ACTUALITATE
Numele militarilor români răniţi în atentatul din Afganistan
Opt militari români au fost răniţi, în această dimineaţă, în Afganistan, în urma unui unui atentat cu maşină capcană. Militarii, membri ai Batalionului 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel, judeţul Argeş, se aflau într-o misiune de patrulare în zona de responsabilitate. În urma exploziei, şi-au pierdut viaţa 11 copii.
Ministerul Apărării Naţionale a transmis un comunicat prin care informează opinia publică că militarii românii au primit îngrijiri la faţa locului, apoi au fost transportaţi la Spitalul Militar din Kandahar. În momentul de faţă, sunt în afara oricărui pericol.
Cei opt militari români răniţi sunt:
– plutonierul major Ionescu Marius Valentin (41 de ani, căsătorit, aflat la a treia misiune în Afganistan),
– plutonierul Rădoi Eugen Luci (39 de ani, căsătorit, o misiune în Kosovo, la a treia misiune în Afganistan),
– caporalul clasa a III-a Ganță Adrian Bogdan (40 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan),
– caporalul clasa a III-a Popescu Florin Adrian (38 de ani, căsătorit, aflat la a doua misiune în Afganistan),
– caporalul clasa a III-a David George Marian (34 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan),
– caporalul clasa a III-a Radu Ionel (39 de ani, căsătorit, la a treia misiune în Afganistan),
– caporalul clasa a III-a Popelcă Petre (43 de ani, căsătorit, la a treia misiune în Afganistan),
– caporalul clasa a III-a Bădulescu Nicolae Marian (43 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan).
ACTUALITATE
Corneliu Ștefan, întâlniri la nivel guvernamental pentru continuarea investițiilor din județul Dâmbovița

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, în vederea continuării dezvoltării județului, a avut astăzi mai multe întâlniri la nivel guvernamental ce au vizat proiecte și investiții importante pentru Dâmbovița.
La Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Corneliu Ștefan a discutat cu ministrul Alexandru Stoica despre investițiile aflate în derulare și cele pe care urmează să le materializeze.

De asemenea, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, șeful administrației județene, a avut o întâlnire cu ministrul Mihai Ghigiu, în cadrul căreia a abordat oportunitățile de finanțare europeană și programele prin care putem susține noi investiții.
„Consider că dialogul cu instituțiile centrale este esențial. De aceea, am făcut astăzi toate demersurile necesare pentru ca proiectele județului să meargă înainte”, a precizat Corneliu Ștefan, la finalul acestor întâlniri de lucru.
ACTUALITATE
62 de camioane militare produse în Dâmbovița, la Petrești, au fost predate Armatei Republicii Moldova

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat astăzi, la sediul Guvernului României, la ceremonia de predare a 62 de camioane militare IVECO către Armata Republicii Moldova. Evenimentul este o rezultată a unui parteneriat mai amplu de cooperare între armatele României și Republicii Moldova. De precizat că aceste camioane militare au fost produse la Petrești, în județul Dâmbovița. Achiziția a fost finanțată de la bugetul Republicii Moldova.
„Acest proiect demonstrează că parteneriatul dintre România și Republica Moldova contribuie nu doar la consolidarea capacităților de apărare, ci și la dezvoltarea industriei românești și la susținerea locurilor de muncă din județul nostru. Îmi doresc ca această colaborare să continue și să se dezvolte!

În același timp, trebuie să încurajăm investitorii din județul Dâmbovița să își extindă capacitățile de producție, să creeze noi locuri de muncă și să valorifice oportunitățile oferite de astfel de parteneriate. O cooperare mai puternică între România și Republica Moldova înseamnă și o economie locală mai puternică” a transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, după consumarea momentului de semnare a documentelor de predare a celor 62 de camioane către Armata Republicii Moldova.
De precizat că la acest eveniment a fost prezent, alături de alți demnitari ai statului român, premierul Luca Niculescu, ministrul Apărării Republicii Moldova – Anatolie Nosatîi și ministrul Apărării Naționale – Ștefan Radu Oprea.
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 5 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 2 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























