Connect with us

ACTUALITATE

DÂMBOVIŢA: Elevi din Corneşti, în vizită la muzeu împreună cu deputata Claudia Gilia

Iubeşte copiii şi organizează, periodic, acţiuni care să-i bucure! Vorbim despre deputata Claudia Gilia, preşedinta Organizaţiei de Femei a PSD Dâmboviţa, care îşi găseşte întotdeauna timp pentru a fi în mijlocul celor mici. Săptămâna aceasta, şi-a dedicat o zi elevilor de la Şcoala Corneşti, pe care i-a adus la Târgovişte, să viziteze expoziţia „Aurul şi argintul antic al României”, găzduită de Muzeul de Istorie. Le-au fost alături şi cadrele didactice.

Publicat

pe

Iubeşte copiii şi organizează, periodic, acţiuni care să-i bucure! Vorbim despre deputata Claudia Gilia, preşedinta Organizaţiei de Femei a PSD Dâmboviţa, care îşi găseşte întotdeauna timp pentru a fi în mijlocul celor mici. Săptămâna aceasta, şi-a dedicat o zi elevilor de la Şcoala Corneşti, pe care i-a adus la Târgovişte, să viziteze expoziţia „Aurul şi argintul antic al României”, găzduită de Muzeul de Istorie. Le-au fost alături şi cadrele didactice.

„Este datoria fiecăruia dintre noi să cultivăm copiilor noștri dragostea de țară și respectul față de istoria sa, iar iar cele peste 1000 de artefacte din metale prețioase, adevărate capodopere ale orfevrăriei i-a purtat pe copii prin istoria milenară a poporului român”, mărturiseşte Claudia Gilia.

claudia gilia elevi muzeu 2Expoziţia „Aurul şi argintul antic al României” acoperă aproximativ 6.000 de ani de istorie, din neolitic până în perioada antichităţii târzii. Cuprinde tezaurele de la: Pietroasele – judeţul Buzău (Cloşca cu puii de aur), Grădiştea Muncelului – judeţul Hunedoara (brăţările dacice), Buneşti Avereşti – judeţul Vaslui (diadema), Ostrovul Mare şi Hinova – judeţul Mehedinţi, Cucuteni Băiceni – judeţul Iaşi etc.

„Am adus piese pe care majoritatea dintre dumneavoastră nu le-aţi văzut decât în manualele şcolare sau în filme documentare la televiziune. probabil că va mai trece o generaţie până când vom fi în stare să mai facem o expoziţie de asemenea amploare. Multe muzee din lume şi-ar dori să aibă ceea ce vedeţi dumneavoastră aici”, a spus Ernest oberlander – directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, cu ocazia vernisajului.

Dâmboviţenii mai au ocazia să viziteze această expoziţie unică până în data de 25 februarie 2018.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Parc fotovoltaic, inaugurat în orașul Titu. O investiție cu impact pe termen lung

Publicat

pe

Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a participat astăzi, 19 iunie 2026, alături de reprezentanții administrației publice locale la inaugurarea parcului fotovoltaic Titu. Este vorba de o investiție privată importantă, realizată de compania Enery.

„Acest proiect demonstrează că Titu este un oraș atractiv și sigur pentru investitori, un loc în care administrația locală și mediul de afaceri pot colabora pentru dezvoltarea unor investiții serioase, cu impact pe termen lung”, a precizat primarul Laurențiu Costache.

Parcul fotovoltaic de la Titu are o capacitate instalată de 54 MW și reprezintă un pas important către dezvoltarea, modernizarea și utilizarea surselor de energie regenerabilă.

„Le mulțumesc reprezentanților Enery pentru încrederea acordată comunității noastre și pentru alegerea orașului Titu pentru realizarea acestei investiții. Felicitări tuturor celor implicați în acest proiect! Îmi doresc ca această investiție să fie un semnal clar că Titu este deschis dezvoltării și pregătit să primească noi investitori care să contribuie la crearea de locuri de muncă, la creșterea economiei locale și la construirea unui viitor mai bun pentru comunitatea noastră”, a mai spus Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Elevii Școlii Dora Dalles, din Bucșani, în vizită la Parlamentul României

Publicat

pe

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu a fost astăzi, 17 iunie 2026, gazdă pentru un grup de 55 de elevi și cadre didactice de la Școala „Dora Dalles” din Bucșani, județul Dâmbovița, care au vizitat Parlamentul României.

„În discuția cu elevii, i-am îndemnat să învețe, să își respecte profesorii, să fie perseverenți și să își urmeze visurile. Le-am spus că România are nevoie de tineri bine pregătiți, care să reușească în plan profesional prin muncă și seriozitate, iar mai târziu să se implice în viața publică și să contribuie la schimbarea în bine a comunităților lor și a țării noastre”, a precizat deputatul Aurelian Cotinescu.

Parlamentarul liberal a mulțumit pentru implicare și dedicarea cu care contribuie la educația noilor generații, primarului comunei Bucșani, Alin Suțoiu, profesorului Corina Sandu, directorului Școlii Gimnaziale din comună și inspectorului școlar Sorina Toma.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite