ACTUALITATE
România nu s-a aliniat normelor privind registrul cu numele pasagerilor

Comisia Europeană a decis, în data de 19 iulie, să trimită scrisori de punere în întârziere mai multor state membre, între care şi România, pentru neîndeplinirea obligației de a comunica adoptarea legislației naționale de transpunere integrală a Directivei privind registrul cu numele pasagerilor (PNR). Termenul-limită a fost 25 mai 2018.
Datele PNR se referă la informațiile furnizate de pasagerii liniilor aeriene atunci când fac rezervări sau se îmbarcă pentru zboruri. Aceste date pot include informații precum numele pasagerului, datele de călătorie, itinerariul, numărul locului, bagajul, datele de contact și mijloacele de plată.
Directiva prevede ca statele membre să instituie un sistem național de colectare, analiză și schimb de date PNR în scopul aplicării legii, cu respectarea deplină a garanțiilor privind protecția datelor.
Prelucrarea datelor PNR este un instrument important de combatere a terorismului și a infracțiunilor grave, ajutând la detectarea tiparelor de călătorie suspecte și la identificarea infractorilor și a teroriștilor potențiali, inclusiv a celor necunoscuți de către autoritățile de aplicare a legii.
Statele membre ate nţionate – Austria, Bulgaria, Cipru, Cehia, Estonia, Finlanda, Franța, Grecia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, România, Slovenia și Spania – au la dispoziție două luni pentru a răspunde la scrisoarea de punere în întârziere, după care Comisia poate lua în considerare trimiterea de avize motivate.
ACTUALITATE
Tânăra din imagine este căutată de Poliție. Sună la 112 dacă ai văzut-o!

Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată, ieri – 19 iunie 2026, cu privire la plecarea voluntară a Andreei Ionela Coticiu, în vârstă de 25 de ani, de la domiciliul său din Fetești, într-o direcție necunoscută. Până în prezent, aceasta nu a revenit la domiciliu.
Semnalmente: înălțime aproximativ 1,65 m, greutate aproximativ 70 de kg, păr vopsit blond, față ovală, ochi căprui, poartă ochelari, are un tatuaj pe toată mâna stângă și un altul pe mâna dreaptă. La momentul plecării, purta pantaloni scurți albaștri, tricou albastru, papuci alb cu negru cu fundiță.
Persoanele care pot furniza informații utile în vederea depistării acesteia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
ACTUALITATE
Parc fotovoltaic, inaugurat în orașul Titu. O investiție cu impact pe termen lung

Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a participat astăzi, 19 iunie 2026, alături de reprezentanții administrației publice locale la inaugurarea parcului fotovoltaic Titu. Este vorba de o investiție privată importantă, realizată de compania Enery.
„Acest proiect demonstrează că Titu este un oraș atractiv și sigur pentru investitori, un loc în care administrația locală și mediul de afaceri pot colabora pentru dezvoltarea unor investiții serioase, cu impact pe termen lung”, a precizat primarul Laurențiu Costache.
Parcul fotovoltaic de la Titu are o capacitate instalată de 54 MW și reprezintă un pas important către dezvoltarea, modernizarea și utilizarea surselor de energie regenerabilă.
„Le mulțumesc reprezentanților Enery pentru încrederea acordată comunității noastre și pentru alegerea orașului Titu pentru realizarea acestei investiții. Felicitări tuturor celor implicați în acest proiect! Îmi doresc ca această investiție să fie un semnal clar că Titu este deschis dezvoltării și pregătit să primească noi investitori care să contribuie la crearea de locuri de muncă, la creșterea economiei locale și la construirea unui viitor mai bun pentru comunitatea noastră”, a mai spus Laurențiu Costache.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMănești, județul Dâmbovița. Investiții pentru prezent, investiții pentru viitor. FOTO
Dâmboviţaacum o săptămânăBătrânul dispărut a fost găsit căzut într-o groapă mascată de vegetație!
Dâmboviţaacum o săptămână62 de descinderi într-un caz de furt de produse petroliere
Dâmboviţaacum 5 zilePrimar Voinești: Ce se întâmplă în Parlamentul României este cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor!
Argeșacum o săptămânăFemeie, reținută de polițiști pentru că și-a bătut soacra!
ACTUALITATEacum o ziTânăra din imagine este căutată de Poliție. Sună la 112 dacă ai văzut-o!
ACTUALITATEacum 5 zileAgricultura românească, în pericol. Semnal de alarmă tras de reprezentanții Cooperativei Caprirom Sud Muntenia
Ialomiţaacum o săptămânăTânăr de 27 de ani, reținut pentru uciderea cu intenție a unui câine. VIDEO























