ACTUALITATE
Târgoviştenii din Micro IX se trezesc în sunet de pescăruşi!

Locuitorii cartierului Micro IX al municipiului Târgoviște, de ceva vreme, au parte de un ambient sonor aparte. Unii zic că au impresia, dimineața, că s-ar afla undeva la mare.
Zgomotele care îi poartă într-o asemenea atmosferă sunt scoase de mai mulţi pescăruși care și-au găsit liniștea pe acoperișurile câtorva blocuri din zonă.
Păsările zboară în fiecare dimineață spre lacurile din zona Văcărești-Cazaci și revin la cuibul lor seara. Târgoviștenii s-au obișnuit cu pescărușii şi îşi fac probleme, atunci când nu-i aud, să nu se fi întâmplat ceva cu ei.
ACTUALITATE
Important! Accesul la Dispensarul TBC din Târgoviște se face prin curtea Teatrului „Tony Bulandra”

Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște informează pacienții că, pe perioada desfășurării lucrărilor de reabilitare, accesul la structura Dispensarul TBC, situată în municipiul Târgoviște, Str. I. C. Brătianu nr. 4 (Dealu Mare), se va realiza exclusiv pietonal, prin Bulevardul Regele Carol I nr. 43, prin curtea Teatrului „Tony Bulandra”.
Această măsură are caracter temporar și este necesară pentru desfășurarea în condiții de siguranță a lucrărilor de reabilitare.
Rugăm pacienții, aparținătorii și toate persoanele care se adresează Dispensarului TBC să utilizeze exclusiv traseul de acces pietonal menționat și să respecte semnalizarea existentă în zonă – se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
„Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat și vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare pe întreaga perioadă de desfășurare a lucrărilor” – conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.
ACTUALITATE
Pescobar, încântat de frumusețile Bucegilor și de serviciile Hotel Peștera Wellness & Spa

Cunoscutul antreprenor în industria HoReCa și internaut Pescobar, pe numele său Paul Nicolau, va realiza o emisiune la Pro TV. De fapt, un reality show sub denumirea „Pe muchie de cuțit”. În cadrul acestui format de televiziune, Pescobar va căuta soluții de ieșire din impas pentru restaurantele aflate în situații de criză și va prezenta, totodată, gastronomia locurilor unde filmează, comunitățile unde funcționează localurile și oamenii care au investit în HoReCa. Filmările vor demara în curând. Echipa Pro TV va ajunge în restaurante din mai multe regiuni ale țării.
De precizat că Pescobar, nu cu multă vreme în urmă, a făcut o vizită în Bucegii dâmbovițeni, în stațiunea de interes național Peștera – Padina, fiind oaspetele Hotelului Peștera Wellness & Spa, una dintre cele mai titrate unități de odihnă, masă și recreere din România, intrată deja în topurile internaționale de profil.

Pescobar a fost încântat la maximum de tot ceea ce a văzut în Bucegi, de cum se prezintă luxosul și ospitalierul Hotel Peștera Wellness & Spa și de serviciile oferite. Într-un videoclip postat pe rețelele de socializare, care a făcut mii de vizualizări, Pescobar recomandă cu încredere iubitorilor de odihnă și relaxare la cote înalte din toate punctele de vedere zona Peștera – Padina din Munții Bucegi și, în mod special, Hotelul Peștera Wellness & Spa.
„Trei zile de vacanță în Bucegi, beneficiind de frumusețile și pitorescul locurilor, la care se mai adaugă și serviciile excelente oferite de Hotelul Peștera Wellness &Spa sunt nemaipomenite și rămân de neuitat”, spune Pescobar.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăRăzvad, singura comună din Dâmbovița care asigură gratuit servicii de recuperare pentru pensionari. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Dâmboviţaacum o săptămânăTârgoviște. Incendiu de vegetație cu degajări mari de fum în zona Romlux
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu în Baroul Dâmboviţa. Avocata Flory Săndulescu a trecut la cele veșnice
Prahovaacum 6 zileCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăAdmitere septembrie 2026 Universitatea Valahia din Târgoviște, Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației



























