Connect with us

ACTUALITATE

ŢUŢUIANU: La Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa se mimează munca!

Publicat

pe

La Consiliul Judeţean Dâmboviţa, în prezenţa minstrului Fondurilor Europene – Rovana Plumb, a senatorului Adrian Ţuţuianu – preşedinte PSD Dâmboviţa, a parlamentarilor Carmen Holban, Claudia Gilia, Corneliu Ştefan şi Titus Corlăţean, s-a desfăşurat, astăzi – 17 mai 2018, acţiunea intitulată „Sprijin pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dâmboviţa, în perioada 2014-2020”.

Alături de preşedintele Consilului Judeţean Dâmboviţa, de prefectul Antonel Jîjîie, de primarul municipiului Târgovişte – Cristian Daniel Stan şi de directorul Companiei de Apă – Adrian Dumitru, s-a aflat Radu Dan Păunescu – împuternicit al asocierii SC Fichtner Environment SRL-Fichtner Water Transportation GMBH-Romanian Soft Company SRL, grup care se va ocupa de elaborarea documentaţiei privind accesarea fondurilor prin POIM (Programul Operaţional Infrastructură Mare).

În sală s-au aflat o parte a primarilor localităţilor dâmboviţene beneficiare ale proiectului şi angajaţi ai Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa.

Ministrul Rovana Plumb a felicitat autorităţile dâmboviţene, pe senatorul Adrian Ţuţuianu, care a îndeplinit funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, pentru implicarea deosebită în dezvoltarea judeţului. A mai spus Rovana Plumb că răspunderea guvernului actual este aceea de a pune în aplicare ceea ce s-a promis în campania electorală din 2016.

„Vom face acest lucru, indiferent de barierele pe care le avem de trecut şi sunt convinsă că avem puterea şi înţelepciunea să le trecem”, a precizat ministrul Fondurilor Europene.

Rovana Plumb a vorbit şi despre proiectul pentru infrastructura de apă şi apă uzată care urmează să fie implementat în Dâmboviţa şi care, prin valoarea sa – 225 milioane de euro, este cel mai mare din România.

Ministrul a rugat autorităţile implicate în derularea acestui proiect, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, Compania de Apă, firma de consultanţă şi primăriile, să conlucreze pentru a se încadra în termenele stabilite.

„Fac apel la autoritatea de management, să continue în acelaşi mod eficient, ca şi până acum, încât Dâmboviţa, chiar dacă a fost printre ultimele judeţe pe Masterplanul 2, privind asistenţa tehnică, să fie primul judeţ care trimite aplicaţia la Bruxelles”, a spus Rovana Plumb.

Ultimul cuvânt în şedinţa de astăzi l-a avut senatorul Adrian Ţuţuianu care, după ce a vorbit despre binefacerile acestui megaproiect pe infrastructura de apă şi apă uzată în Dâmboviţa, cel mai mare derulat vreodată în judeţ, după ce i-a sfătuit şi el pe cei implicaţi să lucreze cu seriozitate şi profesionalism pentru implementare, a devenit extrem de critic la adresa Companiei de Apă şi a Asociaţiei de Dezv oltare Intercomunitară.

A spus Ţuţuianu că ADI Apă este ca „un mort în curtea Consiliului Judeţean Dâmboviţa”, că cei care lucrează acolo nu au habar de ceea ce se întâmplă în jurul lor şi că au o singură preocupare, să îşi ridice salariile la sfârşit de lună.

Preşedintele PSD Dâmboviţa l-a rugat pe Daniel Comănescu să se implice pentru refacerea structurii ADI, să o întărească, să o pregătească pentru încercările care urmează. A precizat Adrian Ţuţuianu că, exceptând municipiul Târgovişte, în toate celelalte localităţi mari din judeţ, Compania de Apă merge pe pierdere. Senatorul i-a criticat pe cei care lucrează în cadrul Companiei pentru modul defectos de relaţionare cu cetăţenii şi cu primarii localităţilor dâmboviţene, punctând că adevărata avere a Companiei sunt clienţii.

A mai dezvăluit Ţuţuianu că, din cauza neimplicării reprezentanţilor Companiei de Apă, dar şi a primarilor, situaţia la branşările gospodăriilor din judeţ la reţelele de apă şi canalizare este dezastruoasă. Din 190.000 de gospodării, doar 70.000 sunt racordate la reţelele de apă şi 20.000 la canalizare.

Senatorul Ţuţuianu a mai amintit şi despre branşările ilegale la reţelele de apă, pe care angajaţii Companiei se fac că nu le văd.

Şi, ca să fie meniul complet, a mai adăugat vicepreşedintele Senatului României că, la Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa, se mimează munca. De critica şefului social-democraţilor dâmboviţeni nu au scăpat nici proiectanţii reţelelor de apă şi canalizare, care au găsit, în opinia demnitarului, soluţii tehnice neinspirate, ca magistralele de apă să o taie pe mijlocul drumurilor comunale, judeţene şi naţionale, ducând astfel la distrugerea infrastructurii rutiere şi punând în imposibilitate refacerea carosabilului ani la rândul.

Să ne întoarcem la esenţa şedinţei, pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiei de atribuire pentru cel mai mare proiect derulat în Dâmboviţa! Adrian Ţuţuianu le-a cerut celor implicaţi ca, până la data de 27 august 2018, să fie predat primul grup de localităţi din cele 51 beneficiare ale proiectului de infrastructură de apă şi apă uzată. Aici intră Târgovişte, Ulmi, Răzvad, Tătărani, Văcăreşti şi Dragomireşti.

„În luna octombrie, pe 27, vreau să fie predată seria a doua a lucrărilor, în decembrie, pe 22, ne predaţi al treilea calup de localităţi, în februarie 2019 şi tot asa mai departe. Nu stăm până facem tot judeţul, pentru că nu mai lucram nimic”, a precizat Adrian Ţuţuianu.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Sticla mică, impact mare – de ce bărbații primesc mereu același cadou și cum se iese din acest cerc

Publicat

pe

Ritualul cadoului care se repetă

Există un scenariu pe care aproape oricine îl recunoaște: ziua de naștere a unui bărbat se apropie, timpul presează, iar soluția cea mai comodă câștigă teren rapid. Un flacon cu parfum, o cutie elegantă, o fundă discretă – și gata, cadoul pare reușit.

Dar dacă același flacon ajunge pe același raft, lângă alte două-trei sticle încă sigilate din anii trecuți, atunci ritualul a eșuat înainte să fi început. Problema nu e generozitatea, ci lipsa informației despre ce înseamnă cu adevărat un miros potrivit pentru cineva anume.

Parfumurile bărbătești nu sunt produse interschimbabile, deși industria încearcă uneori să vândă această idee.

Fiecare compoziție olfactivă reflectă o personalitate, un context, o stare – și tocmai de aceea alegerea unui parfum ca dar presupune puțin mai mult decât o privire aruncată pe un raft de magazin.

Bărbatul care poartă zilnic un oriental întunecat și picant va fi descumpănit de un flacon proaspăt și citric, oricât de frumos ar arăta ambalajul. Nepotrivirea nu e o problemă de gust, ci de necunoaștere.

Cadourile de bărbați pentru zi de naștere au un potențial imens tocmai când vine vorba de parfumuri, dar acest potențial rămâne adesea neexploatat. Articolul de față explorează cum se alege un parfum cu cap, ce să cauți dincolo de reclamele spectaculoase și cum promoțiile de tip Black Friday pot transforma o achiziție gândită într-o oportunitate reală de a oferi ceva memorabil.

Anatomia unui parfum potrivit

Un parfum bărbătesc bun nu se evaluează în primele zece secunde de la pulverizare. Nota de vârf – cel mai adesea citrice, mentolate sau ușor condimentate – dispare repede și lasă locul notelor de inimă, cele care definesc cu adevărat caracterul unui parfum. Abia după treizeci de minute pe piele, uneori după o oră, înțelegi dacă un parfum îți aparține sau doar te tolerează.

Mulți oameni fac greșeala de a decide prea repede, seduși de prima impresie și dezamăgiți ulterior de ce rămâne.

Notele de bază – lemn de santal, mușchi de stejar, vanilie, ambră, patchouli – sunt cele care asigură longevitatea și amprenta personală a parfumului.

Un parfum cu o bază solidă rezistă pe piele opt până la douăsprezece ore și lasă în urmă un sillage discret, acea urmă invizibilă care face ca prezența unui bărbat să fie simțită ușor chiar și după ce a plecat dintr-o încăpere.

Concentrația contează și ea: Eau de Parfum conține între 15 și 20% uleiuri esențiale și durează considerabil mai mult decât Eau de Toilette, care se situează în jurul a 10%.

Profilul olfactiv și cum îl descifrezi

Familiile olfactive sunt un instrument util pentru oricine vrea să facă o alegere documentată.

Parfumurile bărbătești se împart în câteva mari categorii: fougère (ferigi, lemn, mușchi), aromatice, orientale, woody și acvatice.

Un bărbat care preferă natura, activitățile în aer liber și hainele casual va fi probabil atras de familii aromatice sau acvatice, cu lavandă, eucalipt sau note marine.

Unul care îmbracă costume și lucrează în medii formale va gravita mai degrabă spre orientale sau woody, cu adâncime și autoritate.

Există și câteva întrebări practice care scurtează mult drumul: Ce parfumuri a purtat până acum și i-au plăcut?

Ce parfum al altcuiva l-a impresionat și a menționat că miroase bine? Are preferință pentru mirosuri proaspete sau grele, discrete sau persistente? Răspunsurile la aceste întrebări oferă un profil destul de clar și elimină riscul de a cumpăra ceva frumos, dar complet nepotrivit. Dacă nu ai acces la aceste informații, un parfum unisex, echilibrat și versatil – cum ar fi cele din familia woody-aromatică – este o alegere mai sigură decât un oriental extravagant.

Când și cum se cumpără inteligent

Piața parfumurilor de lux este una dintre puținele industrii în care prețul nu fluctuează aproape niciodată în favoarea cumpărătorului, cu excepția câtorva momente din an. Black Friday este cel mai important dintre acestea, iar reducerile pot ajunge la 30-40% pentru parfumuri bărbătești de la case recunoscute.
Aceasta nu e o oportunitate de a cumpăra inferior, ci de a accesa exact ceea ce voiai, la un preț mai accesibil.

Cei care folosesc Black Friday cu cap nu cumpără impulsiv tot ce pare redus, ci intră pregătiți: au o listă scurtă de parfumuri testate anterior, știu concentrația dorită și au comparat prețurile de bază înainte ca reducerile să înceapă.

Parfumurile cumpărate în această perioadă pot deveni cadouri de bărbați pentru zi de naștere planificate cu luni înainte – o strategie pe care o aplică din ce în ce mai mulți oameni, mai ales când vorbim de flacoanel de lux a căror valoare depășește 150-200 de euro la prețul obișnuit. Un parfum de la Creed, Maison Margiela sau Amouage nu se cumpără dintr-un impuls, ci dintr-o decizie.

Ce înseamnă să oferi un parfum cu gândire

Există o diferență notabilă între a oferi un flacon și a oferi o experiență olfactivă. Primul gest e tranzacțional, al doilea e personal. Bărbații care primesc parfumuri alese cu atenție își amintesc de obicei gestul mult după ce flaconul s-a golit – pentru că parfumul e legat direct de memorie și emoție prin conexiunea dintre nervul olfactiv și sistemul limbic, confirmată de cercetările în neuroștiințe.

Un miros devine rapid parte din identitate, din rutina de dimineață, din modul în care un om se simte în propria piele.

Dacă vrei să transformi un cadou de bărbați pentru zi de naștere dintr-o obligație într-un gest cu rezonanță, investiția nu stă în preț, ci în atenție.

Un parfum de 80 de euro ales cu grijă va fi apreciat mai mult decât unul de 200 de euro luat la întâmplare. Adaugă o notă scrisă de mână în care explici de ce ai ales acel parfum anume – ce notă ți-a amintit de el, ce moment ți-a venit în minte.

Gestul mic face ca obiectul să capete poveste, iar povestea e ceea ce rămâne.

Dacă nu ești sigur ce parfum să alegi și nu ai timp să testezi, solicită ajutorul unui consultant specializat dintr-un magazin de nișă – nu dintr-un lanț de parfumerie generalistă.

Aceștia au cunoștințe despre compoziții, pot întreba câteva întrebări relevante și pot face recomandări personalizate în câteva minute, transformând o alegere incertă într-una documentată.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Județul Dâmbovița va fi prezent la Târgul de Turism al României, în luna noiembrie

Publicat

pe

Foto arhivă

Județul Dâmbovița va fi prezent, în perioada 19-22 noiembrie 2026, la Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, care se va desfășura la București.

Consiliul Județean Dâmbovița a aprobat, în ultima ședință de lucru, acordul de cooperare dintre Complexul Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște și Carpatmontana Serv, în vederea participării și organizării standurilor expoziționale.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite