Connect with us

Dâmboviţa

Preşedintele Iohannis trebuie să respecte legea, nefiind nici el mai presus de lege!

Publicat

pe

Curtea Constituţională a României a tranşat, săptămâna trecută, conflictul juridic apărut între Preşedinţie şi Ministerul Justiţiei, în ceea ce priveşte revocarea din funcţie a procurorului şef al DNA – Laura Codruţa Kovesi. Potrivit deciziei CCR, Klaus Iohannis „urmează să emită decretul de revocare”.

În contextul în care, în ultimele zile, au apărut luări de poziţie potrivit cărora preşedintele este obligat să semneze ca notarul, deputata PSD de Dâmboviţa Oana Vlăducă a prezentat, astăzi – 4 iunie 2018, în cadrul unei conferinţe de presă, cum funcţionează relaţia procurorilor cu ministrul Justiţiei în alte state ale Uniunii Europene, punctând că ceea ce face „propaganda statului paralel”, după apariţia deciziei CCR, este o „manipulare grosolană”.

„Curtea Constituţională elimină tocmai deciziile acestea discreţionare. Nici domnul Iohannis nu poate respinge o revocare doar pentru că aşa îşi doreşte el, după cum nici ministrul Justiţiei nu poate cere o revocare fără să aibă o bază legală şi să fie în afara procedurii legale. Preşedintele trebuie să respecte legea, nefiind nici el mai presus de lege”, a punctat deputata Oana Vlăducă.

A mai spus parlamentara că, în prezent, nu a fost luată în discuţie, în cadrul PSD, suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, în situaţia în care refuză să respecte decizia CCR.

VIDEO

Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. moshu49

    5 iunie 2018 at 9:13

    despre „bază legală” și respectarea legii tot zic pe unde apuc și eu aud…
    de ce pensionarilor nu ne-ați indexat veniturile cu 01 ianuarie a.c. conf. legii?
    sau voi sînteți mai presus de lege? curat ipocrizie!
    mai bine hai cu suspendarea Marelui Mut de la Cotroceni, că poate așa scapă țara de voi! 🙁

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Alexandru Iorga, primar Găești: Cred într-o administrație care găsește soluții pentru întreaga comunitate!

Publicat

pe

Consiliul Local Găești a aprobat, în ședința de lucru de săptămâna trecută, două proiecte de hotărâre inițiate de primarul Alexandru Iorga, respectiv:
– scutirea de a plata majorărilor de întârziere pentru persoanele fizice care vor achita, până la data de 20 decembrie 2026, impozitele și taxele locale restante;
– dotarea Liceului Tehnologic „Dr. C. Angelescu” cu mobilier și echipamente.

„Le mulțumesc colegilor din Consiliul Local pentru votul acordat și pentru susținerea acestor proiecte. Cred într-o administrație care apreciază responsabilitatea, înțelege dificultățile oamenilor și găsește soluții pentru întreaga comunitate. Știu că există situații în care, din diferite motive, unii oameni nu au avut posibilitatea să își plătească impozitele la timp, iar majorările acumulate le-au îngreunat și mai mult situația. Astfel, persoanele fizice care își achită integral obligațiile fiscale principale restante până la 20 decembrie 2026 pot beneficia de scutirea majorărilor de întârziere, în condițiile hotărârii adoptate”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Nea Costică de la Primăria Răcari, sărbătorit cu tort și alte daruri cu ocazia pensionării

Publicat

pe

La Primăria Răcari, respectul, colegialitatea și recunoștința sunt insuflate puternic de primarul Marius Caravețeanu și întreținute de întreaga echipă. Zilele acestea, un angajat de cursă lungă a intrat în rândul pensionarilor. Momentul trebuia musai sărbătorit așa cum se cuvine. Cu urări de bine, tort, depănat amintiri și, nu în ultimul rând, cu mesaje scrise direct pe tricoul inscripționat „I love Răcari”. Apropo de tort! După 20 de ani de activitate, nea Costică Toma trebuia să fie răsplătit cu un simbol dulce, așa că tortul a fost ornat și cu o figurină reprezentând un… buldoexcavator!

„Ne-am adunat să-l sărbătorim, să ne amintim de anii petrecuți împreună și să-i spunem din inimă „Mulțumim, Costică!” Douăzeci de ani înseamnă multe dimineți în care te-ai urcat pe buldoexcavator și ai plecat la treabă. Îți mulțumim pentru munca ta, pentru răbdare și pentru toate zilele în care ne-am putut baza pe tine. Pensie lungă și frumoasă”, i-a transmis primarul Marius Caravețeanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite