Deşi personal sunt civil prin vocaţie şi liber prin profesie, sunt onorat că provin dintr-o familie de militari de carieră: tatăl meu, Vladimir Ştefănescu, a fost ofiţer şi a luptat şi pe frontul de Est, şi pe cel de Vest, bunicul meu patern, Gheorghe Ştefănescu, a fost subofiţer de carieră, iar cel matern, Victor Isăceanu, a fost general cu două stele (din acelea adevărate), a trecut la rândul lui prin două războaie, a fost primul cetăţean de onoare al Târgoviştei, a primit Meritul Creştin, iar în ziua când s-a stins, pe 3 august 1998 – chiar astăzi se împlinesc exact douăzeci de ani de atunci, Dumnezeu să-l odihnească! – a mai apucat să citească ultima scrisoare primită: era încunoştiinţat că devenise cetăţean de onoare al oraşului Dorohoi, lângă care se născuse cu un secol fără zece zile mai înainte, într-o familie de preoţi din generaţie în generaţie.

Nutresc un profund respect admirativ faţă de toţi cei ce poartă, cu demnitatea cuvenită, haina militară ori o uniformă. Repet: cu demnitatea cuvenită! Faţă de cei ce o dezonorează nu resimt însă nicio urmă de compasiune, ci doar un imens dispreţ.

Două evenimente extrem de ruşinoase care tocmai au fost dezvăluite de către mass-media m-au făcut să iau atitudine: participarea absolut „improprie” a unor jandarmi dâmboviţeni, cu materialul din dotare, la o prestaţie pretins artistică – pe care personal mă abţin să o calific – a unui manelist cunoscut unora şi obscenităţile debitate cu o emfază sfertodoctă de către o duduie vasluiancă în uniformă de poliţist.

Nu vreau să comentez ipoteza conform căreia „prestaţia artistică” a unor jandarmi dâmboviţeni ar fi făcut obiectul unei plăţi ori sponsorizări – sunt convins că cei în drept vor elucida cu competenţă şi imparţialitate acest aspect foarte important. Însă consider că este absolut impardonabil că uniforma jandarmeriei naţionale a fost literalmente pângărită prin asocierea sa cu o asemenea „prestaţie” (…) ce nu are nimic de-a face cu misiunea de onoare pe care i-au încredinţat-o Ţara şi poporul.

Se ştie că, la sfârşitul reprezentaţiilor de circ, doritorii de suvenire se puteau fotografia lângă diferitele animale din menajerie, la loc de cinste fiind maimuţica. Oare chiar într-atât să fi decăzut moravurile, încât să nu mai existe demnitate şi autorespect? Personal chiar nu mai ştiu cine cu cine şi în ce rol s-a filmat în respectivul „clip”…

În privinţa acelei… „dudui de la Vaslui” (rimă întâmplătoare!), personal consider că nu are ce căuta nici în Poliţia Română şi nici altundeva, ca bugetar, din moment ce habar nu are că da, într-adevăr, este plătită de către noi toţi, prin intermediului Statului Român, care nu are avere proprie, ci colectează resurse de la popor. Mai mult, are un limbaj obscen, infect, dezgustător, sub orice critică, incompatibil cu calitatea oficială pe care o are (încă?). Să ne mai mire energumenul cu numere obscene? Ce ziceţi?

Sunt scandalizat de aceste două exemple nefaste, aflate în totală opoziţie cu profesionalismul desăvârşit şi comportarea ireproşabilă a imensei majorităţi a tinerilor jandarmi şi poliţişti, pe care ţin să-i salut cu un sincer respect. Dar ştim cu toţii că atunci când laşi un măr stricat într-o ladă, sigur se vor strica şi celelalte! Concluzia?

Avocat Vladimir Ţunţi ŞTEFĂNESCU