POLITIC
Orban visează cu ochii deschişi: „PNL este coerent, unitar şi se luptă cu PSD”!

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, refuză în continuare să vadă că Organizaţia Dâmboviţa are probleme interne! În ultimul an, au fost decapitate mai multe structuri din judeţ, au fost excluşi din partid consilieri locali, s-a întrerupt comunicarea cu unii dintre primarii liberali, liderul democratic ales în mai 2017 şi-a înaintat demisia, motivând că există colegi care i-au pus beţe-n roţi, parlamentarii sunt ţinuţi la distanţă… Şi Ludovic Orban spune că „PNL este coerent, unitar şi se luptă cu PSD”.
Îl contrazice fix vizita pe care a întreprins-o astăzi în Dâmboviţa. Liderul PNL a fost la Titu, dar nu s-a întâlnit şi cu primarul liberal Traian Niculae, motivaţia fiind că nu şi-a organizat deplasarea din timp şi edilul este în concediu. Probabil n-am fi pus la îndoială explicaţia, dacă n-ar fi dat un răspuns evaziv şi întrebărilor referitoare la relaţia conducerii interimare a PNL Dâmboviţa cu cei doi parlamentari ai partidului – senatorul Iancu Caracota şi deputatul Cezar Preda.
„Nu pot să vă spun dacă participă şi parlamentarii la întâlnirea Biroului Politic Judeţean, pentru că nu eu am făcut convocarea”.
Asta, în condiţiile în care, conform spuselor lui Orban, în şedinţa BPJ urmau să se discute chestiuni legate de pregătirea alegerilor interne, obiectivele organizaţiei PNL Dâmboviţa şi modalitatea de abordare a bătăliei cu PSD.
Cât despre proiectele şi soluţiile PNL la problemele cu care se confruntă dâmboviţenii, Orban susţine că altfel vor sta lucrurile după ce vor fi aleşi noii lideri ai partidului. A uitat să precizeze când se va întâmpla minunea şi, mai ales, cât timp va dura!
„Activitatea organizaţiei se desfăşoară în parametrii normali, conform obiectivelor stabilite în discuţiile pe care le-am avut. (…). Sigur, există întotdeauna loc de îmbunătăţiri. Odată ce vor fi aleşi noi lideri, şi la Târgovişte, şi la Moreni, vom organiza mai eficient lucrurile, vom asigura o legătură permanentă între consilierii noştri şi cetăţeni, vom avea mai multe proiecte de hotărâri pe care să le iniţiem în întâmpinarea intereselor cetăţenilor. La urma urmelor, asta trebuie să facem. Consilierii noştri, chiar dacă sunt în minoritate, trebuie să reprezinte interesele oamenilor, să vină cu proiecte şi soluţii”, a spus Ludovic Orban.
Dâmboviţa
Senator Ciprian Iacob: Cinci luni pierdute pentru a avea același guvern PNL-PSD

Guvernul propus de premierul desemnat Luca Niculescu reunește miniștri PSD și șase specialiști fără apartenență politică, iar votul pentru învestire va avea loc marți, 20 octombrie 2026, de la ora 14:00.
În contextul în care PNL a decis să voteze Cabinetul Luca Niculescu pentru a „ieși dintr-o criză pe care România nu și-o mai permite” – după cum s-a exprimat Ilie Bolojan, senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob spune că, de fapt, Grindeanu și Bolojan au dat mâna pentru că nu își doresc să fie organizate alegeri anticipate.
„Cinci luni pierdute pentru a avea același guvern PNL-PSD. Grindeanu și Bolojan dau mâna, românii plătesc factura! Coaliția sărăciei se reface. Ne întrebăm de ce fug aceste două partide de anticipate”, a punctat senatorul AUR Ciprian Iacob.
A mai amintit parlamentarul că PNL și PSD nu își unesc forțele doar pentru a instala Guvernul Luca Niculescu. Împreună cu USR, cu care au format „Coaliția sărăciei”, au respins săptămâna aceasta inițiativa AUR privind suspendarea sau măcar diminuarea subvențiilor acordate din bugetul de stat pentru partide. Este mai ușor să tai de la gravide și de la alte categorii sociale – a concluzionat senatorul de Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob.
POLITIC
Președintele ACT Claudiu Târziu: România nu a vândut șantierul naval Mangalia, l-a făcut cadou!

Liderul Partidului Acțiunea Conservatoare, Claudiu Târziu, consideră că Parchetul General ar trebui să se autosesizeze rapid și să cerceteze modul în care a fost înstrăinat către Concernul german Rhainmettal șantierul naval de la Mangalia.
„Este ca la Radio Erevan. Șantierul naval de la Mangalia nu l-am vândut, ci l-am făcut cadou. Și urmează să-l mai plătim încă de trei ori. Am împrumutat bani pentru programul Safe, ca să îi dăm concernului german de armament Rhainmettal ca din ei să ne cumpere șantierul. În acest scop, prețul a patru nave construite de Rhainmettal afost supraevaluat. De la 757 milioane de euro la 920 de milioane de euro! Rhainmettal ne-a dat 130 milioane de euro pe șantierul de la Mangalia, din surplusul de 163 milioane de euro. Acești bani vor fi folosiți pentru plata creditorilor șantierului printre care cel mai mare este Grupul olandez Damen, fost asociat al l statului român la Mangalia. Doar banii nu ajung pentru toți creditorii! Unii vor rămâne cu buza umflată! Aparte de această manevră, Damen a dat statul român în judecată pentru despăgubiri. Este vorba de 500 milioane de euro. Deci, am rămas și fără cel mai mare șantier naval și datori și ne mai paște o execuție dramatică de o jumătate de miliard de euro. Iar Guvernul Bolojan numește asta o victorie a competenței. Cică ar merita sărbătorită. Noi, ACT, credem că ar trebui să se autosesizeze procurorii în acest caz”, a precizat europarlamentarul Claudiu Târziu – președintele Partidului Acțiunea Conservatoare.
ACTUALITATEacum 7 zileDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum 6 zileȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ACTUALITATEacum 7 zileOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ANUNŢURIacum 5 zileCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePucioasa. Cartografierea a fost finalizată. Locuitorii orașului, invitați să-și declare corect proprietățile
Argeșacum o săptămânăAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu
ACTUALITATEacum o săptămânăMiss Universe Finlanda, Veera Grönlund, a venit la Răcari. Află aici motivul!





























moshu49
21 iulie 2018 at 6:37
Doamne, cîtă mirșăvie! Chiar așa de simplu pot fi prostiți și alegătorii liberali? 🙁