Connect with us

ACTUALITATE

Atenţie! Au intrat în vigoare noile reglementări privind precursorii de explozivi!

Publicat

pe

Sursa foto: https://img.ordinea.ro

Din motive de ordine și siguranță publică, în România se interzice operatorilor economici să pună la dispoziția persoanelor din rândul publicului larg precursori de explozivi restricționați, odată cu intrarea în vigoare a legii 49/2018 – informează IPJ Argeş.

Conform acestui act normativ, precursor de exploziv restricționat este definit ca o substanță dintre cele enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 98/2013 aflată într-o concentrație mai mare decât limita maximă corespunzătoare prevăzută pentru aceasta, respectiv un amestec sau o altă substanță în care o substanță dintre cele enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 98/2013 este prezentă într-o concentrație mai mare decât limita maximă corespunzătoare, ori, dacă este cazul, o substanță aflată sub control național.

În vederea monitorizării tranzacțiilor efectuate cu precursori de explozivi restricționați, operatorii economici țin evidența strictă a acestora, sub forma unui registru anume destinat, în care înscriu pentru fiecare tranzacție efectuată cel puțin următoarele:
A. date de identificare ale vânzătorului/cumpărătorului (denumire societate/persoană fizică autorizată, sediu social, cod unic de înregistrare), precum şi datele de identificare ale reprezentantului care face vânzarea/cumpărarea (nume, prenume, seria şi numărul actului de identitate);
B. date despre precursorul de exploziv restricționat vândut/achiziționat, precum cantitate, tip, data vânzării, respectiv data livrării, locul livrării, metoda de plată, numele și prenumele persoanei care face vânzarea/achiziția;
C. informații referitoare la cumpărător, din care să rezulte dacă este cumpărător final sau cumpărător revânzător.

Registrul va fi şnuruit, numerotat şi înregistrat la unitatea teritorială de poliție – structura arme, explozivi şi substanțe periculoase – în a cărei rază de competență îşi are sediul social, respectiv punctul de lucru operatorul economic. Registrul se păstrează la sediul social al operatorului economic și se arhivează 5 ani după terminarea acestuia.

Înaintea începerii activității cu precursori de explozivi restricționați, operatorii economici comunică punctului naţional de contact (Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.G.P.R.) decizia de numire a persoanei responsabile de activitatea cu precursorii de explozivi restricționați şi a înlocuitorului acesteia, precum şi lista precursorilor de explozivi restricționați pe care îi utilizează, la adresa Bucureşti, str. Mihai Vodă, nr.6, Sector 5, pe e-mailul precursori.explozivi@politiaromana.ro sau la telefon/fax 021.312.78.20.

Operatorii economici care pun la dispoziție precursori de explozivi restricționați sunt obligați să asigure etichetarea corespunzătoare a acestora, fie prin ataşarea unei etichete adecvate, fie prin verificarea existenței unei etichete adecvate, care să indice în mod clar că achiziționarea, deținerea sau utilizarea precursorului de exploziv restricționat de către persoane din rândul publicului larg sunt interzise.

Asigurarea măsurilor de protecție fizică a precursorilor de explozivi restricționați în locațiile unde aceştia se pun la dispoziție, se produc, se utilizează, se experimentează, se prelucrează sau se depozitează, se realizează potrivit Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecția persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Nerespectarea legislaţiei din domeniu poate atrage răspunderea contravenţională sau penală, după caz, amenzile fiind cuprinse între 25.000 şi 50.000 de lei.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Spectacol de teatru oferit gratuit locuitorilor orașului Titu

Publicat

pe

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să se bucure de o seară de teatru, la Centrul Cultural, vineri – 27 noiembrie 2026, de la ora 18:00. Trupa „Teatru cu Impact” va pune în scenă comedia „Doctori de femei”, de Georges Feydeau, în regia Ioanei Păduraru. Intrarea este gratuită, datorită sprijinului acordat de administrația publică locală.

„Ne așteaptă personaje spumoase, încurcături neașteptate și mult umor — o ocazie frumoasă să lăsăm deoparte grijile de peste zi și să petrecem câteva momente cu zâmbetul pe buze, alături de cei dragi.

Dezvoltarea orașului nostru înseamnă, pe lângă investiții în infrastructură, sănătate și educație, și grijă pentru sufletul oamenilor. De aceea, susțin cu drag evenimentele culturale care ne aduc împreună și ne oferă momente de bucurie, aici, acasă, la Titu.

Așa cum am mai spus, îmi doresc ca Centrul Cultural Titu să fie un loc al întregii comunități, în care să ne întâlnim cu bucurie și să revenim cu drag, pentru spectacole și momente care devin amintiri frumoase”, a transmis primarul Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Fostul președinte al CJ Dâmbovița, Gheorghe Ana, a fost declarat cetățean de onoare al comunei Vlădeni

Publicat

pe

Despre micuța comună Vlădeni, așezată la margine de județ, lângă Prahova, nu prea mai știm multe, dar uite că iese în evidență din când în când cu evenimente de apreciat și de ținut minte. Zilele trecute, într-un cadru festiv, Consiliul Local Vlădeni, la inițiativa primăriței Maria Poșircă, a acordat mai multe titluri de cetățean de onoare unor personalități care au contribuit la dezvoltarea socio-economică, culturală și spirituală a localității. AU fost prezenți la acest eveniment președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan și prefectul județului, Marian Tănase.

Au primit titlul de cetățean de onoare fostul deputat și președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Gheorghe Ana – pentru faptul că, în afară de sprijinul acordat ca șef al administrației publice județene, a fost unul dintre cei care au susținut inițiativa legislativă, în anul 2003, de transformare a satului Vlădeni în comună și părintele Sorin Neculăescu – pentru contribuția deosebită la construirea noii biserici dar și pentru implicarea neobosită în viața comunității.

A mai fost acordat titlul de cetățean de onoare, post mortem, și profesorului Ștefan Stan – în semn de respect și recunoștință pentru truda și abnegația sa de a educa mai multe generații de elevi. De precizat că Școala Vlădeni poartă numele ilustrului profesor.

„În numele Primăriei și al Consiliului Local Vlădeni, le mulțumim pentru tot ceea ce au făcut pentru comunitatea noastră! O comunitate puternică își respectă trecutul, își prețuiește oamenii și construiește cu încredere viitorul” , a transmis primărița de la Vlădeni – Maria Poșircă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite