Connect with us

ACTUALITATE

Jandarmi de închiriat şi poliţista cu limbaj obscen

Publicat

pe

Sursa foto: www.bacauexpres.ro

Deşi personal sunt civil prin vocaţie şi liber prin profesie, sunt onorat că provin dintr-o familie de militari de carieră: tatăl meu, Vladimir Ştefănescu, a fost ofiţer şi a luptat şi pe frontul de Est, şi pe cel de Vest, bunicul meu patern, Gheorghe Ştefănescu, a fost subofiţer de carieră, iar cel matern, Victor Isăceanu, a fost general cu două stele (din acelea adevărate), a trecut la rândul lui prin două războaie, a fost primul cetăţean de onoare al Târgoviştei, a primit Meritul Creştin, iar în ziua când s-a stins, pe 3 august 1998 – chiar astăzi se împlinesc exact douăzeci de ani de atunci, Dumnezeu să-l odihnească! – a mai apucat să citească ultima scrisoare primită: era încunoştiinţat că devenise cetăţean de onoare al oraşului Dorohoi, lângă care se născuse cu un secol fără zece zile mai înainte, într-o familie de preoţi din generaţie în generaţie.

Nutresc un profund respect admirativ faţă de toţi cei ce poartă, cu demnitatea cuvenită, haina militară ori o uniformă. Repet: cu demnitatea cuvenită! Faţă de cei ce o dezonorează nu resimt însă nicio urmă de compasiune, ci doar un imens dispreţ.

Două evenimente extrem de ruşinoase care tocmai au fost dezvăluite de către mass-media m-au făcut să iau atitudine: participarea absolut „improprie” a unor jandarmi dâmboviţeni, cu materialul din dotare, la o prestaţie pretins artistică – pe care personal mă abţin să o calific – a unui manelist cunoscut unora şi obscenităţile debitate cu o emfază sfertodoctă de către o duduie vasluiancă în uniformă de poliţist.

Nu vreau să comentez ipoteza conform căreia „prestaţia artistică” a unor jandarmi dâmboviţeni ar fi făcut obiectul unei plăţi ori sponsorizări – sunt convins că cei în drept vor elucida cu competenţă şi imparţialitate acest aspect foarte important. Însă consider că este absolut impardonabil că uniforma jandarmeriei naţionale a fost literalmente pângărită prin asocierea sa cu o asemenea „prestaţie” (…) ce nu are nimic de-a face cu misiunea de onoare pe care i-au încredinţat-o Ţara şi poporul.

Se ştie că, la sfârşitul reprezentaţiilor de circ, doritorii de suvenire se puteau fotografia lângă diferitele animale din menajerie, la loc de cinste fiind maimuţica. Oare chiar într-atât să fi decăzut moravurile, încât să nu mai existe demnitate şi autorespect? Personal chiar nu mai ştiu cine cu cine şi în ce rol s-a filmat în respectivul „clip”…

Reclama

În privinţa acelei… „dudui de la Vaslui” (rimă întâmplătoare!), personal consider că nu are ce căuta nici în Poliţia Română şi nici altundeva, ca bugetar, din moment ce habar nu are că da, într-adevăr, este plătită de către noi toţi, prin intermediului Statului Român, care nu are avere proprie, ci colectează resurse de la popor. Mai mult, are un limbaj obscen, infect, dezgustător, sub orice critică, incompatibil cu calitatea oficială pe care o are (încă?). Să ne mai mire energumenul cu numere obscene? Ce ziceţi?

Sunt scandalizat de aceste două exemple nefaste, aflate în totală opoziţie cu profesionalismul desăvârşit şi comportarea ireproşabilă a imensei majorităţi a tinerilor jandarmi şi poliţişti, pe care ţin să-i salut cu un sincer respect. Dar ştim cu toţii că atunci când laşi un măr stricat într-o ladă, sigur se vor strica şi celelalte! Concluzia?

Avocat Vladimir Ţunţi ŞTEFĂNESCU

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Trofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău

Publicat

pe

Festivalul Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, organizat neîntrerupt la Târgoviște de 59 de ani, și-a desemnat în această seară câștigătorii ediției 2026. Trofeul Secțiunii Interpretare i-a fost decernat unei tinere de 19 ani: Soledad Baciu, din Chișinău – Republica Moldova. În total, la cele două secțiuni de concurs, s-au acordat 20 premii.

Tema ediției 2026 a Festivalului „Crizantema de Aur” a fost „Familia Romanței” și a urmărit celebrarea valorilor unioniste și identitare românești slujite de Romanță, a cărei tradiție este dusă mai departe de noile generații de interpreți și compozitori. Totodată, festivalul a continuat și în acest an Programele Naționale Educaționale „Romanța ne unește” și „Tinerețea Romanței”, prin care este promovat în rândul tinerilor din România și Diaspora acest gen muzical al sufletului românesc.

Laureații Concursului de Interpretare

  • Trofeul „Crizantema de Aur” 2026 – Secțiunea Interpretare și Premiul special „Art by Fuego – Artă pentru suflet” – Soledad Baciu
  • Premiul I – Andrei Yvan
  • Premiul II – Rodica Ștefania Ștefan
  • Premiul III – Florentina Soare
  • Premiul special „Ioana Radu” – Ciprian Cucu
  • Premiul Uniunii Muzicienilor din Moldova – Adriana Spunei
  • Premiul special „Tinerețea Romanței” – Alexandru Ștefan Constantin
  • Premiul special „Romanța ne unește” și Premiul special al Fundației „Henry Mălineanu” – Ana Maria Stănoia
  • Premiul special „Cetatea Romanței” – Ana Cușnir Paladi
  • Premiul special „Art by Fuego – Artă pentru suflet” – Vitalie Sardari

Laureații Concursului de Creație:

  • Trofeul Crizantema de Aur 2026 – Secțiunea Creație: Bela Andrasi pentru piesa „Oricât aș vrea” (versuri: Camelia Florescu; interpretă: Alina Ichim).
  • Premiul I: Alexandru Covalenko pentru piesa „Scrisori fără destinatar” (versuri: Camelia Florescu; interpretată în duet de: Ana Maria Stănoia și Marius Bălan).
  • Premiul al II-lea: Svetlana Badrajan pentru piesa „Au înflorit salcâmii-n Chișinău” (versuri: Ianoș Țurcanu; interpretă: Silvia Goncear).
  • Premiul al III-lea: Stelian Apostol pentru piesa „Din viață” (versuri: Virgil Carianopol; interpret: Bogdan Hrestic).
  • Premiul special „Ionel Fernic”: Adrian Daminescu pentru piesa „Fără Tine” (versuri: Adrian Daminescu; interpretă: Alexandra Stoica).
  • Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România: Dumitru Jijie pentru piesa „Alinierea stelelor” (versuri: Carmen Aldea Vlad; interpretă: Ina Cristea).
  • Premiul special „Cetatea Romanței”: Kalman Urszui pentru piesa „Romanța sufletului meu” (versuri: Cristina Beldean Moșuțan; interpretă: Cristina Beldean Moșuțan).
  • Premiul special „Romanța ne unește”: Marian Stere pentru piesa „E altcineva în locul meu” (versuri: Marian Stere; interpretă: Ozana Barabancea).
  • Premiul special „Tinerețea Romanței” (acordat de Camera Notarilor Publici Ploiești): Vasile Jercan pentru piesa „Îmi este dor de mama” (versuri: Daniela Răduică; interpretă: Daniela Răduică).

Organizatorii celei de-a 59-a ediție: Primăria şi Consiliul Local Municipal Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România și cu Uniunea Muzicienilor din Moldova. Direcția artistică a fost asigurată de Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște, director artistic: Alina Mavrodin Vasiliu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

Crizantema de Aur 2026. Târgoviștea este de 59 de ani capitala romanței!

Publicat

pe

Festivalul Național de Creație și Interpretare a Romanței „Crizantema de Aur”, organizat neîntrerupt la Târgoviște din 1968, se desfașoară anul acesta în perioada 22-24 octombrie, la Cinematograful „Independența” din Târgoviște. De asemenea, spectacolele sunt transmise în direct la TVR 3 și TVR Craiova, de la ora 18:00. Seara de gală, sâmbătă – 24 octombrie 2026, va fi transmisă în direct și de Radio România Antena Satelor.

„Tema acestei ediții – FAMILIA ROMANȚEI – își propune celebrarea valorilor unioniste și identitare românești slujite de Romanța românească – punte între suflete și între toate provinciile românești – a cărei tradiție este dusă mai departe de noile generații de interpreți și compozitori. Totodată, festivalul va continua și în acest an Programele Naționale Educaționale „Romanța ne unește” și „Tinerețea Romanței”, prin care dorim să promovăm în rândul tinerilor din România și Diaspora acest gen muzical al sufletului românesc, pentru a repune Romanța românească în drepturile ei firești, alături de alte genuri muzicale românești și internaționale”, au transmis organizatorii.

În prima seară a Festivalului, publicul s-a bucurat de un microrecital susținut de Paul Surugiu Fuego, de fapt un medalion omagial adus Ilenei Sărăroiu, la 90 de ani de la naștere. Totodată, iubitorii romanței au putut admira, în foaierul Cinematografului „Independența” din Târgoviște, expozițiile „Culorile Romanței” a artistului plastic Carmen Florian – președinte UAP București; „Recital floral” by FLOWER Box Atelier – manager Alexandra Ivan și „Izvoare ale Romanței’’ – expoziție de partituri vechi realizată de Teodor Vasiliu.

Prima zi de Festival s-a încheiat cu concertul extraordinar „Crizanteme surori”, susținut de laureați ai celor două festivaluri surori – „Crizantema de Aur” de la Târgoviște și „Crizantema de Argint” de la Chișinău. Artiștii au fost acompaniați de Orchestra „Romanța”, dirijată de Alexandru Ilie.

Festivalul a continuat vineri, 23 octombrie 2026, cu partea a doua a concursului de interpretare. Cei doi prezentatori, Eda Marcus și Silviu Biriș, au rezonat excelent atât cu publicul, cât și cu soliștii. Acompaniamentul muzical a fost asigurat de Orchestra „Folclor” din Chișinău, condusă de Adrian Nistreanu. Au urmat microrecitaluri susținute de laureați ai festivalului de pe ambele maluri ale Prutului, respectiv Silvia Zagoreanu, din Republica Moldova (Medalion – 30 de ani de Romanță) și Constantin Florescu din Iași (Medalion – 50 de ani de Romanță).

Reclama

În sală s-au aflat și oaspeți de seamă: Simona Miculescu – ambasador extraordinar și plenipotențiar, delegat permanent al României la UNESCO, Daniela Popescu – vicepreședinte pentru Europa a Federației Mondiale a Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO, Monica Babuc – director al Institutului Cultural Român din Chișinău, precum și o delegație a Federației Române a Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO.

În pauza dintre secțiuni – Interpretare și creație, au fost organizate în foaier lansări discografice și editoriale. La final, au urmat microrecitalurile extraordinare „Destin de Romanță”, susținute de Camelia Florescu (Medalion, Trofeu 2025), Ina Cristea (Medalion Titel Popovici), Doina Anton (Medalion Constantin Arvinte -100 de ani de la naștere), Giorgio Martin (Medalion Aurel Giroveanu – 110 ani de la naștere).

Câștigătorii ediției 2026 a Festivalului Național „Crizantema de Aur” vor fi premiați sâmbătă, 24 octombrie.

La Secțiunea Interpretare au participat 16 concurenţi, selecţionaţi în urma a cinci preselecţii, realizate în perioada 15 mai – 30 iunie 2026, isr la Creație au participat 15 creatori, cu romanţe în primă audiţie, selecționate în urma preselecţiei naţionale realizate în data de 26 iunie 2026, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Uniunea Muzicienilor din Republica Moldova și cu Societatea Muzicienilor Români „Armonia” din Cernăuți – Ucraina.

Organizatorii ediţiei a 59-a sunt: Primăria şi Consiliul Local Municipal Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România și cu Uniunea Muzicienilor din Moldova. Direcția artistică este asigurată de Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște, director artistic: Alina Mavrodin Vasiliu.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite