ACTUALITATE
Colonelul Mihăiţă Păun este noul inspector şef al ISU Dâmboviţa

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa are un nou inspector şef, în persoana colonelului Mihăiţă Păun, până acum prim-adjunct. Noul comandant al pompierilor din Dâmboviţa are 42 de ani, s-a născut în oraşul Pucioasa şi este absolvent al Facultăţii de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție “A.I.Cuza”, promoția 1999.
Şi-a început activitatea în cadrul Brigăzii de Pompieri ”Dealu Spirii” București, iar din luna mai a anului 2000 a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul structurilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmboviţa: locțiitor comandant la Detaşamentul de Pompieri Moreni, comandant la Detaşamentul de Pompieri Târgovişte, împuternicit Șef Centru Operațional, împuternicit prim-adjunct al inspectorului șef.
ACTUALITATE
Urs văzut lângă Târgoviște, în Pădurea Priseaca

Un urs a fost văzut, în această seară, cu puține minute înainte de ora 20:00, lângă Târgoviște, în Pădurea Priseaca. Potrivit unor șoferi aflați în trafic, sălbăticiunea a traversat DN72A, în zona fostului popas și s-a afundat în codri spre Valea Dâmboviței. Așadar, mare atenție!
ACTUALITATE
100.000 de lei amendă pentru o firmă care exploatează agregate minerale în Mănești, Prahova

Un agent economic din județul Prahova, care exploatează agregate minerale în terasa raului Prahova, în comuna Mănești, și opera o statie de sortare – spălare -concasare a fost sancționat de comisarii de mediu cu o amendă de 100.000 de lei întrucât evacua în râul Prahova ape uzate cu turbiditate ridicată.
Practic, bazinul decantor prezenta colmatare și nu asigura procesul eficient de epurare a apelor prevăzut de legislația în vigoare. De asemenea, au fost constatate deficiențe în ceea ce privește stocarea temporara a deșeurilor generate în amplasamentul punctului de lucru și lipsa evidenței gestiunii deșeurilor – informează Garda de Mediu Prahova. De asemenea, au fost stabilite măsuri pentru restabilirea conformității .
Pentru identificarea și documentarea neconformităților au fost utilizate echipamente moderne din dotarea instituției, respectiv drona UAV achiziționată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
ACTUALITATEacum o săptămânăAflă aici cine concertează la Târgoviște de „Zilele Județului Dâmbovița” 2026!
Dâmboviţaacum 5 zileBărbatul dispărut din Malu cu Flori a fost găsit mort într-o fântână de lângă casă
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Sănătății a anunțat ce nereguli au fost găsite la restaurantul din Gemenea, unde 41 de persoane au acuzat toxiinefecție alimentară
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileValeni-Dâmbovița, o comună unde tradiția se completează plăcut cu modernul
ACTUALITATEacum o săptămânăDSVSA Dâmbovița evaluează toate alimentele servite nuntașilor care au ajuns la spital cu probleme digestive
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăComuna Cândești, speranțe, destule probleme și neajunsuri, dar se înaintează pe drumul cel bun!
ACTUALITATEacum 5 zilePrimarul de la Văcărești, în război cu cei care abandonează animale și aruncă gunoiul pe aiurea
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePrimăria Gura Șuții execută lucrări importante de modernizare a infrastructurii rutiere























