SPORT
Chindia, victorie şi în etapa a doua de campionat!

Chindia Târgovişte a învins, în această seară, pe teren propriu, scor 2-1, Universitatea Cluj, în cea de-a doua etapă a actualei ediţii de campionat. Au înscris Cristian Cherchez (min 18, pen.) şi Liviu Mihai (min. 41) – pentru târgovişteni şi G. Florescu (min 67, pen.) – pentru ardeleni.
Etapa viitoare, Chindia întâlneşte Aerostar Bacău, în deplasare, sâmbătă – 18 august, de la ora 13:00. Săptămâna trecută, dâmboviţenii au învins ASU Politehnica Timişoara, scor 0-1.
Dâmboviţa
Ciprian Prisăcaru candidează pentru un nou mandat la conducerea AJF Dâmbovița

Ciprian Prisăcaru, președintele Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița, a anunțat, astăzi – 10 februarie 2025, că și-a depus candidatura pentru un nou mandat. „Este o alegere pe care o fac cu responsabilitate, motivație și cu dorința de a continua dezvoltarea fotbalului în județul nostru” – a scris Prisăcaru pe pagina sa de Facebook.
„În ultimii 4 ani, împreună cu echipa AJF, o echipă de oameni integri, am construit proiecte solide, am îmbunătățit competițiile, am sprijinit cluburile și am pus bazele unei strategii care să asigure un viitor mai bun pentru fotbalul dâmbovițean. Dar munca nu s-a terminat! Mai sunt multe de făcut și, cred cu tărie că, prin seriozitate, colaborare și viziune, putem duce fotbalul nostru mai departe.
Pentru următorii 4 ani, vreau să transformăm împreună această viziune într-o realitate, să punem în aplicare strategia „JUCĂM ÎMPREUNĂ! 2025-2029” și să continuăm procesul de dezvoltare al fotbalului, la toate nivelurile: de la competițiile juvenile, la cele de seniori, infrastructură, arbitraj și formarea antrenorilor.
Vă invit să fiți parte din această călătorie, să ne susținem echipele locale, să investim în tinerii jucători și să demonstrăm, încă o dată, că fotbalul din Dâmbovița are un viitor frumos!
Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături până acum și celor care cred în acest proiect. Vom continua jucând împreună!”.
Dâmboviţa
Concursul de schi din Bucegi a ajuns la cea de-a 15-a ediție. Află aici câștigătorii!

Competiția de schi de tură „Bucegi Winter Race” (ediția a XV-a), care a fost organizată la sfârșitul săptămânii trecute în zona montană a județului Dâmbovița, a aliniat la start aproape 50 de concurenți. Evenimentul a fost înscris anul acesta în calendarul Federației Române de Alpinism și Escaladă, ca etapă de Cupă a României – ne informează Geo Badea, organizator.
„Startul s-a dat din zona Bazei Salvamont Dâmbovița, s-a urcat până aproape de Cascada Obârșiei, apoi s-a coborât până la confluența văilor Obârșie – Șugări, traseul continuând cu o urcare până aproape de Vârful Obârșia și o coborâre lungă până în Valea Șugări, după care și-a continuat cursul pe cea de-a treia urcare spre Piciorul Babelor și o ultimă și spectaculoasă coborâre pe Fața Mare până la sosirea în zona Salvamont Dâmbovița”.
Anul acesta, premierea s-a realizat pe categorii de vârstă, conform normativelor Federației. Openul masculin a fost ocupat de sportivii George Jinga, Leonard Mitrică și Bogdan Damian, iar cel feminin de Beatrice Boboc, Lara Ștefănescu și Carmen Galițeanu.
„Condițiile de schi, vremea frumoasă și atmosfera de concurs au făcut ca cei pasionați de acest sport să participe în număr mare la evenimentul cu numărul 15 Bucegi Winter Race, cursă devenită tradițională la nivel național și cu care s-a dorit, încă de la prima ediție din 2011, să se promoveze zona turistică Padina-Peștera.
Competiția a fost organizată de către Asociația Salvamont Dâmbovița, în parteneriat cu câțiva susținători fideli, oameni care țin cu sufletul de această minunată zonă montană. Mulțumim în mod expres voluntarilor implicați în organizarea concursului, sponsorilor și partenerilor noștri”, a declarat Geo Badea.
-
ACTUALITATEacum 4 zile
CAS Dâmbovița a rămas fără patru profesioniști, după o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție
-
ACTUALITATEacum 3 zile
Anunț important pentru furnizorii de servicii medicale în contract cu Casa de Sănătate
-
Dâmboviţaacum 5 zile
Haideți să ajutăm, oameni buni! Două familii au rămas pe drumuri de la un scurtcircuit!
-
Prahovaacum 5 zile
Femeie lovită de tren în Gara Ploiești Sud. A fost găsită cu amputație la picioare
-
Prahovaacum 3 zile
Ard două locuințe în municipiul Ploiești. Un pompier a fost grav rănit ca urmare a exploziei unui butelii
-
ADMINISTRAŢIEacum 6 zile
Primăria Titu acordă 2.000 de lei pentru trusoul bebelușului. Detalii aici!
-
Prahovaacum 4 zile
Animale arse de vii într-un incendiu izbucnit la un saivan din Izvoarele, Prahova. Pompierii au salvat 300 de oi
-
ACTUALITATEacum 2 zile
Doi bărbați au murit împușcați pe străzile din Urziceni. A fost bătălie între două clanuri