ADMINISTRAŢIE
FOTO: Dispensar la standarde europene, inaugurat la Bucşani!

Primăria Bucşani, din judeţul Dâmboviţa, a inaugurat sâmbătă, 17 martie 2018, un dispensar medical la standarde europene. Investiţia, de aproape 10 miliarde de lei vechi (200.000 de euro), a fost realizată cu fonduri guvernamentale şi a presupus reabilitarea, modernizarea şi dotarea unităţii sanitare din satul de centru, care dispune acum chiar şi de ecograf şi cameră pentru recoltare analize medicale. De asemenea, există şi cabinet stomatologic şi, speră primarul Constantin Niţă, un medic de specialitate va veni să profeseze aici.
Edilul a mărturisit că se va preocupa să construiască un dispensar şi în satul Racoviţa şi, astfel, să-i scutească pe oameni să mai facă drumul până la Bucşani. Şi cum, în cei aproape 18 ani de când conduce administraţia publică locală, Constantin Niţă s-a ţinut de cuvânt, localnicii prezenţi la evenimentul inaugural de astăzi nu aveau dubii că promisiunea făcută va deveni realitate.
„Mai avem în continuare foarte multe obiective să realizăm. Săptămâna viitoare, ne apucăm de asfaltări, că au mai rămas câteva bucăţele de drum. O să încercăm să extindem şi iluminatul public în zonele introduse în intravilan, să le creem condiţii celor care şi-au ridicat locuinţe. Încercăm să extindem şi reţeaua de gaze naturale, pe străzile pe care, în trecut, nu erau case. Vrem, de asemenea, să extindem sediul Primăriei, să nu mai fie nevoiţi oamenii în vârstă să urce şi să coboare scările pentru a obţine o adeverinţă când au nevoie, pentru o cerere…”, a spus Constantin Niţă.
Au fost prezenţi la inaugurarea dispensarului din Bucşani parlamentarii Adrian Ţuţuianu – vicepreşedinte al Senatului şi preşedinte PSD Dâmboviţa, Carmen Holban, Oana Vlăducă, Claudia Gilia şi Corneliu Ştefan – deputaţi, consilierul judeţean PSD Sache Neculăescu, directorul AFIR Târgovişte – Marin Olaru şi preşedintele executiv al organizaţiei PSD Dâmboviţa – Florin Grad.

Senatorul Adrian Ţuţuianu le-a vorbit celor prezenţi despre investiţiile ce vor fi derulte anul acesta în comuna Bucşani, dar şi despre zona industrială care se dezvoltă la Ulmi şi despre staţiunea turistică din Bucegi.
„Mă bucur că astăzi suntem împreună, că inaugurăm acest obiectiv de investiţii şi sper să aveţi nevoie rar la medic, dar să veniţi o dată pe an la un control preventiv.
Avem anul acesta, la Bucşani, 3 km de drumuri comunale şi săteşti – tot cu bani de la Guvernul României, 3 grădiniţe care intră în reabilitare, cam 30 de miliarde de lei vechi – tot bani de la Guvernul României. Drumul judeţean până la Mărceşti este şi el licitat şi va intra într-o reparaţie capitală – investiţie a Consiliului Judeţean cu bani de la Guvernul României şi i-am promis domnului primar că o să-l sprijin să semnăm un contract de finanţare suplimentar pentru lucrările de extindere a primăriei şi să creem condiţii de lucru mai bune cu publicul.
Săptămâna trecută, am fost cu domnul primar la Compania Naţională de Investiţii. Obiectivul nostru este să facem un cămin cultural model din ceea ce avem astăzi. Sigur, e l are nişte lucruri făcute, dar nu este ceea ce trebuie pentru o comună cu potenţialul comunei Bucşani.

Ca anunţuri de interes general, vă spun că este în plină dezvoltare zona industrială de la Ulmi. Societatea comercială Kablutronik, cea care are hala terminată, face angajări. CV-urile se depun la Ulmi, lângă Vasconi, unde au acum o hală de producţie. Până în toamnă, vor începe activităţile Arctic – etapa I şi selectează şi ei personal şi Curent Metal. Mai sunt încă 2-3 firme care vor începe lucrările în acest an. Până în 2020, vom avea peste 5.000 de locuri de muncă. Cred că şi asta vine în întâmpinarea nevoilor dumneavoastră.
De asemenea, săptămâna aceasta, s-a aprobat înfiinţarea staţiunii turistice de interes naţional Padina-Peştera. Interesul nostru este ca, în 10 ani, să facem 4.000 de locuri de cazare şi 4.000 de locuri de muncă. Rugămintea mea este să aveţi convingerea că 2018, 2019 şi 2020 vor fi anii în care punem în aplicare programul de investiţii pe care l-am promis. 2017 a fost anul în care am încercat să echilibrăm puţin şi cred că am reuşit în bună parte sistemul de salarizare. În 2018 mai avem să aranjăm reaşezarea Legii pensiilor, astfel încât să venim în sprijinul, în special, al celor cu pensii mici, pentru că majoritatea au pensii mici”, a spus Adrian Ţuţuianu – vicepreşedinte al Senatului României.
Ziua s-a încheiat cu o vizită la Centrul de Asistenţă Medico-Socială Bucşani, unitate pentru care Primăria Bucşani urmează să depună, în cadrul Programului Operaţional Regional, un proiect care vizează obţinerea de fonduri europene nerambursabile pentru reabilitare, extindere, modernizare şi dotare. Asta nu înseamnă că, în prezent, bolnavii nu beneficiază de condiţii decente. Dimpotrivă!
ADMINISTRAŢIE
Titu. Ajutor de minimis pentru întreprinderile din oraș. Detalii aici!

Consiliul Local Titu a aprobat acordarea unui ajutor de minimis pentru întreprinderile din oraș, constând în scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale datorate.
Administrația publică locală a estimat un număr de 20 de posibili beneficiari, iar valoarea ajutorului de minimis s-ar putea ridica la 1.000.000 lei. (Click aici pentru regulamentul integral)
Scutirea se acordă dacă se achită integral, până la data de 31 decembrie 2026, debitul principal. În cazul în care sunt restante mai multe tipuri de obligații fiscale către bugetul local, scutirea de la plata majorărilor de întârziere se aplică doar pentru creanțele achitate. În această situație, achitarea amenzilor este prioritară.
ADMINISTRAŢIE
Alexandru Iorga, primar Găești: Cred într-o administrație care găsește soluții pentru întreaga comunitate!

Consiliul Local Găești a aprobat, în ședința de lucru de săptămâna trecută, două proiecte de hotărâre inițiate de primarul Alexandru Iorga, respectiv:
– scutirea de a plata majorărilor de întârziere pentru persoanele fizice care vor achita, până la data de 20 decembrie 2026, impozitele și taxele locale restante;
– dotarea Liceului Tehnologic „Dr. C. Angelescu” cu mobilier și echipamente.
„Le mulțumesc colegilor din Consiliul Local pentru votul acordat și pentru susținerea acestor proiecte. Cred într-o administrație care apreciază responsabilitatea, înțelege dificultățile oamenilor și găsește soluții pentru întreaga comunitate. Știu că există situații în care, din diferite motive, unii oameni nu au avut posibilitatea să își plătească impozitele la timp, iar majorările acumulate le-au îngreunat și mai mult situația. Astfel, persoanele fizice care își achită integral obligațiile fiscale principale restante până la 20 decembrie 2026 pot beneficia de scutirea majorărilor de întârziere, în condițiile hotărârii adoptate”, a transmis primarul Alexandru Iorga.
Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ACTUALITATEacum 6 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
Dâmboviţaacum 7 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO

































