Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Oraşul Titu va avea centru cultural la nivel european!

Publicat

pe

Veste bună pentru locuitorii oraşului Titu, din judeţul Dâmboviţa! Proiectul care vizează construirea unui centru cultural european în cartierul Titu Nou a intrat în linie dreaptă, odată cu semnarea, în data de 30 martie 2018, a contractului de achiziţie lucrări de proiectare şi execuţie.

De menţionat că a fost nevoie de mai bine 3 ani pentru a se ajunge la acest stadiu. Primarul Traian Niculae a depus prima solicitare de finanţare la Compania Naţională de Investiţii (CNI) în luna ianuarie 2015 şi a revenit cu o nouă adresă un an şi jumătate mai târziu. Urmare acestor demersuri, în august 2016, este informat că proiectul a fost inclus în lista-sinteză de investiţii şi urmează să fie analizat.

Imediat, edilul a dispus întocmirea documentaţiei necesare promovării indicatorilor tehnico-economici. În acest sens, a fost emis certificatul de urbanism, s-au achiziţionat serviciile topografice şi geotehnice, au fost obţinute avizele de principiu şi s-a emis, în octombrie 2016, hotărârea Consiliului Local Titu pentru predarea terenului în suprafaţă de 5.251 mp către Compania Naţională de Investiţii, pe bază de protocol, şi pentru asigurarea cheltuielilor de racordare la utilităţi din bugetul local.

Dosarul cu toate aceste acte a fost transmis la CNI în noiembrie 2016. A urmat, în ianuarie 2017, vizita reprezentanţilor Companiei Naţionale de Investiţii în teren, iar în martie 2017 a fost semnat protocolul de predare-primire a amplasamentului pe care urmează să fie construit centrul cultural. Odată finalizată această etapă, CNI a demarat procedura de achiziţie publică a serviciilor de proiectare şi execuţie de lucrări, contractul cu firma câştigătoare a licitaţiei fiind încheiat, după cum am precizat, în data de 30 martie 2018.

Centrul cultural va fi construit în strada Petru Rareș, nr. 7. Fondurile sunt asigurate de către Compania Naţională de Investiţii. Administraţia locală a oraşului Titu asigură terenul în suprafaţă de 5.251 mp şi cheltuielile de racordare la utilităţi.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Târgoviște reabilitează cu fonduri europene și Școala „Prof. Paul Bănică”. VIDEO

Publicat

pe

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat că Școala Gimnazială „Profesor Paul Bănică” (Nr. 11) din Micro VI va intra, posibil chiar din această toamnă, într-un amplu proces de reabilitare. Investiția, în valoare de 32 de milioane de lei, va fi implementată cu fonduri europene nerambursabile accesate de administrația publică locală.

„Lucrările vor acoperi trei direcții esențiale: reabilitarea clădirii, modernizarea spațiilor de învățământ și, foarte important, consolidarea antiseismică a structurii, pentru siguranța tuturor celor care trec pragul școlii în fiecare zi.

Proiectul include și măsuri importante pentru creșterea eficienței energetice: înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie modernă, cu geam termoizolant, izolarea termică a fațadei, a pereților exteriori și a planșeului peste ultimul nivel, refacerea sistemului de încălzire și a rețelelor electrice, precum și montarea de panouri fotovoltaice”, a precizat edilul Daniel Cristian Stan.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Gura Șuții. Au început lucrările de modernizare a străzii Nucetului

Publicat

pe

Primarul de la Gura Șuții, Marian Dinu, a dat în aceste zile o veste bună concetățenilor săi, în plan socio-edilitar. Au fost demarate lucrările de reabilitare și modernizare pe strada Nucetului, respectiv tronsonul de drum cuprins între sediul Primăriei și ieșirea din comună spre localitatea vecină.

Investiția prevede amenajarea de șanțuri betonate, trotuare moderne și podețe de acces în gospodării. În cadrul aceluiași proiect,vor fi modernizate și elementele de iluminat public stradal. De asemenea, ca și pe strada Principală, vor fi montate bănci pentru odihnă, iar pe întreaga zonă dedicată spațiilor verzi vor fi plantați trandafiri.

„Începerea lucrărilor este dovada că ne ținem de promisiuni. Este un proiect esențial pentru comunitate, care va îmbunătăți atât siguranța pietonilor, cât și confortul locuitorilor. Continuăm să construim o comună modernă, curată și bine organizată”, a precizat primarul Marian Dinu.

Edilul a ținut să mulțumească și președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a fost în permanență alături de comunitatea de la Gura Șuții și a susținut implementarea tuturor proiectelor de interes local, un rol important în dezvoltarea infrastructurii avându-l investițiile derulate în asociere între CJD, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite