Connect with us

ACTUALITATE

Ministrul Turismului, de admirat pentru sinceritate! „Totul a mers din… inerţie”!

Publicat

pe

A mai descălecat un ministru al Turismului în Dâmboviţa! Al câtelea de la revoluţie încoace? Şi în zona montană Padina-Peştera tot nu se întâmplă mare lucru! Pe actualul ministru îl cheamă Bogdan Gheorghe Trif, este tânăr, optimist, reprezentant PSD şi, după cum a spus, vrea să facă treabă. Chestia asta ne mişcă mai puţin, e o figură de stil politic, au mai afirmat-o public şi alţii…

Ministrul Turismului, avându-i alături pe senatorul Adrian Ţuţuianu, pe preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Daniel Comănescu, pe prefectul Antonel Jîjîie şi pe primarul Târgoviştei – Cristian Daniel Stan , a dialogat, la sediul CJD, cu câţiva operatori în turism din Dâmboviţa prezenţi în sală, dar şi cu primari ai unor localităţi unde există niscaiva posibilităţi de dezvoltare a turismului. De la unul de mirare… la unul care să aducă bani şi renume!

Bogdan Trif este hotărât să schimbe tot în ceea ce priveşte strategia de dezvoltare a turismului românesc. Pare sincer. Noi însă suntem mai sceptici când punem urechea la declaraţii venite dinspre varii ministere. Practica ne-a dovedit că, de la vorbă la concret, se realizează maxim 10-20%.

Trif, astăzi, la Târgovişte, a mărturisit, public, că vrea să facă performanţă. Ne-a durut puţin, dar ne-am revenit, când a afirmat că, până acum, nu a existat nicio strategie în turism şi că totul a mers din inerţie sau… „după ureche”.

Înseamnă că cei dinainte, indiferent de culoarea politică, ne-au minţit. Asta era clar. S-a văzut pe teren. Staţiune montană în zona Padina-Peştera, ioc, drumuri bune, nimic… La Pucioasa, încă se speră că se va materializa proiectul privind staţiunea baneo-climatică de interes naţional…

Reclama

VIDEO

A insistat Bogdan Trif că trebuie musai să facem treabă în acest domeniu, strategic pentru alte state strategic nu şi pentru noi. Până acum!

„Avem o ţară bogată, frumoasă şi vrem cât mai mulţi turişti, să vină la noi pentru că au ce să vadă în România”, a precizat ministrul Turismului. Dar, ca să atingem acest deziderat în jurul căruia perorăm şi ne învârtim de 29 de ani, trebuie să avem o gândire strategică. „O gândire care să ne dea direcţia pe termen scurt, mediu şi lung”. Până la sfârşitul anului, Bogdan Trif vrea ca documentele în acest sens să fie gata.

A vorbit tânărul ministru şi de proiectul său de promovare intitulat „Ghid Turistic al României”. Nu pare ceva ieşit din comun, dar poate că reprezentanţii turismului românesc nu au văzut că la alţii există de anii buni asemenea ghiduri. Trif a recunoscut acest lucru. „Nu ne propunem să inventăm roata. Toate ţările au acest lucru”.

Practic, este vorba de o hartă on-line pe care, dacă dai un clic într-un punct ales, îţi apare instantaneu, obiective turistice din zona selectată, cu fotografii, utilităţi, spaţii de cazare, de masă etc.

Reclama

De admirat sinceritatea ministrului Turismului şi bunele intenţii, chiar dacă sunt deocamdată la nivel de teorie. Şi faptul că vrea să descentralizeze ministerul pe care îl conduce, prin transferul unor servicii la Consiliile Judeţene, este un lucru bun!

„Doresc să transfer departamentele de reglementare în turism către consiliile judeţene. Nu este normal ca cinsprezece oameni de la minister să autorizeze toată ţara. Este anormal ca aceştia să alerge prin toată ţara pentru a autoriza”.

Bogdan Trif a trecut în revistă, ca o pomenire, proiectele de turism importante, care urmează a fi materializate în Dâmboviţa. Padina-Peştera, pârtii de schi, staţiunea de la Pucioasa, baza de agrement din zona Moţăianca. A promis că ministerul se va implica pentru a finaliza aceste proiecte. „Dâmboviţa este un judeţ care merită mai mult”.

S-a discutat apoi despre fondul de garantare în turism, ca să nu se mai trezească turistul părăsit prin cine ştie ce ţări, prin aeroporturi, fiindcă operatorul a falimentat, că nu are cum ajunge acasă! Sau nu mai poate ajunge în staţiunea de la capătul lumii, mult visată şi dorită, pentru care a plătit cu luni înainte biletul, cu bani grei, şi a aflat cu câteva zile înainte de a-şi aranja bagajele că agenţia a falimentat…

S-a vorbit şi de China. De puzderia de turişti chinezi care ar putea veni în România, dar nu prea ne vizitează fiindcă sistemul de obţinere a vizelor este greoi. Lipsa forţei de muncă în turism, un alt subiect. Tinerii pregătiţi în meseriile din domeniu fug în străinătate pentru câştiguri mai bune.

Reclama

S-a lăudat ministrul Bogdan Trif cu tichetele de vacanţă în valoare de 1.450 de lei pe care le-a acordat guvernul PSD, dar doar poporului bugetar, lefegiu la stat, restul cum le stă în putirinţă… Dar, şi aici au apărut probleme. Una dintre ele a fost sesizată de Valentin Calcan, patronul Complexului hotelier Peştera, din Bucegi. A spus Calcan că deja au început să apară pe la hoteluri persoane care vor să vândă tichetele de vacanţă. Nu mai vorbim de faptul că, de când au intrat pe piaţă aceste bonuri valorice, operatorii români au săltat imediat preţurile. Unii chiar le-au dublat!

Un alt patron de hotel, din Târgovişte, şi-a exprimat supărarea vizavi de faptul că taxele şi impozitele locale sunt prea mari şi ar mai trebui reduse. Un altul vrea să nu se mai plătească impozite pentru elevii şi studenţii care lucrează sezonier în unităţile turistice.

Laurenţiu Moraru, primarul de la Moroeni, l-a rugat pe ministrul Turismului să vorbească pe la Mediu, astfel încât, în zona turistică Moroieni-Padina-Peştera, cuprinsă aproape în totalitate în Parcul Natural Bucegi, să nu mai crească, de la o zi la alta, arile naturale protejate, altfel nu se va mai dezvolta în veci turismul. A dat ca exemplu Poiana Horoabele unde, peste noapte, perimetrul protejat a ajuns de la 5 hectare la 20 de hectare.

Primarul de la Potlogi, Nicolae Catrina, i-a dezvăluit ministrului Trif ceva despre care demnitarul nu avea habar. Faptul că marele pictor român Nicolae Grigorescu s-a născut şi a copilărit, până la 9 ani, la Pitaru, comuna Potlogi. Edilul i-a spus lui Bogdan Trif că a încercat să realizeze, prin fonduri nerambursabile, o casă memorială, dar nu a putut, fiindcă nu a avut dovada palpabilă că marele Grigorescu vieţuit o vreme acolo.

Ministrul i-a ascultat pe toţi şi a promis că, unde se poate, se va implica spre rezolvarea problemelor, unde nu se poate…

Reclama

După întâlnirea de la Consiliul Judeţean, la care au participat pe lângă mulţi alţii, şi deputaţii Carmen Holban, Oana Vlăducă şi Corneliu Ştefan, ministrul Bogdan Trif a vizitat Muzeul Evoluţiei, unic la nivel naţional, Mănăstirea Stelea, unde smerit, creştineşte, a pupat icoanele, Complexul Muzeal Curtea Domnească, Muzeul Comunismului şi Complexul de Nataţie.

Vizita de lucru a continuat la Pucioasa, unde s-a discutat despre proiectul privind dezvoltarea staţiunii balneo-climatice, apoi s-a ajuns în munte, pe platoul Padina-Peştera.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Oprire furnizare apă potabilă în comuna Glodeni, județul Dâmbovița

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița a fost obligată, astază – 24 septembrie 2026, să oprească furnizarea apei, începând cu ora 08:15, in comuna Glodeni, satele Glodeni, Malu Mierii, Livezi, Gusoiu si Schela din cauza unei avarii aparute la conducta de distributie apa potabila PEHD 315.

„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

ENGIE România dezvoltă la Cornățelu un parc fotovoltaic pe 250 de hectare

Publicat

pe

Comuna Cornățelu, considerată cu ani în urmă a fi un fel de pol al sărăciei în județul Dâmbovița, locul unde, ani în șir după revoluția din decembrie 1988, nu se întâmpla mai nimic, va intra pe harta energetică a țării. Aici, va fi construit unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din județ și din România. Peste 300.000 de celule solare vor fi instalate pe o suprafață de 250 hectare. Dezvoltatorul acestui proiect este ENGIE România.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a aflat ieri, la Cornățelu, și a vizitat locul de unde, începând din toamna anului viitor, se va livra energie verde în sistemul național. Șeful administrației publice județene a purtat pe șantier discuții cu vicepreședintele ENGIE România, Cristian Buzan, și cu ceilalți reprezentanții ai companiei despre investiția de la Cornățelu.

„Mă bucur că un proiect de asemenea amploare se realizează în Dâmbovița. Investițiile atrag alte investiții, generează locuri de muncă și creează noi oportunități pentru județ. Astfel de proiecte trebuie să aducă și beneficii concrete pentru comunitățile locale. Sprijinirea școlilor, a clădirilor publice și a unităților medicale prin implementarea unor soluții eficiente energetic sunt direcții importante în acest sens. Această investiție va fi continuată printr-un nou proiect în domeniul energiei verzi, ceea ce arată că Dâmbovița devine tot mai atractivă pentru investiții în acest sector”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite