Prahova
Automat pentru lumânări şi tămâie, în poarta cimitirului!

Un preot din Câmpina a găsit o soluţie inedită de a răspunde cerinţelor enoriaşilor care au nevoie de lumânări şi tămâie atunci când vin la cimitir după ora la care se închide punctul de vânzare din biserică. Părintele Radu Nicolae, de la Parohia Naşterea Maicii Domnului, a montat un automat exact la intrarea în cimitir.
Credincioşii au astfel posibilitatea să-şi achiziţioneze la orice oră lumânări, candele, tămâie şi cărbuni. Preţurile sunt bune, iar vânzările, spune preotul, au crescut. Singurul neajuns este acela că automatul de lumânări nu dă rest.
Prahova
Accident rutier cu o persoană încarcerată, în Poiana Câmpina

Accident rutier, astăzi – 16 octombrie 2026, în jurul orei 12:50, pe teritoriul comunei Poiana Câmpina, județul Prahova. A fost vorba despre o coliziune între două autoturisme, în care se aflau trei persoane. Una dintre victime, o femeie de 71 de ani, a fost găsită încarcerată. Din fericire, era conștientă și cooperantă. Aceasta a fost transportată la spital.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o descarcerare și o ambulanță SMURD de la Detașamentul Câmpina, iar de la Ploiești s-a deplasatvambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă. Alături de pompieri, acționează și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Prahova. Misiunea este în desfășurare.
La locul accidentului a sosit și o echipă de intervenție de la Distrigaz, întrucât a fost avariată și o conductă de gaze.
Prahova
Bărbat găsit mort în apele râului Cricovul Dulce

Pompierii prahoveni, alături de reprezentanți ai Poliției și Jandarmeriei și un număr important de voluntari, au participat la o misiune de căutare a unei persoane dispărute de la domiciliu, din comuna Cocărăștii Colț, satul Ghioldum. Dispozitivul a fost suplimentat și cu o barcă de la Detașamentul ISU Ploiești, în vederea extinderii căutării și salvării pe râul Cricovul Dulce.
După mai multe ore de scotociri, din nefericire, bărbatul de 58 de ani dat dispărut a fost găsită decedat în undele apei curgătoare. Polițiștii cercetează acum împrejurările care au condus la producerea acestui eveniment tragic.
ACTUALITATEacum o săptămânăDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum o săptămânăȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ACTUALITATEacum o săptămânăOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ANUNŢURIacum o săptămânăCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ACTUALITATEacum o săptămânăDirty Nano, în premieră în Dâmbovița! O petrecere outdoor explozivă se pregătește la A Frame Ținutul Mărului, pe 24 octombrie 2026
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPucioasa. Cartografierea a fost finalizată. Locuitorii orașului, invitați să-și declare corect proprietățile
Dâmboviţaacum o săptămânăDâmbovițeni răniți grav într-un accident rutier în Germania



























