește deficitul bugetar al țării, pentru a nu pune presiune pe balanța comercială și pe moneda națională, precum și pentru a lăsa spațiu bugetar suficient pentru investiții în educație, sănătate și creșterea calității vieții românilor.

Ce constatăm, însă? De mai bine de 20 de ani, decidenții politici ai acestei țări au REFUZAT să aplice prevederile legale, au inventat tot felul de scuze, au modificat legi astfel încât principiile de mai sus să nu fie aplicate. România a cumpărat, în tot acest timp, echipamente și tehnologii militare de ordinul miliardelor de dolari. Din păcate, niciunul din aceste contracte uriașe închiate de România nu a beneficiat de mecanismul de compensare economică (de tip offset), definit mai sus.

Toți oamenii politici care au avut responsabilități în acest domeniu ar trebui să privească spre exemplul Poloniei. Astăzi, Polonia are cea mai puternică industrie de apărare dintre statele fostului bloc comunist, deoarece decidenții politici și militari au pus pe primul loc interesul national, mai presus de interesele lor personale. Prin negocieri derulate în beneficiul economiei proprii, Polonia a reușit să dezvolte clustere industriale, să creeze mii de locuri de muncă bine plătite și să își consolideze capacitatea de a produce și exporta tehnică militară.

Felicitări, Polonia! Rușine, România!

Reclama

În acest context, BNS consideră că orice inițiativă care vizează utilizarea economiilor pentru pensie ale românilor trebuie analizată cu maximă prudență! Recomandarea ASF de a fi cerut un AVIZ din partea CSAT (o caricatură instituțională care nu și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute în lege) este un demers inutil și periculos. Vă cerem să retrageți imediat acest proiect de lege și să încetați să visați la spulberarea banilor de pensii ai românilor pe tot felul de înțelegeri oculte!

De mai bine de două decenii, deciziile luate de clasa politică și de factorii militari responsabili de politica de înzestrare a României au făcut ca statul român să fie dezavantajat în mod constant în negocierile cu partenerii externi privind achizițiile de tehnică militară.

Motivele care au condus la această situație nu pot fi, în opinia noastră, decât trei:
– corupție;
– prostie;
– obediență.

Îi lăsăm pe fiecare să decidă în ce sertar al istoriei dorește să fie așezat: al oamenilor politici corupți, al celor slab pregătiți sau al celor obedienți! Cert este, însă, că în sertarul pe care scrie „oameni politici de stat ai României” nu își vor găsi locul.

BLOCUL NAȚIONAL SINDICAL

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite