Târgoviştenii care au ratat evoluţia, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, a actorilor Teatrului Nottara din Bucureşti, în piesa „Propunere inocentă”, de Maria Lado, au avut de pierdut. Au ratat un spectacol deosebit, reuşit din toate punctele de vedere, o tragi-comedie care, la prima vedere, a părut a fi simplă. O poveste de viaţă normală, cotidiană, drame existenţiale cu care, de obicei, ne confruntăm toţi.

Urmărind atent desfăşurarea, lăsându-te cuprins de jocul actorilor, de vraja textului, de anecdotica emanată, devii parte din spectacol, te cuprind emoţiile, ba chiar lăcrimezi în timpul derulării unor scene.

O piesă simplă, dar totuşi dificilă. O piesă unde echilibrul vieţii este păstrat, ţinut în corzi, de artişti. Râzi şi plângi. Existenţa umană, pusă în paralel cu existenţa unor animale domestice. Diferă doar obiceiurile, unele simboluri, semnificaţii pe care dobitoacele din fermă nu pot să le traducă în mod direct, ci după observaţii atente, după dezlegări ale enigmei numite comportament uman.

Sentimentele care compun omul, stările sale esenţiale, ură, iubire, revoltă, încăpăţânare, sunt tare pe care animalele nu şi le pot explica şi nu le pot concepe în mersul firesc al vieţii, dar le acceptă ca fiind un rost al firii omeneşti.

„Propunere inocentă” este o dramă existenţială tratată viu, comic, ironic, sarcastic, tensionant. Povestea de dragoste dintre doi tineri de la ţară. Un ea şi un el. Daşa şi Alexei. Fata provenind dintr-o familie mai înstărită, proprietari de fermă, oameni duri, care ţin la principii, la tradiţii, oameni care nu-şi lasă sentimentele să zburde, controlându-le ferm, rece, ba chiar înăbuşindu-le. Băiatul, un tânăr simplu, cald, jovial, neajutorat din punct de vedere material, orfan de mamă, rămas pe lume cu un tată care, neputând face faţă despărţirii totale de soţie, a clacat, înecându-şi amarul în alcool.

Reclama

Animalele sunt martore ale acestei poveşti de dragoste, ale trăirilor tinerilor, ale conflictului familial pe care nu şi-l pot explica.

nor

Lucrurile se precipită şi tensiunea creşte în momentul în care fata rămâne însărcinată. Un element clar de conflic, de scandal, într-o familie conservatoare. Bomboana de pe colivă, cum ar spune românul, mai ales că părinţii nu doreau în ruptul capului ca fata lor să aibă vreo relaţie cu vreun fecior sărăntoc şi cu un tată beţiv pe deasupra.

Când se află, creşte suspansul. Părinţii devin furioşi, sunt împotriva naşterii copilului. Orgoliul le-ar fi rănit. Se pune la cale un avort… Animalele asistă la toată povestea. Îşi pun întrebări, nu pricep ce se urmăreşte, ce se pune la cale. Purcica, care se simţea iubită de stăpân, fiindcă o hrănea tot timpul, naivă, este în final sacrificată.

Un moment dramatic în fermă, pe scenă, care se transmite ca o undă în public. Ulterior, purcica se întoarce ca înger, se simte eliberată. Poate să zboare! Visul ei! Împreună cu celelalte animale, vrea să împiedice avortul, să salveze viaţa copilului încă nenăscut. Vor să menţină cursul firescului. Totul impune însă un sacrificiu, salvarea unei vieţi implică pierderea alteia.

Vecinul, tatăl lui Alioşa, interpretat remarcabil de actorul Ion Grosu, se dovedeşte a fi un om cu suflet, cu sensibilitate, un om care s-a lăsat dus pe meandrele destinului crud tocmai fiindcă şi-a respectat trăirile, a suferit, a acceptat să-şi ducă crucea.

A fost impresionantă forţa actorului de a intra în pielea acestui personaj. Trăia rolul, plângea, transpira, fremăta. În teatru, rolurile de unde se revarsă simplitatea sunt cel mai greu de realizat. Totul este o îmbinare a unor elemente de bază în această artă: suflet, cuvânt bine rostit, pasiune şi, mai ales, gest.

Reclama

Iapa Surioara, totdeauna mai înţeleaptă, considerâd că „şi-a trăit traiul, şi-a mâncat mălaiul”, decide să se sacrifice pentru a deveni îngerul păzitor al copilului celor doi tineri. Ritualul trebuia îndeplinit de vecin, căruia animalele, printr-o decizie comună, i-au cerut să o împuşte pe Surioara. Acesta intră într-o fază de zbucium, nu acceptă cruda misiune. În final, preia povara şi se sinucide şi se transformă în îngerul păzitor al propriului nepot.

Lucrurile intră în normal. Copilul celor doi tineri devine elementul care încheagă familia, care alungă ura şi îi aduce pe toţi la sentimente şi valori umane.

DISTRIBUŢIA:

Vaca Zorika – Ada Navrot
Iapa Surioara – Victoria Cociaş
Purcica – Ioana Calotă / Raluca Tiţa
Câinele Napoleon – Raluca Jugănaru Grosu
Cocoșul – Filip Ristovski / Vlad Trifaș
Stăpânul – Sorin Cociş
Stăpâna – Daniela Minoiu
Dașa – Diana Roman
Vecinul – Ion Grosu
Alexei – Vlad Gălăţianu

Regia: Ljupčo Gyorgievski
Scenografia: Luana Drăgoiescu
Muzica originală: Marjan Nečak
Asistenţa de regie: Filip Ristovski
Traducerea: Galina Zil

Reclama