Connect with us

ACTUALITATE

Semnal! Podul peste Ialomiţa de la Pietroşiţa trebuie pus în siguranţă urgent!

Publicat

pe

Oana Vlăducă - deputat PSD de Dâmboviţa

Deputata PSD Oana Vlăducă i-a solicitat ministrului Transporturilor, Lucian Şova, să includă în bugetul anului 2018 fonduri pentru expertizare şi executarea lucrărilor de punere în siguranţă a podului peste râul Ialomiţa, din comuna Pietroşiţa.

În susţinerea demersului său, parlamentara a explicat că, urmare precipitaţiilor abundente înregistrate în ultimii doi ani, au avut loc eroziuni ale m alurilor, atât în amonte, cât şi în aval.

„Pragul de fund parțial degradat și lipsa lucrărilor de amenajare a albiei pe zona de siguranță a obiectivului pot conduce la avarierea infrastructurii și închiderea circulației rutiere la repetarea viiturilor pe cursul de apă.

Domnule ministru, în răspunsul pe care Ministerul Transporturilor l-a transmis Consiliului Județean Dâmbovița la o scrisoare similară, se precizează că obiectivul de care facem vorbire este parte a investiției «Drum Trans-Regio A1 – Bâldana – Târgoviște – Sinaia» (cuprinsă în Master Planul General de Transport al României), având un orizont de timp neprecizat. Din păcate, situația actuală impune demersuri de urgentare a lucrărilor”, a precizat deputata Oana Vlăducă.

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Ai construit fără autorizație? Profită de soluția existentă și intră în legalitate!

Publicat

pe

Toate persoanele care au construit fără autorizație locuințe, magazii, anexe gospodărești etc., inclusiv extinderi ale acestor imobile, au posibilitatea, conform noului Cod Administrativ, să intre în legalitate până la 25 august 2027. După această dată procedura va fi mult îngreunată – a anunțat primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, care îi îndeamnă pe proprietari să se adreseze Compartimentului Urbanism din cadrul administrației publice locale, unde trebuie să prezinte documentele pe care le dețin.

„Colegii mei vă vor explica, pe înțelesul fiecăruia, ce documente sunt necesare și care sunt pașii de urmat.

Știu câtă muncă și câte sacrificii sunt în spatele unei case sau al unei gospodării. De aceea, îmi doresc ca această informație să ajungă la fiecare dintre voi, pentru ca nimeni să nu piardă o posibilitate oferită de lege doar pentru că nu a știut de ea.

Suntem parte din aceeași comunitate, iar fiecare problemă rezolvată pentru un găeștean este un lucru bun pentru noi toți”, este mesajul transmis de Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

Primăria Dragodana: Informare importantă pentru agricultori

Publicat

pe

Primăria Dragodana îi informează pe locuitorii comunei că pot depune, până în data de 6 noiembrie 2026, cereri pentru obținerea „ajutorului de calamitate 2025„.

Solicitările trebuie să fie însoțite de următoarele documente:
– Extras de cont bancar;
– Copie C.I.;
– Proces-Verbal de calamitate 2025

Agricultorii din comuna Dragodana predau dosarele la Centrul APIA din Găești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite