Connect with us

ACTUALITATE

Ofiţeri şi subofiţeri din 13 ţări s-au antrenat în România!

Publicat

pe

300 de ofiţeri şi subofiţeri din 13 ţări ţări (România, Bulgaria, Cipru, Franța, Italia, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Elveția, Ucraina, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord) şi 4 organisme internaţionale (Uniunea Europeană, CEPOL, Forța de Jandarmerie Europeană și Eucap Sahel Niger), precum şi reprezentanţi din toate structurile cu atribuţii în domeniul securităţii şi ordinii publice din România au participat, în perioada 18-28 iunie 2018, la execiţiul internaţional de pregătire „Carpathians Blueshield 2018”, organizat de Jandarmeria Română.

Acesta s-a desfășurat în baza unor scenarii adaptate după fapte reale petrecute în alte regiuni ale lumii în care Uniunea Europeană execută misiuni de menținere a păcii și a pus un accent deosebit pe asigurarea coeziunii participanților ce provin din structuri diferite, pentru gestionarea mai eficientă a misiunilor la care acționează în comun. Totodată, a implicat folosirea de forțe în teren și s-a desfășurat pe teritoriul a 6 județe (Dâmbovița/CPPCJ Ochiuri, Prahova/Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia, Brașov/Gruparea de Jandarmi Mobilă “Burebista” Brașov, Harghita/ Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Gheorgheni, Covasna și Ilfov/Școala de Aplicație pentru Ofițeri “Mihai Viteazul”).

Aspectul de noutate al exercițiului a constat în corelarea activităților de conducere, planificare și organizare specifice Statului Major cu activitățile practice de antrenament, în special în domeniul asigurării și restabilirii ordinii publice. Astfel, subunități formate din jandarmi români, polițiști polonezi, ucrainieni, jandarmi și polițiști francezi, au fost puse în situația de a se antrena sub comandă unică, iar în această săptămână au pus în aplicare rezultatele antrenamentului pentru rezolvarea unor situații de tulburare a ordinii publice, comunicate în timp real, concomitent în cele șase județe care au participat la exercițiul internațional (Dâmbovița, Prahova, Brașov, Harghita, Covasna și Ilfov). Forțele aflate în teren au fost coordonate în mod unitar de către Statul Major de la CPPCJ Ochiuri.

În ultima zi a stagiului de pregătire s-a desfășurat un exercițiu complex și combinat, cu implicarea tuturor forțelor multinaționale, acesta constând în asigurarea și restabilirea ordinii publice, în urma apariției unor situații neprevăzute de tulburare gravă a climatului de ordine și siguranță publică, precum și rezolvarea acestora în mod spontan de către conducătorii forțelor din teren și efectivele aflate în Statul Major.

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Crizantema de Aur 2026. Târgoviștea este de 59 de ani capitala romanței!

Publicat

pe

Festivalul Național de Creație și Interpretare a Romanței „Crizantema de Aur”, organizat neîntrerupt la Târgoviște din 1968, se desfașoară anul acesta în perioada 22-24 octombrie, la Cinematograful „Independența” din Târgoviște. De asemenea, spectacolele sunt transmise în direct la TVR 3 și TVR Craiova, de la ora 18:00. Seara de gală, sâmbătă – 24 octombrie 2026, va fi transmisă în direct și de Radio România Antena Satelor.

„Tema acestei ediții – FAMILIA ROMANȚEI – își propune celebrarea valorilor unioniste și identitare românești slujite de Romanța românească – punte între suflete și între toate provinciile românești – a cărei tradiție este dusă mai departe de noile generații de interpreți și compozitori. Totodată, festivalul va continua și în acest an Programele Naționale Educaționale „Romanța ne unește” și „Tinerețea Romanței”, prin care dorim să promovăm în rândul tinerilor din România și Diaspora acest gen muzical al sufletului românesc, pentru a repune Romanța românească în drepturile ei firești, alături de alte genuri muzicale românești și internaționale”, au transmis organizatorii.

În prima seară a Festivalului, publicul s-a bucurat de un microrecital susținut de Paul Surugiu Fuego, de fapt un medalion omagial adus Ilenei Sărăroiu, la 90 de ani de la naștere. Totodată, iubitorii romanței au putut admira, în foaierul Cinematografului „Independența” din Târgoviște, expozițiile „Culorile Romanței” a artistului plastic Carmen Florian – președinte UAP București; „Recital floral” by FLOWER Box Atelier – manager Alexandra Ivan și „Izvoare ale Romanței’’ – expoziție de partituri vechi realizată de Teodor Vasiliu.

Prima zi de Festival s-a încheiat cu concertul extraordinar „Crizanteme surori”, susținut de laureați ai celor două festivaluri surori – „Crizantema de Aur” de la Târgoviște și „Crizantema de Argint” de la Chișinău. Artiștii au fost acompaniați de Orchestra „Romanța”, dirijată de Alexandru Ilie.

Festivalul a continuat vineri, 23 octombrie 2026, cu partea a doua a concursului de interpretare. Cei doi prezentatori, Eda Marcus și Silviu Biriș, au rezonat excelent atât cu publicul, cât și cu soliștii. Acompaniamentul muzical a fost asigurat de Orchestra „Folclor” din Chișinău, condusă de Adrian Nistreanu. Au urmat microrecitaluri susținute de laureați ai festivalului de pe ambele maluri ale Prutului, respectiv Silvia Zagoreanu, din Republica Moldova (Medalion – 30 de ani de Romanță) și Constantin Florescu din Iași (Medalion – 50 de ani de Romanță).

Reclama

În sală s-au aflat și oaspeți de seamă: Simona Miculescu – ambasador extraordinar și plenipotențiar, delegat permanent al României la UNESCO, Daniela Popescu – vicepreședinte pentru Europa a Federației Mondiale a Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO, Monica Babuc – director al Institutului Cultural Român din Chișinău, precum și o delegație a Federației Române a Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO.

În pauza dintre secțiuni – Interpretare și creație, au fost organizate în foaier lansări discografice și editoriale. La final, au urmat microrecitalurile extraordinare „Destin de Romanță”, susținute de Camelia Florescu (Medalion, Trofeu 2025), Ina Cristea (Medalion Titel Popovici), Doina Anton (Medalion Constantin Arvinte -100 de ani de la naștere), Giorgio Martin (Medalion Aurel Giroveanu – 110 ani de la naștere).

Câștigătorii ediției 2026 a Festivalului Național „Crizantema de Aur” vor fi premiați sâmbătă, 24 octombrie.

La Secțiunea Interpretare au participat 16 concurenţi, selecţionaţi în urma a cinci preselecţii, realizate în perioada 15 mai – 30 iunie 2026, isr la Creație au participat 15 creatori, cu romanţe în primă audiţie, selecționate în urma preselecţiei naţionale realizate în data de 26 iunie 2026, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Uniunea Muzicienilor din Republica Moldova și cu Societatea Muzicienilor Români „Armonia” din Cernăuți – Ucraina.

Organizatorii ediţiei a 59-a sunt: Primăria şi Consiliul Local Municipal Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România și cu Uniunea Muzicienilor din Moldova. Direcția artistică este asigurată de Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște, director artistic: Alina Mavrodin Vasiliu.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Dâmbovița, sub semnul memoriei. 30 de ani de la renașterea Cultului Eroilor!

Publicat

pe

Universitatea „Valahia” din Târgoviște a găzduit zilele acestea un eveniment de înaltă ținută culturală și spirituală, respectiv Simpozionul aniversar „Cultul eroilor la trei decenii de activitate pe meleaguri dâmbovițene”. Manifestarea a fost organizată de Filiala Dâmbovița „Mihai Viteazul” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”. Programul a fost unul dens, construit pe principiile credinței, științei și artei.

Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului Național și a Imnului dedicat Eroilor Neamului, urmat de deschiderea oficială a lucrărilor. Prima oră a simpozionului a fost rezervată alocuțiunilor. Au susținut discursuri ÎPS Dr. Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, reprezentanți ai Consiliului Județean Dâmbovița, ai Primăriei Târgoviște, Instituției Prefectului și Universității „Valahia”.

Raportul aniversar, un adevărat bilanț al onoarei, a fost prezentat de col. (rtr) Gheorghe Șerban – președintele Filialei Dâmbovița a Cultului Eroilor. Trei decenii în care voluntari, ofițeri în rezervă, profesori și preoți au inventariat, reabilitat și pus în lumină sute de locuri de veci și monumente ale eroilor uitați.

Partea academică a evenimentului a adus în prim-plan două momente cardinale pentru Armata Română. Profesorul Marian Curculescu a susținut comunicarea despre 110 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, readucând în actualitate sacrificiul generației Marii Uniri. Locotenent colonelul Lucian Boboc a vorbit despre 25 Octombrie 1944 – Ziua Armatei Române și eliberarea Ardealului, o lecție de strategie și de patriotism despre ultima ofensivă care a întregit harta țării. Momentul a fost completat artistic de Ansamblul Art Canto Morena și Corul Batalionului 114 Tancuri. Muzica militară și cântecul patriotic au făcut puntea dintre trecut și prezent.

În cadrul acestui eveniment au fost lansate patru noi apariții editoriale care constituie deja patrimoniul Asociației. Două lucrări au fost recenzate de prof. dr. Cornel Mărculescu, respectiv antologia „Sub tricolor, întru cinstirea eroismului românesc”, editată de către Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria – Filiala Dâmbovița Mihai Viteazul, coordonată de col. Gheorghe Șerban, col. Cristian Biță și prof. dr. George Coandă, și volumul profesorului dr. Cornel Mărculescu, intitulat sugestiv „Tranșeele cântă sub foc și dor” – o carte mărturie în care istoria se împletește cu literatura frontului, iar documentul devine rugăciune.

Reclama

Revista „Eroica” și volumul „Jurnal de front” au fost prezentate de ing. George Piteș. Acestea reprezintă mărturii directe care recuperează memoria combatantului român.

Finalul acestei manifestări culturale a fost dedicat viitorului. S-au înmânat drapelele de identificare subfilialelor nou-înființate, s-au acordat diplome de merit și de excelență membrilor activi, iar Cercul Școlar „Cultul Eroilor” de la Școala „Coresi” Târgoviște a fost premiat ca model de educație patriotică în școală. A urmat vernisajul expoziției din foaierul amfiteatrului și premierea participanților la Concursul Național de Pictură „VICTORIE”, ediția a V-a – dovadă că memoria eroilor poate fi transmisă și prin culoare.

„La Târgoviște, s-a demonstrat încă o dată că parteneriatul dintre Armată, Biserică, Școală și Universitate nu este o formulă protocolară, ci singura garanție că jertfa nu va fi zadarnică. Filiala Dâmbovița „Mihai Viteazul” își continuă misiunea sub același crez: Neamul este etern prin Cultul Eroilor”, a precizat profesorul Cornel Mărculescu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Cele mai citite